Articole filtrate după dată: Septembrie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
Poliția închide în forță săli de jocuri, Loteria Română funcționează. Unde-i lege e tocmeală?
Conform deciziei Grupului de Suport Tehnico-Științific privind Gestionarea Bolilor Înalt Contagioase la nivelul județului Galați, au fost adoptate, prin hotărâre, în data de 6 octombrie, o serie de măsuri, printre care și suspendarea activității cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc din municipiul Galați, din comunele Cuca, Șendreni și Vânători, în perioada 6-12 octombrie 2020, inclusiv. Practic, în aceeași zi, acești operatori ec ...
Dr. Mihai Marinescu, medic primar cardiolog cu competență în cardiologie intervențională
Galațiul a fost inclus, recent, pe harta centrelor unde pot fi efectuate proceduri de cardiologie intervențională. Prima operație de acest fel, o montare de stent precedată de o coronarografie, a fost făcută pe 9 septembrie, la Spitalul Clinic de Urgență "Sf. Apostol Andrei", de un tânăr medic gălățean, dr. Mihai Marinescu, unul dintre specialiștii cel mai bine pregătiți, pe plan național, din generația sa. De atunci, alte câteva proceduri asemănătoare au fost efectuate la ...
Prima localitate din județul Galați care intră în carantină din cauza coronavirusului
În urmă cu doar câteva zile, şeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a anunțat că toate comitetele județene pentru situații de urgență se vor întruni pentru a analiza măsurile care urmează să fie impuse în contextul creșterii alarmante a numărului de infectări cu coronavirus. Printre aceste măsuri se număra și carantinarea localităților care depășesc trei cazuri la mia de locuitori, în ultimele 14 zile. Astfel, după impunerea acestei reguli, o ...

Violență și infidelitate, drum spre celebritate

Vineri, 09 Octombrie 2020 00:00 | Publicat în TV MANIA

Violență și infidelitate, drum spre celebritate
Dragoste cu năbădăi. În ultima perioadă, din ce în ce mai multe vedete apar la televizor pentru a mărturisi că, la un moment dat al vieții, au fost agresate fizic. Sunt însă și vedete care sunt agresate fizic de partenerii de viață, dar preferă să nu spună nimic, nici măcar la poliție. Una dintre aceste vedete este chiar fosta asistentă tv Bianca Drăgușanu. Recent au apărut imagini cu Bianca abia ținându-se pe picioare, cu fața tumefiată, fiind ajutată chiar de agreso ...

ODĂ BIBICULUI NEMURITOR [despre AVERE]

Vineri, 09 Octombrie 2020 00:00 | Publicat în NEC PLUS ULTRA

te salut fără milă, bibicule blând - eşti focar de tandreţe, depozit de pace, cămară cu dulce şi acru, cu tot - tu n-ai „fugi/încolo”, tu ai „hai/încoace” !!! ai câine, ai mâţă... şi ai papagal, ai doamnă suveică, dă-n clocot şi tace, îţi umple borcane cu suflet, cu vis - tu n-ai „fugi/încolo”, tu ai „hai/încoace” !!! ai casă, ai gard, ai copii... dar nu ai statuie şi loc printre neamuri buimace - găteşte-ţi războiul, suveica e-n toi - tu n-ai „fug ...

Cinci Operaţii pe Valea Zimbrului

Vineri, 09 Octombrie 2020 00:00 | Publicat în Divina Tragedia

Monolog de Cal: "Aici, lângă regiunea Marilor Grajduri, când vremea era mai populară şi ţăranii fiilor noştri/voştri învăţau Mioriţa pe dinăuntru şi pe dinafară, ronţăiam zăbala pusă la timp, de mă găseau lupii şi Luna pe Arii din Opera Pâinii. Apoi, fără nici o milă, mi s-au furat potcoavele şi ochelarii... şi aram desculţ pe tarlaua falsei regine cu grădini suspendate, iar fiii ţăranilor noştri/voştri căutau aiurea-n neant potcoave de cai/putere şi cai/noro ...

De-am fi responsabili

Vineri, 09 Octombrie 2020 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă

* A revenit în prim-plan Lenuța Udrea, nu-i place anonimatul în care s-a complăcut după revenirea din America Centrală. Și a descusut-o Denise Rifai la Kanal D, iar fosta primă blondă a țării a povestit despre cum o înșela Dorin Cocoș, ex-bărbatul ei, un macho man la fără frecvență. Hm, mi se pare publicitate mascată - cum să-i pui coarne Elenei, stimabile? Cu toate petele sale, să fim cinstiți, nu e de lepădat! * Udrea a fost întrebată acum trei seri și dacă i-a fos ...

Unde sunt amplasate radarele

Vineri, 09 Octombrie 2020 00:00 | Publicat în AUTO

Unde sunt amplasate radarele
Astăzi, 9 octombrie, radarele Poliţiei Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galaţi, pe străzile George Coșbuc, Dunărea și Calea Smârdan. Şoferii care au drum în judeţ vor fi monitorizaţi pe DN 25, în dreptul localităţilor Șendreni și Ivești, pe DN 24D la Bălăbănești, iar pe DN 26, în localităţile Frumușița și Brănești. Pe DE 581, o autospecială cu radar va fi amplasată pe raza localităţii Cosmești, iar pe DJ 251, la Schela și Cuza Vodă. ...

Şi poştaşii muncesc în pandemie

Vineri, 09 Octombrie 2020 00:00 | Publicat în EDITORIAL

Salariaţii Poştei Române - companie care este cel mai mare angajator din ţară, cu peste 23.500 de oameni pe statul de plată - ar trebui să sărbătorească astăzi Ziua Mondială a Poştei, alături de colegii lor din alte 192 de ţări. Spunem ar trebui fiindcă, din păcate, pandemia a schimbat şi modalitatea de celebrare a acestei zile, nemaifiind posibile competiţiile sportive obişnuite. Pentru poştaşii din ţară, e timpul distribuirii pensiilor, chestiune care, cel puţin în m ...
Foto: Arhiva Personală
Miruna are 4 ani și, la 10 luni, a fost diagnosticată cu o boală gravă și  rară, care afectează unul din 6.000 de copii: atrofia musculară spinală (SMA) - o boală genetică a neuronului motor, care afectează mușchii voluntari, utilizați pentru activităţi cum ar fi mersul pe jos, controlul capului şi gâtului, şi de înghiţire, pentru care există foarte puține tratamente, dar extrem de costisitoare. Cel mai nou remediu, o injecție unică care ar rezolva problema, are un p ...