Focar de coronavirus la Centrul medico-social din Pechea, cu peste 20 de îmbolnăviri

Focar de coronavirus la Centrul medico-social din Pechea, cu peste 20 de îmbolnăviri
Centrul medico-social a fost băgat în carantină pentru 14 zile
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Direcția de Sănătate Publică Galaţi a primit vineri încă 39 de rezultate pozitive în urma testărilor efectuate pentru depistarea coronavirusului. Astfel, numărul total al îmbolnăvirilor din județ a ajuns la 2.721.

Din păcate, în ultimele 24 de ore a apărut un focar nou de coronavirus. Este vorba despre Centrul medico-social din Pechea. Aici au fost confirmate deja 21 de cazuri. Toate persoanele depistate pozitiv, fiind vorba atât de beneficiari, cât și de angajați, au ajuns la spitalul suport Covid din Tecuci. Conform datelor oficiale, la Centrul medico-social din Pechea sunt 54 de angajați și 83 de beneficiari.

În urma confirmărilor, centrul a fost băgat în carantină pentru o perioadă de 14 zile. "Vom izola angajații câte șapte zile la domiciliu și câte șapte zile la locul de muncă", ne-a informat Primăria Galați. Acesta este al treilea centru care intră în carantină, după cele două cămine de bătrâni din municipiul Galați. "Pacientul zero pare să fi fost, în urma anchetei epidemiologice, unul dintre angajați, care a intrat în contact cu o persoană confirmată. Centrul a fost plasat în carantină, astfel încât să se limiteze răspândirea virusului", ne-a declarat  şi Gabriel Avrămescu, prefectul județului Galați.

Datele de la Direcția de Sănătate Publică Galați arată că din cele 2.721 de persoane confirmate cu infecție Sars-Cov-2, 1.945 au fost declarate vindecate și au fost externate din spitalele unde au fost tratate. Numărul persoanelor vindecate a rămas neschimbat față de raportarea de joi. Tot neschimbat a rămas și numărul desecelor printre pacienții infectați cu coronavirus.

De asemenea, conform Grupului de Comunicare Strategică, în urma retestărilor, opt gălățeni au fost reconfirmați cu infecția Sars-Cov-2.

La raportarea de vineri, în unitățile medicale de specialitate erau internate 252 de persoane, nouă dintre ele fiind la terapie intensivă.

Direcția de Sănătate Publică a reluat, după intrarea în vigoare a Legii Carantinei, monitorizarea persoanelor care trebuie să stea în izolare și în carantină. Astfel, conform datelor oficiale, 446 de gălățeni se află în izolare la domiciliu. Numărul gălățenilor aflați în izolare a scăzut cu 81 în ultimele 24 de ore, la fel cum s-a îmtâmplat, de altfel, și cu cel al gălățenilor aflați în carantină. Datele furnizate de autorități arată că joi mai erau în carantină 809 gălățeni, cu 95 mai mulţi față de raportarea de joi.

De la începutul pandemiei și până în prezent, la nivelul județului Galați au fost efectuate 22.876 de teste pentru depistarea coronavirusului, cu 322 mai multe față de raportarea de miercuri.

Citit 3216 ori Ultima modificare Duminică, 16 August 2020 22:44

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.