SĂNĂTATE - Viaţa Liberă Galaţi

Asistență medicală gratuită, pe baza cardului european de sănătate

Scris de Marți, 21 Septembrie 2021
În cazul în care călătoriți în țările membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European (Islanda, Liechtenstein, Norvegia), în Confederația Elvețiană sau în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, cardul european de asigurări sociale de sănătate (CEASS) vă oferă dreptul de a beneficia gratuit de servicii medicale…

Cele mai bune plante pentru un somn liniștitor

Scris de Sâmbătă, 18 Septembrie 2021
Adormi greu seara, te trezeşti de câteva ori pe noapte şi apoi ţi-e greu să mai adormi? Nu te îngrijora! Există o serie de remedii naturale foarte eficiente împotriva episoadelor supărătoare de insomnie. Astfel, înainte să urmezi tratamente medicamentoase pentru combaterea tulburărilor de somn, ia în considerare aceste soluţii naturale…

Mii de gălățeni vor să doneze celule stem pentru pacienții grav bolnavi

Scris de Vineri, 17 Septembrie 2021
În fiecare an, în cea de-a treia sâmbătă a lunii septembrie, este sărbătorită Ziua Mondială a Donatorilor de Celule Stem Hematopoietice. Anul acesta, ziua este marcată pe 18 septembrie, în peste 50 de țări din întreaga lume. La Galați, doar anul acesta, aproape 1.000 de persoane s-au înscris în Registrul…

Abuzul de antibiotice poate provoca o boală potențial fatală

Scris de Vineri, 17 Septembrie 2021
Consumul susţinut de antibiotice pentru o perioadă de timp mai lungă poate duce la o creştere a riscului de îmbolnăvire de cancer al colonului într-un interval de timp de cinci până la zece ani după aceea, conform unui nou studiu realizat pe mai mult de 40.000 de cazuri de cancer…

Bani pentru personalul medical

Scris de Vineri, 17 Septembrie 2021
Ministerul Sănătății a anunțat că a alocat peste 91 milioane de lei pentru plata drepturilor salariale ale personalului medical implicat în procesul de vaccinare. Este vorba despre salariile restante din lunile mai, iunie și iulie 2021. "În prezent, se centralizează necesarul pentru luna august, astfel încât să putem plăti și…

Trei morţi și 85 de gălățeni nou infectați. Comuna Movileni, în scenariul roşu

Scris de Vineri, 17 Septembrie 2021
Trei persoane din județul Galați și-au pierdut viața în ultimele 24 de ore, pe fondul infectării cu COVID-19. Numărul noilor infectați, raportat în același interval, se apropie de o sută. Potrivit datelor centralizate de Prefectura Galaţi privind evoluţia cazurilor de infectare cu COVID-19, dintre cei 715 de pacienţi testaţi într-un…

Ziua Mondială a Limfomului, marcată miercuri

Scris de Joi, 16 Septembrie 2021
Ziua Mondială a Limfomului este marcată anual pe 15 septembrie, iar specialiștii în domeniu fac un apel către medici, asistenți, pacienți și familiile lor să se informeze despre această formă de cancer. Limfomul este o boală rară, reprezentând un cancer al ganglionilor şi al sistemului limfatic, ce se formează la…

COVID-19. Un deces și aproape o sută de gălățeni nou infectați

Scris de Joi, 16 Septembrie 2021
O persoană din județul Galați și-a pierdut viața în ultimele 24 de ore, pe fondul infectării cu COVID-19. Numărul celor nou infectați, raportat în același interval, se apropie de o sută. Potrivit datelor centralizate de Prefectura Galaţi privind evoluţia cazurilor de infectare cu COVID-19, dintre cei 1.071 de pacienţi testaţi…

