Articole filtrate după dată: Decembrie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi

Ryanair, nu rambursează biletele anulate în noiembrie

Marți, 03 Noiembrie 2020 08:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE

Clienţii companiei aeriene low-cost, Ryanair, nu vor primi banii înapoi pentru zborurile anulate în luna noiembrie, întrucât guvernul britanic a interzis toate călătoriile, scrie BBC. În schimb, pasagerii şi-ar putea alege un alt zbor în viitor fără să-l mai plătească. De joi, toate zborurile, cu excepţia celor esenţiale, vor fi interzie din cauza unui noi val de restricţii impuse de pandemie. Ryanair a declarat că până acum numărul de clienţi a scăzut cu 80%, la 17 mili ...

Parcul ”Eminescu”, invadat de cabluri

Marți, 03 Noiembrie 2020 07:30 | Publicat în SOCIETATE

"Cabluri prin iarbă, cabluri pe alei, cabluri peste tot", ne-a semnalat un gălăţean situaţia pe care a descoperit-o în Parcul "Eminescu", ieri dimineaţă, şi care nu i s-a părut deloc normală. Din contră, periculoasă!Sesizarea s-a confirmat când am ajuns la faţa locului şi am descoperit că instalaţiile de iluminat festiv care îmbracă băncile şi trunchiurile copacilor sunt legate între ele prin cabluri desfăşurate fie pe spaţiul verde, fie chiar pe una dintre alei. O capc ...

Prima campanie de sterilizare gratuită a pisicilor din Galaţi

Marți, 03 Noiembrie 2020 07:00 | Publicat în SOCIETATE

Prima campanie de sterilizare gratuită a pisicilor din Galați se derulează până pe 6 noiembrie, graţie asociației "Animal Society", în parteneriat cu "Vier Pfoten" și cu Primăria Municipiului Galați. Potrivit unui comunicat de presă transmis redacţiei, intitulată "«Miau» sterilizat pisica", campania este destinată pisicilor de rasă comună și se va desfășura pe bază de programări. Persoanele interesate pot suna la numărul 0730.583.510, între orele 9,00 şi 14,00. Sterili ...
Federaţia „Solidaritatea Sanitară” a anunțat că va declanşa o serie de proteste în stradă, având în vedere „situaţia tot mai grea în care se află salariaţii din sănătate”. În fiecare zi de joi, sindicaliştii vor protesta în Piaţa Victoriei, între orele 11,00 și 13,00, scrie News.ro.„Având în vedere dificultăţile fireşti generate de pandemia COVID-19, cărora li se adaugă indiferenţa Guvernului faţă de drepturile şi aşteptările angajaților din sist ...
Social-democraţii Cristian-Sorin Enache şi Marius Humelnicu au fost aleşi ieri viceprimari ai municipiului Galaţi, aşa cum ziarul "Viaţa liberă" anticipa. Pentru postul de viceprimar a candidat şi consilierul local USR Andrei Postică. Înlocuitorul de drept al primarului Ionuţ Pucheanu va fi viceprimarul Sorin Enache, propus de edilul-şef şi votat de consilierii locali cu 16 voturi favorabile şi zece „împotrivă”.  Consilierii locali s-au întrunit luni în prima şedinţă o ...
Compania sătmăreană AM Livity SRL, înființată în martie anul acesta, se va ocupa de prestarea unor servicii și lucrări aferente proiectului Consiliului Județean Galați de "Extindere și modernizare variantă ocolitoare a municipiului Galați" (DJ 251 M), mai cunoscut sub denumirea de "centura mică".Acestea, în special lucrări de demolare (conform datelor din Sistemul Electronic de Achiziții Publice), vor fi efectuate într-o asociere din care mai fac parte și alți trei operatori ...
După ce la finele săptămânii trecute s-a înregistrat un record privind numărul de noi îmbolnăviri în judeţul Galaţi, prima zi a săptămânii a presupus o oarecare revenire la cifrele "normale". 50 de teste au fost pozitive în decurs de 24 de ore, interval în care nu s-a mai înregistrat niciun deces. Cu îmbolnăvirile înregistrate pe final de weekend, numărul total al infectaţilor în judeţul Galaţi a depăşit pragul de 6.400.  Recordul negativ înregistrat duminică, 1 no ...
Bogdan Gavrilă, mijlocașul ofensiv care s-a remarcat la ultimul joc al roș-alb-albaștrilor, are în spate o carieră ce-l putea duce pe cele mai înalte culmi ale succesului. Oțelul a avut un meci de cumpănă în deplasarea de la Sporting Liești. Dincolo de rezultatul sportiv, care în cazul unui eșec putea să ducă formația lui Petre Grigoraș la distanță de primele clasate, o înfrângere ar fi generat multe probleme inclusiv la nivelul vestiarului. Situația a fost salvată de Bo ...

O CLIPĂ DE NE/ATENŢIE [dosarele Z]

Marți, 03 Noiembrie 2020 00:00 | Publicat în NEC PLUS ULTRA

doar o clipă de ne/atenţie din mintea/sufletul lui, şi m-am mutat în partea stângă, şi am adormit, şi m-am trezit cu femeia lângă mine, şi m-am împrietenit cu şarpele, şi am umblat cu fofârlica/ispita, şi am muşcat/mâncat din mărul/pomul cunoaşterii, şi nici prin rai nu ne-a trecut că ne aflăm tocmai la limita dintre păgân şi sfânt doar o clipă de ne/atenţie din partea noastră, şi ne-a expediat/azvârlit să trăim/murim pe pământ fiindcă nu avem chip(şi)asem ...

TOT... o apă şi-un pământ

Marți, 03 Noiembrie 2020 00:00 | Publicat în Divina Tragedia

În fiecare ziuă şi în fiecare noapte, Cineva mă întreabă invariabil şi destul de frumos: eşti TOT? Mărturisesc: n-am putut, n-am vrut, n-am ştiut şi nu am catadicsit să răspund. Şi nici nu m-am străduit să pot, să vreau, să ştiu. Să învăţ, adică. Totdeauna, după întrebare, am considerat şi mi-am zis că nu-mi lipseşte nimic, în pofida convingerilor unora şi altora că-mi lipseşte o doagă. Ori, şi mai abitir, că am o doagă în plus. Adică, pasămite, sunt/aş ...