Articole filtrate după dată: Septembrie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
Deşi are zeci de premii, mii de lucrări răspândite în ţară şi în străinătate, sute de proiecte realizate şi alte sute „pe trăgaci”, Viorel Baciu susţine că încă nu se consideră împlinit în latura artistică. Cum astăzi împlineşte 48 de ani, a simţit nevoia să facă un bilanţ: „Încă mai lucrez cu sentimentul că acum pun prima dată mâna pe creion, încă mai am de desluşit nişte taine, încă nu mi-am dat doctoratul în caricatură. Şi aş vrea să-l dau. Nu ...
* Boli alte stomacului, pancreasului, intestinelor, infecţii de diverse naturi, diabet zahar sau afecţiuni ale tiroidei - sunt tot atâtea motive care pot duce la pierderea în greutatea a unui pacient * Tocmai de aceea, dacă slăbiţi excesiv fără să vă fi propus aşa ceva, e indicat să cereţi opinia medicului cu privire la condiţia dumneavoastră * Faptul că slăbiţi brusc, fără să vă fi schimbat stilul de viaţă sau obiceiurile alimentare, este, de regulă, semn rău. Mai ale ...
O femeie de 43 de ani a ajuns la un pas de moarte, duminică seara, după ce a intrat în şoc anafilactic. Necazurile pacientei internate acum în secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Clinic de Urgenţă Galaţi au început, de fapt, după ce aceasta a gustat dintr-o felie de pizza de post. „N-am cumpărat eu respectiva pizza, ne-a adus-o o prietenă acasă, duminică seara. A mâncat şi ea, a mâncat şi fiica mea, iar ele n-au păţit nimic. Eu ştiu însă că în trecut am mai avut ...
„Poate fi desfiinţat postul ocupat de o persoană aflată în concediu de creştere copil (în condiţiile restructurării şi reorganizării determinate de situaţia economică)?”, ne întreabă doamna Angela.În conformitate cu art. 60 lit. e) din Codul Muncii, concedierea salariaţilor NU poate fi dispusă pe durata concediului pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, până la împlinirea vârstei de 3 ani.În acelaşi sens sunt ...
* Sindicaliştii din învăţământ se gândesc iar la grevă generală şi la boicotarea examenelor * Două dintre federaţiile sindicatelor din învăţământ – FEN şi FSLI - anunţă deja că vor organiza proteste în luna martie, nemulţumite legile adoptate de Guvern în vederea reducerii cheltuielilor bugetare, dar şi de modul în care se desfăşoară dialogul social cu ministerul. „Săptămâna aceasta vom solicita o întâlnire între federaţii pentru a stabili un program comun ...
Actuali şi foşti profesori, actuali şi foşti elevi, actuali şi foşti olimpici, în această formulă-oglindă s-a desfăşurat, luni, la Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri”, o festivitate de premiere inedită. Conducerea colegiului a dorit să-i recompenseze, astfel, nu numai simbolic, pe elevii şi pe profesorii cu activitate deosebită. Tot ca într-un fel de oglindă, reflectând, de data aceasta, munca unui întreg colectiv, directorul Vasile Ciuchină le-a prezentat şi elevilo ...
Pentru prima oară după o foarte lungă perioadă de timp, Galaţiul a avut, în weekend, un eveniment dedicat în exclusivitate oamenilor.Vorbesc despre expoziţia de păsări şi animale, organizată, timp de trei zile, la Galaţi, o iniţiativă care în decurs de doar câteva ore s-a transformat dintr-o banală acţiune a columbofililor într-un fenomen social. Aşa cum scriam ieri, duminică, la ora 13, când ar fi trebuit să se închidă expoziţia, organizatorii nu au avut cum să trag ...
Liberalii se pregătesc de congres
Marți, 23 Februarie 2010 02:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* O temă importantă: modificarea Statutului PNL * Luni s-a desfăşurat la Bucureşti şedinţa Biroului Permanent al PNL. Din câte am aflat de la preşedintele organizaţiei liberale gălăţene, deputatul Victor Paul Dobre, ieri au fost puse la punct pregătirile pentru evenimentele care vor urma în această săptămână în viaţa partidului. Astfel, joi va avea loc întrunirea Biroului Politic Central al Comitetului Naţional Executiv PNL, unde vor fi prezentate propunerile de modific ...
Străzile Galaţiului, ca după bombardament
Marți, 23 Februarie 2010 02:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Ca să nu fim răutăcioşi şi să spunem că soarele a uscat străzile, la Galaţi, încă de vineri (că era program scurt la bugetari!), şi că a continuat sâmbătă şi duminică (zile libere, date de la Dumnezeu şi de la… Guvern, tot pentru angajaţii de stat), putem spune că luni a fost prima zi în care în oraş s-ar fi putut asfalta… Totuşi, începerea „cârpelii” străzilor a fost cât se poate de timidă, având în vedere că în tot oraşul, cât ne-am plimbat pe str ...
Ştiţi cum se spune, când cineva sapă o groapă foarte adâncă: la un moment dat va da de… China! Cam aşa s-ar putea spune şi despre groapa căscată la Elice, de când a apărut avaria la canalul colector de acolo. Ei bine, locul a devenit un important obiectiv turistic, cel puţin asta se poate spune având în vedere numărul curioşilor care se adună, zilnic, în jurul gardului de protecţie, în încercarea de a vedea fundul gropii şi, de ce nu?, China! Deja, cei care trec des p ...