Articole filtrate după dată: August 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
De multe ori avem nevoie în viaţă de ajutorul celorlalţi, fie că-l cerem, fie că nu. Avem nevoie, de la simpla lor prezenţă, susţinere emoţională sau ghidaj, până la acţiuni concrete, palpabile.
În opinia psihologului Laura Maria Cojocaru, ca să putem fi ajutaţi, ghidaţi sau susţinuţi, este important ca persoanele din jur să ştie măcar minimal ce simţim, gândim şi de ce avem nevoie concret, descris în termeni cât mai simpli şi precişi. Specialistul afirmă că pers ...
Telefoanele cu Android vor putea apela automat numerele de urgenţă
Sâmbătă, 10 August 2019 12:00 | Publicat în LUMEA IT
Apelurile la numerele de urgenţă pot face diferenţa între viaţă şi moarte, dar numai dacă victima/apelantul poate comunica informaţii clare salvatorilor, stabilind natura pericolului şi locaţia exactă unde trebuie intervenit. La ambele întrebări, un smartphone obişnuit poate da un răspuns automat deosebit de util, conţinând coordonatele exacte şi indicii esenţiale cum ar fi viteza de deplasare şi semnalmentele unui impact violent. Pe baza acestor date, echipele de urgenţă ...
Angelina Jolie munceşte din greu pentru ”The Eternals”
Sâmbătă, 10 August 2019 12:00 | Publicat în MAGAZIN
Într-un interviu acordat revistei People, Angelina Jolie a declarat că rolul Thenei din viitorul film "Marvel The Eternals" este unul destul de solicitant fizic, motiv pentru care are nevoie de mult antrenament pentru a se ridica la nivelul așeptărilor.
"Ce m-a mișcat a fost ce au spus copiii mei, că vor să fiu puternică; așa că ei se bucură când mă văd că mă antrenez din greu pentru acest film și mă simt bine. Thena este o războinică. Și fac tot posibilul pentru a o reprez ...
Navele de luptă ale Flotilei Fluviale, la Galaţi
Sâmbătă, 10 August 2019 11:00 | Publicat în EVENIMENT
Duminică dimineaţă, 11 august, gălăţenii sunt invitaţi pe Faleza Inferioară a Dunării (zona "Elice"), la "Ziua Porţilor Deschise" - prezentarea navelor de luptă ale Flotilei Fluviale "Mihail Kogălniceanu". Conform programului anunţat de Primăria Galaţi, evenimentul face parte din seria manifestărilor organizate de Ziua Marinei. Dacă doriţi să vedeţi ceremonialul ridicării pavilionului şi a geacului, atunci trebuie să fiţi prezenţi pe Faleză în intervalul 8,45 - 9,00. V ...
"Vremuri de altădată" a fost titlul generic al şezătorii desfăşurate joi, la sediul Muzeului din Ianca, o primă parte a proiectului intitulat "Muzeul Ianca - promotor al tradiţiei locale", organizat de această instituţie implicată în conservarea istoriei, tradiţiei culturale şi etnografiei din judeţul vecin, Brăila. Coordonator al proiectului este inimosul profesor Ion M. Bărbuceanu, fondatorul muzeului orăşănesc, iar colaborator, dr. Brînduşa Oana Ilie, muzeograf, secţia ...
311 cupluri de gălăţeni au spus "Da" în faţa ofiţerului de stare civilă pe parcursul lui mai 2019. S-au înregistrat astfel cu 58 de căsătorii mai mult faţă de aceeaşi lună a anului trecut. Tot în mai 2019, conform Direcţiei de Statistică Galaţi, au fost pronunţate 34 de divorţuri, în scădere cu 4 faţă de mai 2018. Anul trecut, cei mai mulţi gălăţeni s-au căsătorit în intervalul iulie - septembire, iar cei mai puţini în perioada ianuarie - aprilie. Numărul divor ...
În Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi rutier - I.T.P.F. Iaşi s-a prezentat, pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, K.D., cu cetăţenie ucraineană, în vârstă de 19 de ani. Tânărul conducea un autoturism marca Opel Vectra, înmatriculat în Republica Moldova. În baza profilului de risc, poliţiştii de frontieră au solicitat lucrătorilor vamali efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport, în urma căruia echipa comună a ...
Sergiu Stancu, antrenorul campioanei CSM Arcada: După reunire, plecăm imediat în cantonament
Sâmbătă, 10 August 2019 08:00 | Publicat în SPORT
Echipa masculină de volei CSM Arcada Galaţi, deţinătoarea titlului de campioană naţională, are programată reunirea lotului pentru astăzi, antrenamentele urmând să înceapă direct în cantonamentul de la Cheile Grădiştei, unde se va pleca duminică.
Despre planul perioadei de pregătire, noua componenţă a lotului şi obiectivele noului sezon ne-a vorbit antrenorul principal Sergiu Stancu, care va începe al doilea sezon consecutiv la cârma formaţiei gălăţene. - Bună ziua, ...
O adolescentă de 15 ani din Galaţi şi-a pus pe jar mama şi pe poliţiştii Secţiei 3 după ce a fugit, în plină stradă, fără să dea vreo explicaţie. Mama fetei a sunat la poliţie spunând că se afla cu fiica sa într-o staţie de tramvai de pe strada Oţelarilor. Pe fondul unor discuţii contradictorii, adolescenta a fugit de lângă mamă, fără să spună unde se duce şi fără a mai răspunde ulterior la telefon. Poliţiştii au intrat în alertă şi dând curs indicilor feme ...
Echipa de volei feminin CSU Belor a mai perfectat un transfer în vederea abordării noului sezon al Diviziei A1. Cea mai recentă achiziție este o voleibalistă bosniacă, Arijana Okuka (25 ani, 1,90 m, 70 kg, 90-60-90), care joacă pe postul de centru.
S-a lansat la formaţia ZOK Gacko (2006-2010), a continuat în ţara natală la ZOK Bimal Jedinstvo, apoi a urmat un transfer în Franţa, unde a evoluat în utlimele trei sezoane pentru echipa de prima ligă Stella Calais. Echipa gălățean ...