Anca Melinte

Anca Melinte

Galaţiul, bătaia de joc a juriştilor şi a şmecherilor: O „golănie” de 4,2 milioane de euro

Joi, 20 Septembrie 2012 06:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* „Ar fi dramatic, dintr-un buget şi aşa insuficient, să le dăm bani şmecherilor care au ştiut să-şi ia aliaţi din Primărie, oameni care nu au făcut ceea ce trebuia elementar să facă: să apere drepturile şi interesul municipalităţii!” * „Vor răspunde cei care, după ce au fost angajaţi prin Primărie, sunt la momentul de faţă de partea cealaltă a baricadei”, declară primarul municipiului Galaţi, Marius Stan „O golănie şi atâta tot”, aşa a catalogat prim ...

Ciulinii Galaţiului

Miercuri, 19 Septembrie 2012 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Galaţiul nu-i în Bărăgan, dar, în pofida geografiei, de ciulini nu ducem lipsă. Ba chiar am putea trimite şi la export, să se mai înghimpe şi alţii, că nouă ne-au sângerat destul şi inima, şi gândul, şi bugetele. Avem ciulini peste tot, din administraţie la politică, şi din proiecte până-n investiţii. Dar s-o luăm în ordine. Când e vorba de lucrări de amploare, de megainvestiţii cu potenţial, avem mania ciulinilor. De fapt nu noi, ci aceia care ne-au condus în ulti ...

Canalizare în termen record - Noile blocuri din Cantemir sunt funcţionale

Miercuri, 19 Septembrie 2012 06:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Lucrarea de canalizare a celor trei blocuri nefuncţionale, dar date în folosinţă în Cartierul Dimitrie Cantemir s-a încheiat. Totul a durat doar o săptămână în loc de două, cum fusese anunţat iniţial, iar prin soluţia găsită de inginerul Săvel Rotaru şi executată de SC Criomec, economia la buget depăşeşte 80 de miliarde de lei. Alternativa ar fi fost ca locatarii să aştepte cu cheile în mână încă vreun an de zile ca să se poată muta. „V-am chemat aici ca să ved ...

Sex tantric şi înjurături becalice

Miercuri, 19 Septembrie 2012 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Tantra buriceală. Costiţă, ptiu, Costi Ioniţă are o regulă impusă, hăt, de pe vremea primelor lui manele: nu dai din buric, nu poţi să-i fii iubită! Iar dacă artistul dinţar a reuşit să ducă buriceala la rang de mare artă şi s-o trimită şi la Eurovision, clar că şi noua iubită trebuie să fie performeră în jucatul ombilicului. Şi chiar este, am aflat de la mondenităţurile României Tv: noua iubită a lui Costi este yoghină MISA şi se ştie că până la urinoterap ...

Atenţie, şoferi: Încă un segment din Oţelarilor va fi închis traficului

Marți, 18 Septembrie 2012 16:30 | Publicat în EVENIMENT
Dragi şoferi, vi se pare că acum se circulă greu în Micro 19. Ei bine, de mâine veţi avea toate motivele să vi se pară şi mai sufocant traficul. Potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei de Primăria municipiului Galaţi, de mâine, miercuri, 19 septembrie, încep lucrările din etapa a doua a modernizării străzii Oţelarilor, care va afecta segmentul cuprins între fostul oficiu poştal şi Biserica "Sf. Ioan Botezătorul". „Segmentul pe care se va lucra va fi închis cir ...

Unde-au dispărut refugiile din staţiile de pe Brăilei?

Marți, 18 Septembrie 2012 04:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
O bancă, atât a rămas din refugiul staţiei de autobuz de la Potcoava de Aur. Şi nu e singurul caz! Mai multe asemenea refugii de pe Brăilei au dispărut şi doar băncile melancolice şi singuratice amintesc că acolo este totuşi o staţie Transurb. Ce s-a întâmplat? Simplu, după cum am aflat de la Primărie, contractul cu firma de panotaj care amplasase refugiile cu pricina a expirat, hăt!, de 20 de luni. Faptul n-ar trebui să ne surprindă, cunoscut fiind că în vechea administra ...

A început demolarea garajelor! (GALERIE FOTO)

Marți, 18 Septembrie 2012 00:00 | Publicat în EVENIMENT
* Coşmelii, barăci, magazii şi tot soiul de improvizaţii oribile cu pretenţii de garaje au fost demolate în  Micro 40 * În locul unei baterii de nouă garaje neautorizate va fi amplasat locul de joacă refuzat de locatarii blocului C12 din Mazepa Intersecţia dintre străzile Năruja şi Caişilor a început ieri să fie curăţată de coşmeliile apărute ca o erupţie de coşuri, adiacente căminelor de nefamilişti C1 - C6. Resemnaţi, nervoşi sau nemulţumiţi, posesorii acel ...

Primiţi cu violul?

Marți, 18 Septembrie 2012 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Flatulenţa ei de admiraţie. A vrut să fie Regina Boxelor, dar nu i-a ieşit, cu toate că bustul ei liber şi nesupus, cu sfârcurile învârtoşate şi răzvrătite, a umilit sânii planturoşi ai Roxanei Vancea. Dacă a dat greş cu partea de sus, Ana Vaida - una dintre noile „apariţii” din universul băştinaş al piţipoancelor - a încercat să se remarce de la brâu în jos. Dacă tot e blondă, ce şi-a zis, că-i Sharon Stone de România, evident, varianta din tinereţe a celeb ...

Primăria vrea iar Electrocentrale

Marți, 18 Septembrie 2012 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Iniţiativa este primită cu rezerve de către conducerea CET, care tocmai a relansat privatizarea unităţii Dacă preţul gigacaloriei ar fi scăzut de câte ori, în ultimii şase-şapte ani, s-a vorbit de preluarea Electrocentrale de către Primăria municipiului Galaţi, probabil că am fi avut cea mai ieftină căldură din ţară… asta dacă n-o primeam deja gratis. Cert este că, dacă tot se apropie sezonul rece, potrivit tradiţiei, administraţia locală îşi îndreaptă ochii ...

Refulaţii din partide şi politica valorilor

Luni, 17 Septembrie 2012 00:00 | Publicat în Bilă albă/Bilă neagră
Bila albă se cuvine Consiliului Judeţului Galaţi care, aparent, a ieşit din „amnezie” şi a început să realizeze că, dincolo de „valorile” promovate pe linie de partid, târgul Galaţiului mai are şi oameni în faţa cărora chiar merită să-ţi scoţi pălăria. Ne referim aici la diplomele de onoare acordate decanului Facultăţii de Mecanică, Cătălin Fetecău, directorului Asociaţiei pentru persoane cu handicap „Sporting Club Galaţi”, Vasile Cristea şi editurii Univ ...