Cercetătorii de la Institutul Rensselaer Polytechnic (SUA) au început un studiu în care vor folosi noi tehnici de măsurare pentru a observa - la nivel atomic - efectul diabetului de tip I asupra oaselor şi modul în care medicamentele ar putea reduce un eventual risc de fractură. Oamenii de ştiinţă încearcă să desluşească mecanismele care stau la baza acestei posibile legături.
Acest tip de înţelegere în profunzime este esenţial, deoarece fracturile nu pot fi explicate sau anticipate complet folosind instrumentele clinice pe care medicii le au acum la dispoziţie. Sarcina cercetătorilor americani este una deosebit de dificilă, deoarece că pare să existe o diferenţă între modul în care diabetul de tip 1 şi cel de tip 2 afectează osul. "Oamenii cu diabet de tip 1 se confruntă cu un risc mai mare de fractură, pe parcursul întregii vieţi, faţă de pacienţii cu diabet zaharat de tip 2“, spune Deepak Vashishth, directorul Centrului pentru Biotehnologie şi Studii Interdisciplinare (CBIS), care conduce această cercetare pentru Rensselaer.
Cercetătorii vor aduna probe de ţesut osos de la pacienţii cu vârsta de peste 50 de ani şi care au diabet de tip 1, dar şi de la pacienţi fără boală, pentru a putea face o comparaţie. Autorii studiului vor aplica o abordare nouă, pe bază de proteine, care nu este utilizată în prezent pentru diagnosticul de fractură în clinici, pentru a înţelege modul în care diabetul de tip I modifică osul şi îl face susceptibil de descompunere.
„Cercetarea are ca obiectiv determinarea modului în care diabetul de tip I modifică relaţiile dintre interfeţele organice şi anorganice din os - la scara atomică. De exemplu, echipa va analiza acumularea de produse finale de glicaţie avansate (AGE), care rezultă atunci când zahărul devine disponibil în organism - aşa cum se întâmplă frecvent la diabetici. AGE-urile sunt cunoscute că schimbă proteinele din os, modificând răspunsurile celulare, slăbind, de asemenea, structura generală a osului“, scrie portalul de ştiri medicale medicalxpress.com. Cercetătorii vor să înţeleagă cum apar astfel de modificări fizice în diabetul de tip I şi cum acestea schimbă rezistenţa mecanică a osului. Munca lor se va încheia abia peste doi sau trei ani.
