Plec mâine... bagajele-s gata:/ prenume şi nume!... atât!... las timpul să piară în spaţiu,/ nu iau nici frumos, nici urât! mă uit în oglindă: trecutul/ zâmbeşte pe lung şi pe larg, degeaba!... nu vreau să rămână:/ o hâţân, o şterg şi o sparg! Prezentul îşi plânge părerea/ de rău: eu ce fac, dacă pleci? nu am viitor, fără tine!/ nu am dumnezeu! nu am legi! nu am orizont! nu am stare!/ ai milă! nu am nici un haz! sunt ieri din sămânţă! şi zero!/ şi nu mai po ...

Îmi pare rău... îmi pare rău/ că te-am lăsat la întâmplare când am plecat... s-apropia/ vremea cireşelor amare... era cam cum e-acum, era/ frumos-năuntru şi afară... tu lăcrămai în urma mea/ şi tremurai ca o vioară!... n-am vrut să văd, nici să aud/ suspinul tău, strigătul care zicea că n-ai să poţi trăi/ singurătatea viitoare!... Sigur că da... tu mi-ai slujit/ (cu milă) pomii din grădină: i-ai descântat şi le-ai cântat.../ şi-ai avut grijă să nu vină cei ...

Sigur că da!... Oare cum e mai bine? Să fii controlat de Amăgire? Sau să fii plin cu Dezamăgire? Să „stai” într-o „nebuloasă”? Ori să „umbli” prin „seninătate”? Să mizezi pe Deşertăciune? Sau să năvăleşti în Carpe Diem?... Vasile Cherpedin ridică din umeri! A. Ghiuţă zâmbeşte mefistofelic! Cică nu poate altfel! Eu nu pun chezaş pe nici una dintre ceste două Variante! Mai bine zis, le accept şi le percep şi le „execut” cum Don Quijote de la Mancha! ...

Simpaticul domn A. Ghiuţă, rămas fără nici un pic de Amăgire, dar umplut ochi cu Dezamăgire, ca şi ceilalţi, scoate plaivazul şi maculatorul şi începe să zică şi să de/scrie un "Viol fără introducere", adică o parabolă nimicitoare pe adresa nimicniciei contemporane. Iată cum arată şi cum sună: Brebenel e-un bou. Joiana e o vacă. Împreună s-au iubit din tinereţe, cu încredere eternă, au primit trifoi cu patru, două ha, în văgăună... şi-au făcut viţei de vaz ...

Ultima dată a/m fost într-o toamnă singură şi uitată ca un abecedar în copilărie, într-o toamnă galbenă şi răsfoită de vânt, ca o carte cu poezii despre care nu se ştie cine şi pentru ce le-a scris... de unde şi de când atâta frumuseţe răscolitoare, atâta melancolie exemplară... până unde şi până când mai poate să coboare dumnezeu pe pământ, ca un cititor... ultimul cititor înainte să lăcrămeze şi să dispară! Despletită şi rătăcitoare prin neguri, toa ...

Auzi, domnule?!... după ce că parchează pe trotuar, mai şi claxonează... mai face şi scandal!... că aşa-s ăştia, alde Ceafă Groasă!... toţi consideră că lor li se cuvine totul în lumea asta şi-n lumea cealaltă, că-s buricul Pământului, că ei au inventat ouăle cu bretele şi biscuiţii cu pedale!... De fapt, la ce să ne mai mirăm? aşa-i pe bulevardul/strada/aleea/calea/fundătura Dezamăgirii!... alde glugă peste şapcă şi peste acrocefalul gol parchează chiar şi su ...

[...păşim aproape... şi tăcem... şi spui fără adresă, trist şi într-o doară: păşeam aproape, veseli... dinspre deal se auzea oleacă de fanfară... şi vals parcă era... parcă era sosirea dimineţii la o nuntă, când se sfărâmă visul şi se văd corăbii cu nectar cum se scufundă...] [...şi rostogol de linişte-mprejur cu dezgătire-ncet amestecată... şi noi, aproape miri şi-aproape plânşi, voiam să se audă înc-o dată... să se întoarcă visele la ţărm, în ce ...

Mergem pe trotuarul Dezamăgirii. Unul dintre ele. Că toate-s ale Dezamăgirii. Mergem spre colţul din dreapta. Sau din stânga. Mergem să vedem cum mai „merg” sicriele. Că, în condiţiile de alarmă civilizatoare contemporană, poţi să „dai colţul” cât ai zice „Rai”. Ce minunat şi încurajator sună: „Colţ de Rai”!. Are dreptate administratorul magazinului cu „blindate” pentru „lumea de apoi”! Când toată viaţa „stai” în Iad, e firesc să salivezi uitâ ...

Intră... ia loc în universul meu cu stele brute şi cu stele nete, cu muzici de-ngropare şi botez... lângă fereastră, ori lângă perete, ori în mansardă, ori în demisol, oriunde vrei... alege fără grabă, dar fii atentă, n-ai de aşteptat: în orice clipă-i gata să înceapă şi una şi-alta, într-acelaşi timp... (adică, negreşit, război şi pace)... să vezi ce face zero la plural, şi tot la singular să vezi ce face! Ia loc... e-un univers fără cusur, egal cu sine: ...

Cu ton scăzut şi protector, moş Mutelcă ne întreabă pe fiecare dacă mai suntem amăgiţi, dacă mai răsuflă vreo urmă de iluzie prin sufletele şi trupurile noastre fisurate/sfărmate de asaltul campionilor la finalizarea Turnului Babel. Sigur că nu! Nici cea mai mare amăgire nu poate face faţă unui asemenea atac furibund! Numai şi numai dezamăgire! Oare-i mai bine aşa? Moş Cherpedin dă din mână a lehamite, zice că trebuie măsuri urgente pentru stoparea cestui pericol imin ...