ZONA RIZER - aproape cea mai arătoasă din oraş

ZONA RIZER - aproape cea mai arătoasă din oraş
Evaluaţi acest articol
(14 voturi)

Cum trebuie să arate un cartier normal din Galaţi? Ei bine, dacă până acum ceva ani toate străzile oraşului erau pline de gropi, iar pe unele se putea circula mai uşor cu sania decât cu maşina, în 2016 zona din jurul Parcului Rizer arată, în sfârşit, ca un cartier european. Toate străzile sunt asfaltate, trecerile de pietoni sunt semnalizate corect şi sunt şi dese, iar gropile şi denivelările au dispărut cu totul. Bine, asta este situaţia pe aproape toate străzile.

Trotuarul din jurul parcului, plin de denivelări

Dacă în preajma Spitalului Militar spaţiul pietonal este ca în palmă, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre zona parcului, acolo unde trotuarele nu arată chiar atât de bine. Este vorba, mai ales, de trotuarul de pe strada Traian, zona în care ar fi trebuit să se construiască noul muzeu de artă vizuală al Galaţiului, dar care a rămas acoperită cu iarbă, pe alocuri mare, pe alocuri deloc. "De ce oare nu s-a mai făcut aici nimic? Trotuarul arată cum arăta şi pe vremea vechiului parc, plin de denivelări şi gropi. Suntem obişnuiţi cu el, însă am vrea să fie reparat. Cred că parcul ăsta merită să arate foarte bine mereu, nu aşa, cârpit din loc în loc", ne-a explicat o doamnă, cu care ne-am întâlnit în staţia de autobuz de vizavi de spital.

Pe strada Bolintineanu mai e de lucru

Trotuarul din preajma parcului Rizer nu este singurul din zonă care ar mai avea nevoie de cosmetizare. Spre exemplu, locuitorii de pe strada Dimitrie Bolintineanu, care face legătura între Parcul Rizer şi Grădina Publică, sunt nevoiţi de ani buni să meargă prin gropi şi denivelări, dat fiind că betonul care a fost turnat acum mulţi ani pe trotuar s-a deteriorat serios. "Ţi-e şi frică să ieşi pe stradă, mai ales dacă eşti om bătrân. O clipă de neatenţie şi, gata, ai căzut. Nu vrem neapărat asfalt sau mai ştiu eu ce se mai pune pe trotuarele din Galaţi. E suficientă o rebetonare a zonei, numai să existe, ca să nu ne mai fie teamă să mergem pe trotuar. Aşa, suntem nevoiţi să mergem pe stradă şi, chiar dacă nu e o zonă intens circulată de maşini, poliţia ne poate amenda dacă nu mergem pe trotuar", ne-a explicat Adrian Zanopol, un cetăţean de 84 de ani.

Nici pe strada Dr. Nicolae Alexandrescu nu e mai roz situaţia, însă acolo nici măcar carosabilul nu a fost reparat. "Sperăm ca, după ce se termină reparaţiile pe strada Traian, autorităţile să îşi îndrepte atenţia şi către noi. Pe strada noastră e şi Maternitatea, şi sunt atâţia oameni care locuiesc aici, deci ar trebui refăcută infrastructura de drumuri şi trotuare. Arată groaznic acum, sunt numai gropi peste tot", ne-a spus un tânăr, care locuieşte ceva mai sus de Maternitatea "Buna Vestire".

Strada Elena Doamna, cea mai afectată

Există, totuşi, în cartier, o stradă pe care utilajele de reabilitare nu au apărut deloc. Ea se numeşte Elena Doamna şi despre acest subiect s-a mai scris în ziarul nostru, şi în 2013, şi în 2015, însă autorităţile nu şi-au îndreptat încă atenţia şi spre locuitorii de acolo. "În zona Rizer, toate străzile sunt asfaltate, mai puţin strada Elena Doamna. Aceasta a fost ignorată, din motive necunoscute. Este o lipsă de respect faţă de ce a mai rămas valoros în acest oraş. Nu cred că o stradă pe care domneşte neglijenţa trebuie să poarte un nume greu în istoria ţării şi a oraşului. Nu este nici îngrijită porţiunea asta de drum. Au crescut buruienile ca pe un teren necultivat, iar atunci când plouă se mai face şi noroi, pentru că a fost împrăştiat pământ peste câteva gropi", ne-a spus Bogdan Andrei, un tânăr de 28 de ani.

