Echipamente medicale de aproape 1,4 milioane de euro

Echipamente medicale de aproape 1,4 milioane de euro
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Tot în cadrul şedinţei Consiliului Judeţean Galaţi din data de 30 ianuarie au fost aprobaţi indicatorii tehnico-economici pentru amenajarea unei secţii de cardiologie intervenţională la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă “Sf. Apostol Andrei”. Este vorba despre un proiect în valoare de aproape 8,3 milioane lei, bani din bugetul propriu al Consiliului Judeţean Galaţi.

“Am decis să înfiinţăm de urgenţă o secţie de cardiologie intervenţională, astfel încât pacienţilor care au suferit un infarct miocardic să li se monteze stenturi în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Galaţi. De asemenea, medicii vor putea realiza implanturi de stimulatoare cardiace şi vor putea efectua coronarografii, astfel încât gălăţenii cu afecţiuni cardiace grave să nu mai fie forţaţi să meargă pentru tratament în marile centre de la Bucureşti, Iaşi sau Târgu Mureş. Avem deja o parte din aparatură, am obţinut avizele necesare de la Ministerul Sănătăţii şi am identificat spaţiul unde va funcţiona această secţie. De asemenea, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă avem medici specializaţi pentru astfel de intervenţii. Ne-am propus să deschidem această secţie până la sfârşitul acestui an”, a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.

Secţia de cardiologie intervenţională va fi amenajată la etajul I al clădirii în care funcţionează Ambulatoriul de Specialitate, într-un spaţiu recompartimentat şi dotat corespunzător. Peste 80 la sută din suma alocată acestui proiect va fi folosită pentru dotarea secţiei cu echipamente medicale (sistem radiologic cu braţ, sistem electrofiziologie cardiacă şi stimulator cardiac, sistem cartografiere color 3D, defibrilatoare, set staţie centrală de monitorizare şi monitoare funcţii vitale, coagulometru, ecograf cardiologic, laringoscop cu trusă de intubare) şi mobilier (paturi, noptiere, birouri, mese, scaune, dulapuri), se mai arată în comunicatul Consiliului Județean Galați.

Citit 1894 ori Ultima modificare Marți, 04 Februarie 2020 19:47

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.