Articole filtrate după dată: August 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
Finala concursului ShipDX 2019, destinat studenţilor navalişti
O companie de profil din Galați - GLO Marine, înfiinţată de foşti studenţi navalişti - susține studenții de la Facultatea de Arhitectură Navală din Galați, singura de profil din țară, să își aplice cunoștințele și să le dezvolte în cadrul concursului de proiectare navală ShipDX. Scopul este ca tinerii să ia contact încă din timpul facultății cu domeniul profesional în care vor activa, să cunoască beneficiile și, mai departe, să rămână în țară. Ei au astfel ...
Primăria cumpără garduri de 153.000 de euro
Nu mai puţin de 719.000 de lei fără TVA, adică aproape 153.000 de euro, este valoarea totală estimată a contractului pe care Primăria municipiului Galaţi l-a scos la licitaţie pentru achiziţia de panouri de gard bordurat şi stâlpi de susţinere necesari acestora, pentru protecţia spaţiilor verzi. În Sistemul Electronic de Achiziţii Publice sunt explicate motivele acestei licitaţii: „în vederea asigurării unui climat ambiental urban modern şi pentru protejarea şi menţinere ...
Deşi a plecat, pe Alexandru Jula îl simţim aici, alături de noi
Cu o lună şi trei săptămâni înainte de a împlini 84 de ani, a plecat la Ceruri Alexandru Jula – ardeleanul care a devenit simbol al Galaţiului, unde şi-a legat sufletul de oamenii locului, de instituţiile sale artistice, de Dunăre. S-a născut la Şimleu Silvaniei din judeţul Sălaj, la 24 iulie 1934. A avut o copilărie chinuită: după Dictatul de la Viena, pentru a scăpa de opresiunea horthistă, s-a refugiat din localitate, adesea rătăcit de familie, până a ajuns din „R ...
Distracţie de 1 Iunie în trei parcuri ale oraşului
Magic Show, teatru de păpuşi, muzică pe toate gusturile, de la pop-rock la folclor şi muzică uşoară, programe artistice, divertisment, dans, ateliere de creaţie, dar mai ales cadouri pentru copii, sunt surprizele oferite de 1 Iunie, între orele 17,30 – 20,00 în trei parcuri ale oraşului. Este vorba despre Orăşelul Copiilor şi de parcurile din Micro 17 (lângă Penny Market) şi, respectiv, din Micro 40. Artiştii vin de la Estrada - Studio, Școala de film și televiziune, Voces ...

Toxinele pot afecta pe termen lung fertilitatea

Joi, 30 Mai 2019 09:30 | Publicat în SĂNĂTATE

Toxinele pot afecta pe termen lung fertilitatea
Suntem supuşi zilnic multor compuşi toxici proveniţi din fabricarea plasticului, a erbicidelor, a pesticidelor şi a medicamentelor. Această expunere poate afecta pe termen lung fertilitatea şi dezvoltarea sexuală a generaţiilor viitoare, conform unui studiu prezentat recent, la Lyon, de Societatea Europeană de Endocrinologie. „Expunerea la toxinele din mediul înconjurător poate provoca alterări în dezvoltarea creierului care pot afecta dezvoltarea sexuală şi fertilitatea diferi ...
Dr. Dragoş Vinereanu
Mortalitatea prin boli cardiovasculare este, în România, de trei ori mai mare decât cea prin cancer, a declarat, într-o conferinţă de presă, preşedintele Societăţii Române de Cardiologie, dr. Dragoş Vinereanu, conform Agerpres. "Dacă în Europa bolile cardiovasculare omoară cam jumătate dintre cetăţeni, în România lucrurile stau mult mai rău, omorând două treimi, de trei ori mai mult decât mortalitatea de 19 la sută prin cancer. Bolile cardiovasculare reprezintă priorit ...

Comunicat de presă

Joi, 30 Mai 2019 09:00 | Publicat în EDUCAŢIE

Comunicat de presă
Pe 30 mai 2019 are loc, sub egida Universității “Dunărea de Jos” din Galați, instruirea vocațională a specialiștilor implicați în lanțul alimentar "de la fermă – pe raft". Instruirea are loc în cadrul proiectului ERASMUS + POSTHARVEST 2017-1-TR01-KA202-045709 și reunește speciliști din Măcin,Tecuci, Galați, Brăila, Brașov. "Cele mai bune abordări inovatoare pentru minimizarea pierderilor post-recoltă în cadrul lanțului alimentar" este un proiect susținut de Uniunea ...
Creditele gălăţenilor, aproape de pragul de patru miliarde de lei
Valoarea împrumuturilor contractate de gălăţeni se apropia, după primele patru luni ale acestui an, de pragul de patru miliarde de lei, în special pe fondul avansului creditelor în moneda naţională, rezultă din datele centralizate de Banca Naţională a României (BNR). Creditarea a cunoscut un trend ascendent de la începutul acestui an, fiind continuată astfel o tendinţă care începuse să se manifeste în mod constat încă din cursul anului 2018. Mai exact, valoarea creditelor ...

Peste o sută de gălăţeni, muşcaţi de căpuşe

Joi, 30 Mai 2019 08:00 | Publicat în EVENIMENT

Peste o sută de gălăţeni, muşcaţi de căpuşe
În ultimele două luni, numărul oficial al gălăţenilor atacaţi de insectele care îşi fac veacul în locurile cu multă vegetaţie a depăşit o sută. Autorităţile sanitare susţin că au avertizat deja primăriile să facă dezinsecţie şi le recomandă ghinioniştilor muşcaţi să nu se trateze singuri, deoarece există riscul să se îmbolnăvească grav. Cifrele oficiale înregistrate la camerele de gardă ale spitalelor şi raportate Direcţiei de Sănătate Publică indică fa ...

Lansarea unui volum surprinzător

Joi, 30 Mai 2019 07:30 | Publicat în CULTURA

Lansarea unui volum surprinzător
Librăria Humanitas va găzdui joi, 30 mai, de la ora 18,00, o întâlnire cu scriitoarea Cristina Vremeș şi Doru Căstăian. Dialogul va avea ca subiect romanul de debut al Cristinei Vremeş, „Trilogia sexului rătăcitor”, un roman despre trei generații de femei, surprinse în momente de criză ale vieții lor, o poveste despre maturizări dureroase. Cristina Vremeş (n. 1986) e licenţiată în filozofie şi istoria artei la University College London şi absolventa unui masterat în fi ...