Potrivit declaraţiilor de vara trecută ale purtătoarei de cuvânt a Primăriei Galaţi, Emanuela Turcu, planuri de reabilitare există pentru mai multe străzi din oraş, iar în ceea ce priveşte zona Rizer, acestea ar fi trebuit finalizate până la finalul lui 2015. ECum trebuie să arate un cartier normal din Galaţi? Ei bine, dacă până acum ceva ani toate străzile oraşului erau pline de gropi, iar pe unele se putea circula mai uşor cu sania decât cu maşina, în 2016 zona din jurul Parcului Rizer arată, în sfârşit, ca un cartier european. Toate străzile sunt asfaltate, trecerile de pietoni sunt semnalizate corect şi sunt şi dese, iar gropile şi denivelările au dispărut cu totul. Bine, asta este situaţia pe aproape toate străzile.

Trotuarul din jurul parcului, plin de denivelări

Dacă în preajma Spitalului Militar spaţiul pietonal este ca în palmă, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre zona parcului, acolo unde trotuarele nu arată chiar atât de bine. Este vorba, mai ales, de trotuarul de pe strada Traian, zona în care ar fi trebuit să se construiască noul muzeu de artă vizuală al Galaţiului, dar care a rămas acoperită cu iarbă, pe alocuri mare, pe alocuri deloc. "De ce oare nu s-a mai făcut aici nimic? Trotuarul arată cum arăta şi pe vremea vechiului parc, plin de denivelări şi gropi. Suntem obişnuiţi cu el, însă am vrea să fie reparat. Cred că parcul ăsta merită să arate foarte bine mereu, nu aşa, cârpit din loc în loc", ne-a explicat o doamnă, cu care ne-am întâlnit în staţia de autobuz de vizavi de spital.

Pe strada Bolintineanu mai e de lucru

Trotuarul din preajma parcului Rizer nu este singurul din zonă care ar mai avea nevoie de cosmetizare. Spre exemplu, locuitorii de pe strada Dimitrie Bolintineanu, care face legătura între Parcul Rizer şi Grădina Publică, sunt nevoiţi de ani buni să meargă prin gropi şi denivelări, dat fiind că betonul care a fost turnat acum mulţi ani pe trotuar s-a deteriorat serios. "Ţi-e şi frică să ieşi pe stradă, mai ales dacă eşti om bătrân. O clipă de neatenţie şi, gata, ai căzut. Nu vrem neapărat asfalt sau mai ştiu eu ce se mai pune pe trotuarele din Galaţi. E suficientă o rebetonare a zonei, numai să existe, ca să nu ne mai fie teamă să mergem pe trotuar. Aşa, suntem nevoiţi să mergem pe stradă şi, chiar dacă nu e o zonă intens circulată de maşini, poliţia ne poate amenda dacă nu mergem pe trotuar", ne-a explicat Adrian Zanopol, un cetăţean de 84 de ani.

Nici pe strada Dr. Nicolae Alexandrescu nu e mai roz situaţia, însă acolo nici măcar carosabilul nu a fost reparat. "Sperăm ca, după ce se termină reparaţiile pe strada Traian, autorităţile să îşi îndrepte atenţia şi către noi. Pe strada noastră e şi Maternitatea, şi sunt atâţia oameni care locuiesc aici, deci ar trebui refăcută infrastructura de drumuri şi trotuare. Arată groaznic acum, sunt numai gropi peste tot", ne-a spus un tânăr, care locuieşte ceva mai sus de Maternitatea "Buna Vestire".

