Articole filtrate după dată: Decembrie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi

Începe concursul pentru gradaţiile de merit

Sâmbătă, 23 Mai 2020 09:30 | Publicat în EDUCAŢIE

Potrivit unui nou ordin semnat de ministrul Educaţiei, candidaţii pentru gradaţiile de merit pot depune începând de luni, pe 25 mai, până pe 3 iunie dosarele la secretariatele şcolilor. Iniţial, depunerea dosarelor se făcea între 25 şi 31 martie, dar procedura a fost amânată din cauza închiderii şcolilor. Între 4 şi 12 iunie, se depun documentele justificative pentru concurs. Între 29 iunie şi 10 iulie, se analizează dosarele şi se publică punctajele acordate. În peri ...
Problemele cu care se confruntă cetățenii români care lucrează pe teritoriul Germaniei, în special în ceea ce privește aspectele legate de legislația muncii și de condițiile contractuale, au constituit principala temă de discuții purtate, în perioada 18-20 mai, în Republica Federală Germania, de reprezentanții Ministerului Muncii și Protecției Sociale și oficialitățile statului german. Ministrul Violeta Alexandru și inspectorul general de stat al Inspecției Muncii, Mihai ...

Proiectare pentru drumul expres din Dobrogea

Sâmbătă, 23 Mai 2020 08:30 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE

Joi, 21 mai, CNAIR a semnat contractul de servicii "Elaborare Studiu de Fezabilitate și Proiect Tehnic de Execuție pentru obiectivul drum expres Brăila (Jijila) - Tulcea (Cataloi)", tronsonul în discuție având o lungime de circa 70 de kilometri. Contractul în valoare de 14,16 milioane de lei, fără TVA (aproximativ 2,92 milioane de euro) a fost semnat cu operatorul economic spaniol Ingenieria Especializada Obra Civil E Industrial SA, sucursala din România. Durata de realizare a contra ...

Statele Unite se retrag din tratatul ”Cer Deschis”

Sâmbătă, 23 Mai 2020 06:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE

Donald Trump a anunţat retragerea SUA din tratatul internaţional "Cer Deschis"(Open Skies), care permite verificarea mişcărilor militare şi a măsurilor de limitare a armelor în ţările semnatare, relatează AFP. "Rusia nu a respectat tratatul", a declarat preşedintele american. ''Atât timp cât nu respectă tratatul, ne vom retrage'', a precizat preşedintele american. Oficiali de rang înalt din administraţia SUA au precizat anterior într-o discuţie cu un grup restrâns de report ...

Interdicţii anulate pentru cetăţenii UE

Sâmbătă, 23 Mai 2020 05:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE

Bulgaria, care a început să-şi relaxeze măsurile de izolare, a anulat interdicţia de intrare pentru vizitatorii provenind din Uniunea Europeană şi ţările din spaţiul Schengen, a anunţat Ministerul Sănătăţii bulgar. La mijlocul lunii martie, Bulgaria, ţară membră a UE, a interzis intrarea pe teritoriul său pentru călătorii din multe ţări, cu scopul de a încetini propagarea noului coronavirus. Bulgaria a anunţat marţi că a convenit cu două ţări vecine, Grecia şi Serb ...

Hong Kong, temeri privind păstrarea autonomiei

Sâmbătă, 23 Mai 2020 00:25 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE

Parlamentari şi activişti pro-democraţie din Hong Kong se tem că decizia Chinei de a adopta o nouă lege privind securitatea în oraş ar însemna sfârşitul autonomiei Hong Kongului faţă de continent, relatează vineri dpa. Legea, a cărei existenţă a fost anunţată pentru prima dată joi noaptea, ar proscrie activitatea secesionistă şi subversivă, amestecul străin şi terorismul în Hong Kong, a relatat South China Morning Post. Încercările Beijingului de a interveni în siste ...
Suspendată de trei ori, licitaţia pentru proiectarea şi construcţia marii centuri ocolitoare a Galaţiului are, în sfârşit, ofertanţi. Este vorba despre asocierea SC Arcada Company SA - Terna SA, asocierea Astaldi SPA - SC Tancrad SRL, asocierea SA&PE Construct SRL - SC Spedition UMB SRL - SC Tehnotrade SRL şi firma Kolin Insaat Turizm Sanayi Ve Ticaret Anonim Sirketi. Numele celor patru ofertanţi ne-au fost comunicate de către vicepreşedintele PNL Victor Paul Dobre, deputat de G ...

Convocare în ședinţă ordinară a Consiliului Local Galați

Sâmbătă, 23 Mai 2020 00:10 | Publicat în Regional

”CONSILIUL LOCAL GALAŢI În conformitate cu art. 133, alin. (1), art. 134, alin. (1), lit. ”a” alin. (3), lit. ”a” și alin. (5) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare, se convoacă, în ședinţă ordinară, Consiliul Local al Municipiului Galați, în data de 28 05 2020, orele 14,00, în sala de ședințe a Primăriei Municipiului Galați, din strada Domnească, nr. 54, având următorul proiec ...
Prin Hotărârea nr. 24, din 14 mai 2020, prin care era instituită, pentru o perioadă de 30 de zile, starea de alertă, este interzisă deplasarea persoanelor în afara localităţii/ zonei metropolitane. De la această regulă au fost exceptate câteva situaţii, iar pentru ca cetăţenii să se poată deplasa în afara localităţii trebuie să completeze o declaraţie pe propria răspundere. Ulterior, autorităţile au explicat că sunt considerate ca făcând parte din zona metropolitană ...
În urmă cu trei ani, pe 6 iunie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie punea punct proceselor de revendicare a Palatului "Gheorghiu", începute în 2008. Instanţa supremă stabilea definitiv şi executoriu că Primăria Galaţi este proprietara clădirii de patrimoniu ruinate de pe strada Domnească nr. 24. Dar nu singură, ci alături de Bogdan Iacob, cetăţeanul căruia municipalitatea i-a vândut o locuinţă şi, implicit, o cotă-parte din imobil, şi pe care mai apoi l-a evacuat ...