Părinţii cer analize decontate pentru copiii cu alergii

Părinţii cer analize decontate pentru copiii cu alergii
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Mai bine de 6.200 de oameni din întreaga ţară au semnat o petiţie online prin care cer decontarea analizelor pentru depistarea şi evaluarea alergiilor la copii. Semnatarii spun că testele sunt costisitoare, motiv pentru care foarte rar o familie îşi permite să suporte costurile. Alergiile afectează aproximativ 20 la sută din populaţie, iar o parte din ele sunt transmise ereditar, spun specialiştii.

Numeroşi copii din România suferă de una sau mai multe alergii, arată Asociaţia Română de Educaţie în Alergii. Costul testelor porneşte de la 60 lei şi poate ajunge până la 5.000 de lei. Un sondaj realizat în perioada februarie-aprilie 2019, de asociaţia amintită, arată că dintre 630 de copii care au participat la cercetare, 75 la sută au alergie la lactate, 40 la sută au alergie la ouă, 38 la sută au alergii respiratorii, iar 33 la sută au diferite alte alergii alimentare. Cel mai frecvent menţionaţi cinci alergeni de tip respirator au fost polenul de ambrozie, ca şi alte tipuri de polenuri, acarienii, părul sau epiteliile diverselor animale şi mucegaiurile. În ceea ce priveşte  alergiile de contact, cel mai frecvent menţionaţi au fost detergenţii şi cosmeticele, iar la categoria alte tipuri de reacţii pe primul loc au fost medicamentele.

„Analizele pentru a măsura nivelul alergiilor se repetă frecvent: de două ori pe an sau anual. Pentru 36 la sută dintre repondenţi, analizele depăşesc 2.500 lei pe an. Peste 200 dintre respondenţi plătesc peste 400 lei lunar pentru a cumpăra lapte praf special. 56 la sută dintre repondenţi nu au primit un timp de vindecare al acestor alergii”, se arată în textul petiţiei. Doar testul de intoleranţă la alimente costă 850 lei. „Numărul copiilor cu alergii este în creştere, de la an la an, iar Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) nu decontează analize specifice în acest sens sau o face doar pentru o parte infimă dintre acestea. Analizele sunt extrem de scumpe, iar o familie cu un venit mediu nu şi le va putea permite niciodată, mai cu seamă că ele trebuiesc repetate periodic”, arată iniţiatoarea petiţiei online.

Medicii de familie spun că mulţi micuţi au alergii şi că, într-adevăr, analizele ar trebui decontate pentru copiii care prezintă simptome, nu însă şi pentru cei asimptomatici.

Alergiile reprezintă cea mai întâlnită afecţiune cronică în Europa. Peste 150 de milioane de europeni suferă de alergii, iar până în 2025 se estimează că jumătate din întreaga populaţie a Uniunii Europene va fi afectată, este semnalul de alarmă tras de către Organizaţia Mondială de Alergologie. În plus, 20 la sută dintre pacienţii alergici trăiesc cu frica unei posibile crize de astm, şoc anafilactic sau deces din cauza unei reacţii alergice.

Citit 1745 ori Ultima modificare Luni, 12 August 2019 18:30

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.