Strada Elena Doamna, cea mai afectată

Există, totuşi, în cartier, o stradă pe care utilajele de reabilitare nu au apărut deloc. Ea se numeşte Elena Doamna şi despre acest subiect s-a mai scris în ziarul nostru, şi în 2013, şi în 2015, însă autorităţile nu şi-au îndreptat încă atenţia şi spre locuitorii de acolo. "În zona Rizer, toate străzile sunt asfaltate, mai puţin strada Elena Doamna. Aceasta a fost ignorată, din motive necunoscute. Este o lipsă de respect faţă de ce a mai rămas valoros în acest oraş. Nu cred că o stradă pe care domneşte neglijenţa trebuie să poarte un nume greu în istoria ţării şi a oraşului. Nu este nici îngrijită porţiunea asta de drum. Au crescut buruienile ca pe un teren necultivat, iar atunci când plouă se mai face şi noroi, pentru că a fost împrăştiat pământ peste câteva gropi", ne-a spus Bogdan Andrei, un tânăr de 28 de ani.

Potrivit declaraţiilor de vara trecută ale purtătoarei de cuvânt a Primăriei Galaţi, Emanuela Turcu, planuri de reabilitare există pentru mai multe străzi din oraş, iar în ceea ce priveşte zona Rizer, acestea ar fi trebuit finalizate până la finalul lui 2015. Evident, asta nu s-a mai întâmplat, iar oamenii de pe Elena Doamna mai au de aşteptat.vident, asta nu s-a mai întâmplat, iar oamenii de pe Elena Doamna mai au de aşteptat.        

Când te cheamă natura...

În tot cartierul sunt doar două WC-uri ecologice

Pentru că unii locuitori ai zonei s-au săturat de mirosul înţepător de urină care vine din anumite părţi ale cartierului, aceştia s-au hotărât să ceară Primăriei, prin intermediul nostru, aducerea mai multor toatele ecologice în zonă. "Momentan, sunt doar două, alea din Parcul Rizer, dar nesimţiţii îşi fac nevoile pe unde-i apucă. Eu am ieşit cu nepoţica la plimbare şi am văzut un needucat din ăsta care îşi făcea nevoile pe gardul parcului. Ar trebui amendaţi sever, mai ales că trec copii pe acolo. De asemenea, cred că aducerea şi montarea mai multor toalete ecologice în zonă nu ar fi o idee rea, mai ales că vine vara şi mirosul va fi groaznic, dacă nu se iau măsuri", ne-a explicat Adriana Dăescu, o doamnă de 65 de ani.

Ce-i drept, în jurul parcului am găsit şi noi urme de... nevoi fiziologice, însă toalete nu am găsit decât în parc. În rest, fiecare se duce acolo unde îl cheamă natura.

Locurile de parcare, prea puţine pentru o zonă atât de aglomerată

Dacă străzile au fost reparate cu simţ de răspundere, cel puţin în proporţie de 90 la sută, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre locurile de parcare. Mai exact, acestea au fost create doar în zona Parcului Rizer, în timp ce în restul cartierului fiecare şofer decide unde să îşi lase maşina fără să încurce traficul.

În faţa spitalului, mai multe maşini decât locuri

Chiar vizavi de Spitalul Militar, parcarea este plină ochi. Toate locurile sunt ocupate, iar în faţa maşinilor parcate sunt... alte maşini parcate. Nici măcar staţia de autobuz nu se vede din cauza maşinilor lăsate acolo de şoferii grăbiţi să ajungă la spital. Pe partea cealaltă, unde, teoretic, este staţie de taxiuri, sunt, la fel, parcate autoturisme personale, ale celor care nu au mai avut loc în parcare. "Din păcate, mai mereu este ocupată o bandă cu maşini parcate. Chiar dacă majoritatea se străduie să o parcheze în aşa fel încât să nu încurce traficul, mai sunt şi cei care îşi lasă în voia sorţii, cu spatele în stradă, astfel că dacă vin două maşini din sensuri opuse, trebuie să se aştepte una pe alta, neavând loc", ne-a spus Daniel Popa, un tânăr conducător auto.

