Remus Basalic

Remus Basalic

Zeci de mii de cutii cu Euthyrox, aduse în România

Vineri, 02 Octombrie 2020 08:00 | Publicat în SĂNĂTATE
25.000 de cutii de Euthyrox, medicament vital pentru pacienții cu afecțiuni tiroidiene, dar care nu se găsește în România de la începutul anului, vor ajunge în perioada următoare în farmaciile din România, după ce au fost importate paralel de Asociația Distribuitorilor de Medicamente. Primele cutii ar urma să fie distribuite în farmacii începând chiar de săptămâna aceasta. Se estimează că această cantitate va asigura necesarul pe trei luni, pentru 12.500 de pacienți, sau ...

Pentru că ”vroiam” să vorbim despre ”repercursiuni”

Vineri, 02 Octombrie 2020 10:00 | Publicat în MAGAZIN
În ultima perioadă, mi-a fost dat să aud destul de frecvent cuvinte pronunțate total greșit în limba română. Un invitat dintr-un platou de televiziune îi îndemna pe oameni să iasă în număr mare la vot, pentru că, altfel, "repercursiunile" vor fi pe termen lung pentru țara noastră. "Repercursiuni" nu este însă singurul termen folosit adesea într-un mod greșit. Iată ce cuvinte obișnuim să stâlcim, de regulă, în vorbirea de zi cu zi sau chiar în scris. Începem chiar cu ...

Petrecăreții au transformat Cotul Pisicii în groapă de gunoi. În urma lor, potopul (FOTO)

Vineri, 02 Octombrie 2020 00:04 | Publicat în REPORTAJ
Cotul Pisicii, unul dintre puținele locuri de agrement pe care gălățenii le mai au încă la dispoziție, zace sufocat sub sute de kilograme de gunoaie. Mulți dintre petrecăreții veniți aici la picnic și la grătare au fost prea indiferenți pentru a mai lua cu ei, la plecare, resturile pe care le-au făcut peste zi. Rezultatul: sute de saci cu deșeuri în putrefacție, amestecate cu bidoane de plastic, cu sticle și cu doze de bere poluează mica porțiune împădurită care înconjoa ...

Republica bananieră România

Miercuri, 30 Septembrie 2020 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Fără urmă de îndoială, scandalul de fraudare a voturilor din Sectorul 1 al Capitalei nu este o excepție în peisajul general al alegerilor locale care tocmai s-au încheiat. Dacă în centrul Bucureștiului există asemenea suspiciuni de furt electoral, vă dați seama ce s-a întâmplat în restul orașelor și mai ales la sate? În situația în care corectitudinea și calitatea procesului electoral sunt puse la îndoială într-un mod atât de grav, ce relevanță mai are rezultatul vot ...

Legătura dintre boala Dengue și COVId-19

Vineri, 25 Septembrie 2020 13:30 | Publicat în SĂNĂTATE
Un nou studiu care a analizat epidemia de coronavirus din Brazilia a descoperit o legătură între răspândirea virusului şi epidemiile de febră Dengue din trecut, care sugerează că expunerea la boala transmisă de ţânţari ar putea oferi un anumit nivel de imunitate împotriva Covid-19, transmite Reuters, potrivit news.ro. Astfel, zonele din Brazilia puternic expuse la boala Dengue au mult mai puține cazuri de COVID-19 față de zonele unde boala nu a fost atât de frecventă. Boala De ...

Galațiul, pe locul al doilea în țară la numărul donatorilor de plasmă. Tratament pentru bolnavii cu forme grave de COVID-19

Vineri, 25 Septembrie 2020 00:00 | Publicat în SĂNĂTATE
În jur de 90 de gălățeni vindecați de COVID-19 au donat plasmă care poate fi folosită pentru tratarea altor pacienți infectați. Deși ne situăm sub media europeană, numărul donatorilor înregistrați la Centrul Regional de Transfuzie Sangvină (CRTS) Galați ne poziționează pe locul al doilea în țară, după municipiul București. În cazul în care v-ați vindecat de COVID-19 și vreți să donați plasmă, vă spunem și ce pași trebuie urmați în acest sens. Pe plan națion ...

Cacofonia, ”greșeala” care sună urât

Vineri, 25 Septembrie 2020 11:30 | Publicat în Campanii VLG
"La început, am înotat ca câinele ca să învăț tehnica corectă". Această exprimare dublu cacofonică mi-a trecut pe la ureche recent, când un băiat îi explica prietenului său cum a învățat să înoate, vara asta, la mare. Chiar dacă nu este considerată o greșeală de ordin gramatical sau lexical, cacofonia produce o impresie neplăcută, prin alăturarea a două sunete aflate în discordanță, asupra celui care receptează mesajul. Deși nu vorbim de o greșeală de limbă, es ...

Centrele de permanență din Galați

Marți, 22 Septembrie 2020 09:30 | Publicat în SĂNĂTATE
În judeţul Galaţi, avem centre de permanenţă în localităţile Galaţi, Cudalbi, Corod, Băleni, Tudor Vladimirescu, Cavadineşti, Bereşti şi Vlădeşti. Pe site-ul dsp-galati.ro sunt afişate gărzile și datele de contact pentru fiecare centru în parte. Pentru a afla gărzile din luna septembrie 2020, accesaţi rubrica "Centre de permanenţă", din partea dreaptă a paginii. În zilele libere, când dispensarele medicale din sate sunt închise, centrele de permanenţă funcţione ...

OMS încearcă remedii naturiste pentru tratamentul COVID-19

Marți, 22 Septembrie 2020 10:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a stabilit regulile de testare a unor remedii naturiste africane împotriva COVID-19 și termenele pentru strângerea și analizarea datelor, anunță biroul regional pentru Africa al OMS, scrie digi24.ro. Dacă se constată că un medicament bazat pe medicină tradițională este sigur și eficace, OMS va recomanda producerea lui pe scară largă, a declarat dr. Prosper Tumusiime, director pentru Sănătate Universală în cadrul  ...

Pacienții cronici, fără acces în spitale, fără evaluări și cu operații amânate

Marți, 22 Septembrie 2020 00:02 | Publicat în SĂNĂTATE
​Pacienții cronici din România "nu au acces în caz de nevoie în spitale, nu beneficiază de evaluările necesare, nu sunt operați și sunt puși să aștepte pe o perioadă nedefinită", acuză Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice (COPAC), una dintre cele mai mari asociații de pacienți din țara noastră. "Ce se întâmplă cu pacienții cu HIV, tuberculoză și alte boli infecțioase, având în vedere că spitalele de boli infecțioase sunt transformate în spi ...
Pagina 204 din 692