Articole filtrate după dată: August 2025 - Viaţa Liberă Galaţi

Înscrieri pentru taberele studenţeşti

Marți, 30 Aprilie 2019 07:00 | Publicat în EDUCAŢIE

Înscrieri pentru taberele studenţeşti
Studenţii la programele de licenţă sau masterat pot beneficia de o săptămână gratis la munte sau la mare, dacă sunt integralişti, au note bune şi au participat la diverse activităţi culturale, artistice, ştiinţifice, sportive sau de voluntariat. Ministerul Tineretului şi Sportului, prin Casa de Cultură a Studenţilor şi Complexul Cultural Sportiv Studenţesc "Tei", pune la dispoziţie locuri, în perioada vacanţei de vară, la munte, la mare şi în Delta Dunării. Înscrieri ...
În dovedirea cererii, se pot folosi orice mijloace de probă admise de lege
Pensia de întreţinere pentru copilul minor poate fi  modificată (majorată ori redusă) sau se poate hotărî încetarea plăţii ei, dacă intervin schimbări privind mijloacele celui care o prestează şi nevoia celui care o primeşte. Cererea pentru modificarea sau încetarea obligaţiei de întreținere se formulează de către părintele căruia i-a fost încredințat minorul, în calitate de reprezentant legal al acestuia, şi se judecă în contradictoriu cu părintele obligat la pla ...
Candidaţi la alegerile din 26 mai. Cine sunt gălăţenii care vor în Parlamentul European
Pe 26 mai, gălăţenii cu drept de vot sunt aşteptaţi la urne la alegerile europarlamentare. Nu mai puţin de 13 formaţiuni politice, alianţe electorale şi organizaţii ale cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, dar şi trei candidaţi independenţi au intrat în cursa pentru cele 33 de locuri care revin României în Parlamentul European. Noi vă spunem astăzi cine sunt gălăţenii care vor să fie eurodeputaţi, în ordinea în care îi veţi regăsi pe buletinul de vot ...
Străzile Galaţiului s-au umplut de rable. Din 150.000 de maşini, doar 6.000 sunt mai noi de patru ani
Numărul înmatriculărilor de autoturisme noi şi rulate înregistrat în România, în primul trimestru al anului, a ajuns la 146.144 de unităţi, în scădere cu 2,10 la sută faţă de aceeaşi perioadă din 2018, reiese din statistica Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV). Strict la nivelul judeţului Galaţi, în primele trei luni au fost înmatriculate 6.210 autoturisme, atât noi, cât şi rulate. Pe categorii de autoturisme, la nivel naţional ...

Paştele, prilej de asalt al zonelor de agrement (FOTO)

Marți, 30 Aprilie 2019 00:01 | Publicat în SOCIETATE

Paştele, prilej de asalt al zonelor de agrement (FOTO)
Gălăţenii au ieşit cu miile din case în primele două zile ale Paştelui, preferând să mute tradiţionalul prânz din jurul mesei, în mijlocul naturii. Puţinele locuri amenajate pentru grătare din Galaţi s-au dovedit, în mare parte, neîncăpătoare pentru cei care au profitat de vremea frumoasă şi au ales să combine ospăţul cu puţin aer curat şi, de ce nu, un pic de mişcare numai bună pentru digestie. Astfel, şi luni, când majoritatea a fost liberă, locurile de agrement ...

Belbiţă şi Crăciun, relaţie fără şanse

Marți, 30 Aprilie 2019 00:00 | Publicat în TV MANIA

Belbiţă şi Crăciun, relaţie fără şanse
* Ce, nu ştiţi cine sunt Belbiţă şi Crăciun? Doi dintre componenţii “lotului” de vedete de la “Ferma, un nou început!”, cum cine… Neştiutorilor! Ei bine, Diana Belbiţă şi Marius Crăciun au format un cuplu drăguţ pe micile ecrane, dar se pare că relaţia lor e gata. Pentru că fata, care e luptătoare de MMA (adică din ăia de l-au pus pe Mircea Badea în fund după nici 5 secunde), va pleca în Canada, pentru un contract de luptătoare profesionistă. Şi relaţiile la ...

Unde sunt amplasate radarele

Marți, 30 Aprilie 2019 00:00 | Publicat în EVENIMENT

Unde sunt amplasate radarele
Astăzi, 30 aprilie, radarele Poliţiei Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galaţi, pe străzile Marea Unire, Prelungirea Brăilei şi Traian. Şoferii care au drum în judeţ vor fi monitorizaţi pe DN 25, în dreptul localităţilor Braniştea şi Lieşti, iar pe DN 26, în localităţile Şiviţa şi Oancea. Pe DE 581, o autospecială cu radar va fi amplasată pe raza localităţii Berheci, iar pe DJ 251, la Pechea şi Cudalbi. ...

AMÂNDOI (am în doi)

Marți, 30 Aprilie 2019 00:00 | Publicat în NEC PLUS ULTRA

Şi merg, şi merg – poate ajung tocmai atunci,tot şi de tot, din depărtarea de acum,să pot a zice fără milă: ergo sum,chiar dacă sum prin grâu, prin gară şi prin lunci,uitat de zei, chiar dacă sum prin râpi adânci,şi plâng şi dorm cu beladona pe trifoi,şi îmi ascult singurătatea mâinii stângicum cere "am", cum cere "în", cum cere "doi"! Şi merg, şi merg – poate ajung să văd măcarce am uitat, ce m-a uitat, ce n-am uitatde când n-aveam habar că nu aveam haba ...

Dacă nu e Obligativitate, Nimic nu e!

Marți, 30 Aprilie 2019 00:00 | Publicat în Divina Tragedia

Gurile rele/bune spun că – o ţâră mai în urmă, ca să fie toată lumea sătulă şi copiii cu burţile goale, cum zice un distins învăţător când subliniază o acţiune/activitate sortită eşecului – Autoritatea Locală a făcut raiduri şi intervenţii şi cercetări şi investigaţii şi iscodiri pentru stoparea/prevenirea infracţiunilor şi apucăturilor (celor) care contravin ordinii şi liniştii în/din cartierele bietului Galaţi. Cică s-au dat/primit amenzi, s-au a/zvâr ...

Se colindă cu mielul

Marți, 30 Aprilie 2019 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă

* De ca și cum asta ne trebuia, și anume minivacanța de Paște. Or 1 Mai muncitoresc. Nene, a început campania electorală, asta-i informația! Nu te întâlnești în fiecare zi cu așa ceva... * Și tot cu mielul se colindă în campaniile în care politicienii mint cel mai mult. Las imaginația fiecăruia să continue acest paragraf de care mi-e tare rușine. Ca de fiecare dată, precizare: nerușinații de pe toate meridianele sunt invitați la colț. * Jumătate din municipiul Constan ...