Din cauza felului în care parchează unii şoferi, nu au fost rare cazurile în care o maşină a fost blocată de o alta parcată aiurea, motiv pentru care nu s-a putut ieşi din parcare. "Ce să le faci? Am mai sunat la poliţie, se mai dau amenzi, dar nu mereu. Ei tot aici parchează. Ce-i drept, nici nu prea ai unde în altă parte, pentru că asta şi parcarea de jos a parcului (dinspre strada Bolintineanu) sunt singurele special amenajate. În rest, fiecare pe barba lui", ne-a mai explicat Daniel Popa.

Haos pe străzile din spate

Dat fiind că fiecare dintre străzile situate între Spitalul Militar şi strada George Coşbuc nu sunt mai late de două benzi, traficul este, câteodată, infernal, din cauza maşinilor parcate pe marginea drumului. Spre exemplu, o astfel de situaţie este pe strada Războieni, acolo unde două maşini venind din sensuri opuse nu au loc una pe lângă cealaltă. Şi nu este singura situaţie de acest gen, majoritatea străduţelor fiind pline de maşini parcate pe marginea carosabilului.

"Cel mai bine este între 9,00 şi 16,00, atunci când majoritatea celor care au maşină pleacă la serviciu. Atunci bate vântul pe străzi, ai loc să joci şi fotbal. După 16,00 sau 17,00, când se întorc toţi acasă, e plin de maşini. Unii le mai urcă pe trotuar, în faţa porţii, alţii le bagă în curte, dar cei mai mulţi le lasă pe stradă. Din păcate, nu avem nici unde să facem spaţii de parcare. Doar dacă se mai taie din trotuar, că altfel nu prea văd cum", ne-a spus acelaşi Daniel Popa.

Chiar dacă la ora la care am fost noi în cartier joia trecută parcarea din faţa Spitalului Militar era plină, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre parcarea din Parcul Rizer, care era aproape goală. Un singur autoturism, Dacia Logan, stătea de pază într-o parcare în care aveai loc să întorci şi tirul, nu doar o maşină mică. "Le este lene să meargă pe jos două sute de metri. Vor să se dea jos din maşină, să intre în spital şi să ajungă repede înapoi. Ăştia sunt gălăţenii noştri", ne-a explicat o doamnă mai în vârstă.

Oricum ar fi, cert este că de locuri de parcare în cartier este nevoie cu disperare. În caz contrar, în următorii ani zona va fi sufocată de maşini parcate care încotro, iar oamenii vor fi nevoiţi să meargă pe stradă, pentru că pe trotuare nu vor mai avea loc.

Oamenii dau vina pe... oameni

Cine este vinovat de starea parcului

Inaugurat cu surle şi trâmbiţe acum nici patru ani, şi folosit de atunci ca loc de desfăşurare a mai multor concerte şi festivaluri din Galaţi, Parcul Rizer nu mai arată cum ar trebui. Pe alei, din loc în loc, se văd plăci dislocate, iarba creşte neregulat, dovadă că nu este tunsă periodic, mesele de tenis sunt vai de capul lor, vopseaua scorojindu-se în timp, iar amfiteatrul începe, uşor uşor, să piardă din tencuială şi din băncuţe. Singurele care încă se păstrează în stare bună sunt aparatele de fitness şi băncile, pentru că în rest e jale.

Cine e de vină?

"Eu cred că tot noi, oamenii, suntem principalii vinovaţi. Ne-am bătut joc de banii noştri. Văd aici, seara, găşti de tineri, dar şi bătrâni care se adună, sparg seminţe, îşi fac nevoile pe unde apucă, trag de leagăne, de balansoare, dacă văd o placă din aia desprinsă se duc şi trag şi de ea. Degeaba avem un parc atât de frumos, dacă nu e păzit", ne-a explicat Daniel Popa.

Un proiect care a avut o finanţare de 2,5 milioane de euro este, acum, complet neîngrijit. Spre exemplu, joia trecută la ora 10,00, o singură doamnă, angajată a Ecosal, dădea plictisită cu mătura prin parc. În rest, linişte şi pace.

