Metode naturiste de albire a dinţilor

Metode naturiste de albire a dinţilor
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Zâmbetul alb şi strălucitor este o adevărată carte de vizită, la fel ca mâinile. Din păcate, băuturile colorate, precum şi predispoziţia genetică ori anumite medicamente şi o igienă precară duc în timp la probleme ale danturii şi la dinţii galbeni.

Foarte multe persoane apelează la stomatolog pentru a-şi albi dinţii, ori la plasturi sau la diferite tratamente chimice. În cazul în care acestea nu sunt realizate aşa cum trebuie, dinţii pot deveni şi mai sensibili şi, în timp, pot fi chiar afectaţi.

Iată un tratament extrem de simplu pe care îl poţi încerca acasă şi care dă rezultate încă de la prima folosire. Nu ai nevoie decât de două ingrediente: zeamă de lămâie şi bicarbonat de sodiu.

Tot ce trebuie să faci este să amesteci într-un bol o lingură cu bicarbonat de sodiu şi să torni puţină zeamă de lămâie, până se formează o pastă. Cu ajutorul unui şerveţel, se aplică această pastă şi se freacă uşor fiecare dinte în parte, evitând gingiile. Se lasă apoi să acţioneze timp de două minute şi se clăteşte gura cu apă călduţă.

Pentru ca dinţii să nu devină sensibili, se foloseşte doar o singură dată pe săptămână.

Puţine persoane ştiu, însă, că şi usturoiul ajută la albirea dinţilor deoarece ajută la reducerea bacteriilor care se depun pe dinţi. Consumă usturoi crud cât mai des şi, din când în când, poţi zdrobi un căţel de usturoi şi să freci dinţii cu acesta timp de unul-două minute, evitând zona gingiilor. Vei observa că dinţii vor fi mai curaţi imediat.

Citit 1537 ori Ultima modificare Duminică, 23 Februarie 2020 18:39

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.