Articole filtrate după dată: Decembrie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi

Unde-s tigăile?

Luni, 22 Februarie 2021 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă

* Postul național de radio, și nu e singurul organ media care joacă la olimpiada știrilor proaste, anunța ieri cu emfază că alte sute de restaurante din țară au fost controlate de autorități, "în contextul pandemiei". Amenzile încasate de acești agenți economici îi vor apropia de insolvență, apoi de faliment. Cred că asta se și dorește, intrarea României în colaps: deschidem apoi o firmă nouă, trecem activele mioritice acolo și plecăm de la zero. Desigur, astfel ar pro ...

Cartel ALFA, din nou în fața Prefecturii

Luni, 22 Februarie 2021 00:00 | Publicat în SOCIETATE

Astăzi, 22 februarie, membrii Confederației Naționale Sindicale Cartel ALFA Galați vor fi din nou în stradă, pe platoul Monumentului Revoluției din fața Prefecturii. Este pentru a doua oară în mai puțin de o lună în care sindicaliștii Cartel ALFA vor picheta sediul Prefecturii, în cadrul unui program de proteste național care a început pe 14 ianuarie și se va încheia pe 24 februarie. Sindicaliștii militează pentru un salariu minim decent, pensii echitabile, servicii publice ...

Ce soluții nepoluante pe patru roți găsim pe piața auto

Luni, 22 Februarie 2021 00:00 | Publicat în ECONOMIE

Majorarea cu 55 la sută din acest an a impozitului pe autoturisme i-a scos pe gălățeni în stradă, şi nu o singură dată. Între timp, Instituția Prefectului a atacat în instanță cota adițională de 50 la sută (exclusiv rata inflației). În prezent, până la soluționarea cauzei, prevederile atacate sunt suspendate de drept. Pe de altă parte, Primăria susține că hotărârea Consiliului Local de majorare a impozitelor pe maşini are în vedere "încurajarea utilizării transpor ...

Bătălia garaje–parcări, faza pe oraş

Luni, 22 Februarie 2021 00:00 | Publicat în EDITORIAL

Nu mai este un secret pentru nimeni că administraţia oraşului a decis, încă din precedentul mandat al primarului Ionuţ Pucheanu, să „atace” frontal problema garajelor, în sensul de a le pune pe cele mai multe dintre ele la pământ. Demersul a determinat, ca mai toate iniţiativele edilitare de acest gen, crearea unei prăpăstii între susţinătorii garajelor şi cei ai parcărilor, fără ca focul argumentelor să se potolească vreun pic, cel puţin în mediul online. Administra ...

Peste o sută de noi bolnavi, la testările de weekend

Duminică, 21 Februarie 2021 23:35 | Publicat în SĂNĂTATE

Aproximativ unul din șase gălăţeni testaţi pentru COVID-19 în weekend a fost declarat purtător al virusului, în timp ce aproape 70 de pacienţi aflaţi sub tratament în unităţile medicale de profil au fost declaraţi vindecaţi ca urmare a retestării şi au putut pleca acasă. Trei pacienți aflați în stare gravă ca efect al infectării cu Sars-Cov-2 au decedat. Potrivit datelor centralizate de Prefectura Galaţi privind evoluţia cazurilor de infectare cu COVID-19, dintre cei 62 ...

PSD va depune mii de amendamente la bugetul de stat

Duminică, 21 Februarie 2021 23:25 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE

Prim-vicepreşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunţat că parlamentarii social democraţi vor depune ''câteva mii de amendamente'' la legea bugetului de stat, susţinând că Guvernul Cîţu pune povara austerităţii pe salariaţii bugetari, pensionari, copii şi studenţi, potrivit Agerpres. Sorin Grindeanu a prezentat, într-o conferinţă de presă, "alternativa PSD" la legea bugetului propusă de Guvern, susţinând că diferenţa între viziunea social democraţilor şi cea a Coaliţi ...

Donald Trump plănuieşte să revină pe scena politică

Duminică, 21 Februarie 2021 23:23 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE

Fostul preşedinte Donald Trump va încerca să revină în lumina reflectoarelor pe scena politică americană într-un discurs la o întâlnire importantă a conservatorilor, a declarat o sursă familiarizată cu planurile liderului republican, a transmis duminică Reuters. Pe 28 februarie, Donald Trump intenţionează să vorbească la Conferinţa acţiunii politice conservatoare (CPAC) din Orlando, Florida, a declarat sursa pentru Reuters, sub condiţia anonimatului. "Va vorbi despre viito ...
Numărul românilor vaccinați împotriva COVID-19 a depăşit sâmbătă, 20 februarie 2021, numărul persoanelor infectate cu virusul SARS-CoV-2, a anunţat Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea anti-COVID. „Este o zi importantă pentru România. Astăzi (sâmbătă 20 februarie - n.red.), la ora 13,00, numărul persoanelor vaccinate a depăşit numărul celor infectate cu virusul SARS-CoV-2. Ritmul în care se derulează campania de vaccinare, până la ace ...

Concurs de fapte bune de 10 inițiat de două eleve din Galaţi

Duminică, 21 Februarie 2021 21:00 | Publicat în EDUCAŢIE

Mv Amalia Rossa Iliev și Denisa-Gabriela Chirilă, eleve la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”, în clasa a X-a, coordonează concursul ,,Public Speaking de 10”, prin care se doreşte sprijinirea digitalizării sistemului educațional românesc. Evenimentul va avea loc pe data de 27 februarie, ora 11,00, pe platforma Discord (platformă de socializare), fiind necesară înscrierea elevilor pe baza unui formular şi a unei donații recomandate în valoare de 5 lei pentru a susține c ...
Până duminică, 21 februarie 2021, pe teritoriul României, au fost confirmate 779.695 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID-19), în vreme ce 724.333 de pacienți au fost declarați vindecați. În urma testelor efectuate la nivel național, față de raportarea din urmă cu o zi, au fost înregistrate 2.419 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, 628 de persoane fiind reconfirmate, în urma retestării. Până la aceeași dată, la nivel național, au fost prelu ...