Costuri majorate la Ambulatoriul de la Spitalul Județean

Costuri majorate la Ambulatoriul de la Spitalul Județean
Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

În vederea derulării în condiții optime a proiectului de extindere, reabilitare, modernizare și dotare a Ambulatoriului Integrat de Specialitate al Spitalului Clinic Județean de Urgență "Sf. Apostol Andrei", Consiliul Județean (CJ) Galați a stabilit necesitatea suplimentării valorii aferente obiectivului de investiție cu suma de 709.300 de lei, inclusiv TVA. Această diferenţă este determinată de acoperirea unor costuri neeligibile necesare procurării și montării de cortine rezistente la foc, precum și de suplimentarea categoriei de cheltuieli "diverse și neprevăzute", pentru susținerea costurilor incluse în dispozițiile de șantier emise de către constructor. În consecință, valoarea totală a proiectului va ajunge la aproape 13 milioane de lei, inclusiv TVA, din care valoarea eligibilă este de circa 10,69 milioane de lei. O hotărâre în acest sens s-a aflat pe ordinea de zi a ședinței ordinare a CJ de marți, 21 decembrie.

Printr-o altă hotărâre s-au aprobat indicatorii tehnico-economici rezultaţi din proiectul tehnic pentru sistematizarea pe verticală și realizarea rețelelor exterioare de canalizare pentru ape pluviale la același obiectiv de investiție de la Spitalul Județean. Astfel, se vor realiza căi de acces pietonale și auto, rampe pentru accesul persoanelor cu dizabilități, se vor amenaja spații verzi, se vor monta rigole pentru evitarea scurgerii apelor pluviale, iar acestea vor fi preluate și de pe platforma betonată amplasată între extinderea ambulatoriului și clădirea de radiologie. Valoarea acestei investiţii se ridică la 381.400 de lei, inclusiv TVA.

Citit 2685 ori Ultima modificare Joi, 30 Decembrie 2021 18:03

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.