Ţarcul pentru câini e doar un petic de pământ împrejmuit

În Parcul Rizer se află singurul ţarc pentru câini din oraş, loc în care gălăţenii îşi pot aduce patrupedul să zburde, să sară, teoretic, peste obstacole şi să socializeze cu alţi câini. Numai că... nu prea mai e nimic. E doar un petic de pământ uşor în pantă, din care au fost smulse cam toate obstacolele, şi alea îndoite cumva. A mai rămas un fel de masă, în mijlocul ţarcului. În rest, nici măcar câinii. "Eu nu îmi mai duc acolo câinele. Prefer să îl plimb în lesă, să strâng gunoiul după el. Ce era pe faleză, cândva, era cu adevărat ţarc. Era iarbă, aveam şi noi unde să stăm. Aici... nu ştiu ce este, de fapt", ne-a explicat un cetăţean.

Ce se poate face

"În primul rând, se poate pune pază. Trebuie neapărat doi paznici, că unul singur nu are cum se vegheze întregul parc. Sau, dacă nu pază, măcar camere de luat vederi peste tot, nu doar în anumite locuri. Să fie identificaţi cei care fac ravagii pe aici seară de seară şi să fie amendaţi", ne-a mai explicat Daniel Popa.

Gaşca lui Lăbuş este prezentă şi aici

"Ce se face cu câinii fără stăpân? De ce nu se fac padocuri mai multe, ca să fie strânşi de pe străzi? De ce plătim taxă de ecarisaj?". Aşa ne-a întâmpinat doamna Aurelia Duma, în vârstă de 75 de ani, când am ajuns în cartier. "E o doamnă pe strada Traian care probabil e plătită ca să aibă grijă de câini. Doar că nu îi ţine în curte, le dă drumul pe stradă şi sunt vreo zece. Ori, ei fiind în haită, vă daţi seama că sunt agresivi. Nu am nimic cu femeia, bravo ei că ia bani pentru îngrijit câini, dar să îi ţină în curte, domnule, nu în stradă. Pentru astfel de lucruri ar trebui să i se dea amendă", ne-a mai explicat femeia.

Ce-i drept, ne-am învârtit şi noi prin cartier căutând maidanezi, dar nu am găsit decât vreo doi trei, împrăştiaţi ici şi colo. Haitele ori erau ţinute în curte, ori nu existau. Singurul loc în care am găsit doi câini laolaltă a fost pe strada Bolintineanu, acolo unde doi pechinezi trăgeau de un sac de gunoi menajer. În rest, linişte.

"Vrem tomberoane de colectare selectivă"

Gunoiul este depozitat la poartă

În lipsa unor containere în care să arunce gunoiul, locuitorii din zona Rizer stau cu resturile în pungi sau butoaie de plastic la poartă, în aşteptarea maşinii de la Ecosal, care să le ridice. "Nu e o situaţie plăcută, să ştiţi. Suntem obligaţi să stăm cu gunoiul în curte, iar vara miroase groaznic din cauza asta. Vrem şi noi să intrăm în normalitate şi să avem tomberoane de colectare selectivă a gunoiului. În faţa porţii, vin câinii şi trag de sacii de gunoi, se face mizerie şi apoi tot noi suferim", ne-a explicat un domn.

Staţii de autobuz dotate cu refugii

Spre deosebire de alte zone din oraş, în zona Rizer staţiile de autobuz au şi refugiu acoperit, astfel că oamenii care aşteaptă autobuzul să meargă la piaţă sau în barieră au unde să ia loc, să se adăpostească de ploaie şi vânt sau să nu fie bătuţi de soare direct în cap. Oamenii sunt extrem de mulţumiţi de acest lucru şi spun că astfel de refugii ar trebui să existe în tot oraşul. 

 

"Viaţa liberă", în cartierul tău

Joi, venim în Micro 17

"Viaţa liberă" continuă raidurile în cartierele Galaţiului pentru a afla direct de la cititori care sunt problemele cu care se confruntă. Astfel, joi, 10 martie, între orele 9,00 şi 9,30, vă aşteptăm în Micro 17, la chioşcul nostru din faţa Poştei, să ne spuneţi ce vă nemulţumeşte şi să le sugeraţi autorităţilor ce trebuie făcut în cartier şi în zona adiacentă.        

       

 

        

       

Citit 8096 ori Ultima modificare Marți, 08 Martie 2016 00:38

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.