Cartierul Cantemir, între agricultură şi viitorii cetăţeni ai Brăilei
Duminică, 28 Aprilie 2024 19:00 | Publicat în Regional
Arendarea prin licitaţie publică a unei suprafeţe de 335,8 hectare, situate în extravilanul comunei Vădeni, judeţul Brăila - adică în vecinătatea cartierului Cantemir - a stârnit curiozităţi şi discuţii din partea unor consilieri locali, la recenta şedinţă ordinară. Finalul întrunirii a adus în discuţie posibilul viitor al locuitorilor cartierului care, prin cumpărarea locuinţelor ANL, ar deveni cetăţeni ai judeţului Brăila, deci nu vor mai putea beneficia de cursele ...
Ionuţ Pucheanu: „N-am să las nicio societate edilitară să se ducă pe Apa Sâmbetei”
Duminică, 11 Februarie 2024 18:05 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
"Deşi am fost sfătuit de sute de mii de ori, şi cu Calorgal, şi cu Transurb, «Închide-le şi fă o societate nouă!», mă încăpățânez să nu se întâmple lucrul ăsta. Cât am să fiu primar, nu am să las nicio societate să se ducă pe Apa Sâmbetei, doar așa, de dragul de a trage vreo ţeapă statului român", a spus primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, la recenta şedinţă extraordinară a Consiliului Local. Declaraţia a fost făcută în cadrul dezbaterilor care a ...
În ce deplasări externe au fost în 2023 primarul şi viceprimarii Galaţiului
Miercuri, 24 Ianuarie 2024 21:00 | Publicat în Prima Pagina
SUA, Belgia, Germania, Franţa, Polonia, China şi Slovacia sunt statele în care Galaţiul a fost reprezentat, în cursul anului 2023, la diferite evenimente şi reuniuni internaţionale, de primarul Ionuţ Pucheanu sau de viceprimarii Sorin Enache şi Lucian Andrei. Aşa cum o spunem de fiecare dată, este important ca oraşul nostru să scoată capul în lume, iar autorităţile să înveţe din experienţa şi bunele practici ale altora, dar să şi aplice aceste soluţii în Galaţi.
Ca la ...
Contract semnat pentru un lot nou de autobuze electrice
Joi, 18 Ianuarie 2024 12:03 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
„Primăria Galaţi a încheiat 2023 semnând un contract pentru achiziția primelor 20 de autobuze electrice noi, cu lungimea de circa 10 metri, marca Solaris și va începe anul 2024 cu semnarea unui nou contract, pentru alte 20 de autobuze electrice, cu lungimea de aproximativ 12 metri, tot cu Solaris Bus & Coach”, așa anticipam la finele anului trecut. Și nu ne-am înșelat.
Potrivit unui comunicat de presă, primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, a semnat, joi, 18 ianuari ...
De ce n-au început lucrările la Palatul „Simion Gheorghiu”
Duminică, 07 Ianuarie 2024 21:00 | Publicat în Prima Pagina
„Dacă un avizator îţi dă peste trei ani avizul – aşa cum ni s-a mai întâmplat de câteva ori cu Mediul – cu ce sunt eu vinovat? Cu ce sunt eu vinovat că unul dintre avizatori, din varii motive, nu emite avizul pentru că o vrea pe mama. I-o aduc pe mama, îl vrea pe tata. Nici tata nu-i convine şi vrea vreo trei verişori mai mici de-ai mei! Am stat doi ani pentru un aviz de la Mediu pentru nişte locuri de joacă! Spuneţi că autorităţile nu-şi fac treaba! Nu. Autorităţile ...
"În doi-trei ani s-ar putea să ajungem toţi în zona A de impozitare" (FOTO)
Marți, 26 Decembrie 2023 19:00 | Publicat în Prima Pagina
"71 la sută dintre străzi - și credeți-mă că sunt numărate - se află în zonele A şi B de impozitare, celelalte 28 la sută sunt în C şi D
În fiecare an, zonele de impozitare cresc, majoritar în sus. S-ar putea ca, în doi-trei ani, să ajungem toţi în zona A, în tot municipiul Galaţi", este estimarea pe care a făcut-o, la recenta ședință ordinară a Consiliului Local, liberalul Valeriu Onose. "Dacă investim, da, o să ajungem!", i-a replicat, optimist, viceprimarul PSD Va ...
Psihiatrul Michael Davidson a devenit Cetăţean de Onoare al Galaţiului
Vineri, 15 Decembrie 2023 20:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Cu 16 voturi "pentru" şi şase "împotrivă", exprimate în mod secret, Consiliul Local întrunit vineri, 15 decembrie 2023, în şedinţă extraordinară, a decis să-i acorde prof. univ. dr. Michael Davidson titlul de "Cetățean de Onoare al Municipiului Galați". Decizia a fost precedată de o discuţie privind faptul că Michael Davidson este proprietarul imobilului degradat de pe strada Nicolae Bălcescu nr. 17 - "Casa cu margarete".
"Recunoscut pe plan local, naţional şi internaţiona ...
Ce-a făcut Primăria de când a preluat fostul sediu al BCR. Cheltuieli pentru reparaţii şi licitaţie pentru renovare
Duminică, 12 Noiembrie 2023 19:30 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
De un an, de când a plătit 1.300.000 de euro şi a devenit proprietara fostului sediu al BCR, Primăria municipiului Galaţi nu a făcut decât să cheltuiască bani pentru documentaţii, reparaţii şi dotări de care are nevoie clădirea. Conform datelor din portalul achiziţiilor publice, Primăria a încheiat, până acum, contracte în valoare de peste 1,5 milioane de lei fără TVA. Mai nou, a lansat în licitaţie un contract de peste 9 milioane de lei fără TVA pentru renovarea energe ...
Ionuț Pucheanu, primarul municipiului Galați, a dezvăluit în emisiunea "Ediție Specială" de la Pro Lider FM că a comandat un sondaj de opinie pentru a afla dacă "porecla" cu care s-a pricopsit în mediul on-line, "Betonuț", a intrat cumva în mentalul colectiv. "«Betonuț» îmi spun vreo zece neterminați de pe la niște partide de opoziție. Sincer, am făcut chiar și un sondaj cu o casă de marcă a României - nu-mi spune nimeni! Nu există în mentalul colectiv. Există, cel mai ...
Primarul Ionuţ Pucheanu, foc şi pară pe “atârnaţii” din tribuna oficială de la Oţelul
Joi, 09 Noiembrie 2023 19:48 | Publicat în Prima Pagina
„Rog conducătorii clubului Oțelul să nu mai lase toți neaveniții în tribuna oficială. Sunt toţi «atârnachii» - iertați-mă că folosesc acest cuvânt - toţi neaveniţii, nu au plătit în viața lor, toți sunt pe invitații. Păi, prietene, vrei la tribuna oficială, ia-ți abonament pe tot anul, e 5.000 de lei, și fă figuri pe banii tăi. Vrei să intri gratuit? Du-te lângă băieții aceia care cântă tot meciul, tot respectul pentru ei, și încurajează echipa, că ai int ...
Pagina 1 din 2