Întârzie extinderea parcării de la Spitalul Județean
Foto: Marian Calestru

Întârzie extinderea parcării de la Spitalul Județean
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Recent, pe adresa redacției, am primit o sesizare referitoare la degradarea considerabilă a unor elemente ale parcării supraetajate de la Spitalul Clinic Județean de Urgență ”Sf. Ap. Andrei”. După mai bine de un an de la inaugurare, la fața locului se pot observa o serie de componente metalice afectate de rugină, dar și alte detalii neconforme, minore, în opinia noastră, nicidecum, infiltrații, așa cum ne-a fost semnalat. ”Lucrarea este în garanție, astfel că orice intervenții necesare de refacere, sunt în sarcina executantului”, ne-au transmis reprezentanții Consiliului Județean (CJ) Galați, beneficiarul investiției.

Din punctul nostru de vedere, problema spinoasă cu adevărat este continuarea proiectului, întrucât această parcare este prevăzută a fi extinsă, la ultimul nivel urmând a fi amenajat și un heliport pentru elicopterul SMURD, cu conexiune directă (lift exterior) către Unitatea de Primiri Urgențe (UPU). După două sesiuni de licitații la care nu s-a prezentat niciun ofertant, în cursul acestui an, lucrările se află, momentan, în stand-by. ”În prezent, proiectul este într-o fază de reevaluare. Aceasta este cu atât mai necesară cu cât, în contextul evoluțiilor de pe piața materialelor de construcții, se impun modificări legate de costurile lucrărilor”, ne-au mai transmis oficialii CJ, cu mențiunea că documentația tehnică a fost aprobată în ședința ordinară din luna mai.

În luna august, ultima procedură inițiată în acest sens în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP/SICAP) avea o valoare de aproape 16 milioane de lei. În urma lucrărilor, imobilul cu destinaţie de parcaj suprateran ar trebui să aibă un număr de 466 de locuri de parcare, dispuse astfel: 17 locuri de parcare neacoperite, amenajate în exteriorul construcţiei, destinate persoanelor cu dizabilităţi, 142 de locuri de parcare acoperite la nivelul demisolului, 156 de locuri de parcare acoperite la nivelul parterului și 151 de locuri de parcare acoperite la nivelul etajului 1. La etajul al doilea se intenționează amenajarea unui loc pentru aterizarea elicopterului medical şi pasarela de legătură cu spitalul, respectiv, cu UPU.

Citit 2092 ori Ultima modificare Joi, 04 Noiembrie 2021 00:06

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.