Programul centrelor de permanență din județ

Scris de Joi, 16 Septembrie 2021
În judeţul Galaţi, există zece centre de permanenţă, în localităţile Bălăbănești, Băleni, Berești, Cavadinești, Corod, Cudalbi, Galați (două centre), Tudor Vladimirescu și Vlădeşti. Pe site-ul dsp-galati.ro sunt afişate gărzile și datele de contact pentru fiecare centru în parte. Pentru a afla gărzile din luna septembrie 2021, accesaţi rubrica "Centre de…

Unii copii rămân cu simptome după vindecare

Scris de Joi, 16 Septembrie 2021
Aproximativ unul din zece copii a rămas cu simptome după ce s-a vindecat de COVID-19, potrivit unui sondaj realizat de Ministerul Sănătăţii din Israel. Sondajul de opinie telefonic a fost realizat în iunie, în rândul a 13.834 de părinţi cu copii cu vârste cuprinse între trei şi 18 ani, care…

Secţiile ATI, pline de nevaccinaţi, centrele de vaccinare - pustii

Scris de Joi, 16 Septembrie 2021
Creșterea numărului de gălățeni depistați cu COVID-19 se reflectă și în presiunea tot mai mare pusă pe serviciile ATI ale spitalelor. În ciuda agravării constante a situației, gălățenii care merg să se vaccineze sunt din ce în ce mai puțini. În tot acest timp, medicii atrag atenția că boala atacă…

Gălățenii au cam abandonat vaccinarea anti-SARS-CoV-2

Scris de Miercuri, 15 Septembrie 2021
Luni, 13 septembrie 2021, în județ au fost vaccinate anti-COVID doar 190 de persoane, dintre care 96 cu prima doză și 94 cu cea de rapel. Imunizările au avut loc astfel: 75 la Centrul drive-thru (45 prima doză și 30 rapel), 37 la Centrul de la Sala Sporturilor (17 prima…

COVID-19. Părinții, tratați alături de copiii lor

Scris de Miercuri, 15 Septembrie 2021
Părinţii confirmați cu COVID-19 pot fi trataţi în secţiile de pediatrie unde sunt internaţi şi copiii lor, a anunțat Ministerul Sănătății. Măsura a intrat în vigoare de la începutul acestei săptămâni. Ministerul Sănătății precizează, într-un comunicat de presă, că a modificat Anexa nr. 1 și Anexa nr. 2 la Ordinul…

Patru gălățeni nevaccinați anti COVID-19 au murit în 24 de ore

Scris de Miercuri, 15 Septembrie 2021
Două dintre cele patru persoane care și-au pierdut viața pe fondul infectării cu COVID-19 aveau sub 50 de ani și dezvoltaseră forme grave de boală. În același interval de 24 de ore, aproape 80 de gălățeni au fost declarați pozitivi la testare. La jumătatea lunii septembrie, Direcția de Sănătate Publică…

Varianta indiană de COVID-19 se transmite în ritm accelerat

Scris de Marți, 14 Septembrie 2021
În România, au fost înregistrate 2.913 cazuri de infecție cu variante ale SARS-CoV-2 care determină îngrijorare, dintre care 1.157 sunt cu varianta Delta (indiană), a informat, marți, Institutul Național de Sănătate Publică (INSP). De asemenea, au fost raportate 75 de decese, dintre care 45 provocate de varianta Delta. Având în…

COVID-19. Persoanele care vor avea prioritate la a treia doză de vaccin

Scris de Marți, 14 Septembrie 2021
Coordonatorul campaniei de vaccinare din România, Valeriu Gheorghiță, a declarat că anumite categorii de persoane imunodeprimate (cu un sistem imunitar slăbit - n.r.), precum și persoanele care fac terapii imunosupresoare vor avea indicație să facă a treia doză de vaccin anti-COVID. De asemenea, o doză de rapel ar putea fi…

Țigările electronice, la fel de dăunătoare precum cele clasice

Scris de Marți, 14 Septembrie 2021
Țigările electronice nu sunt atât de lipsite de pericol pe cât se pretinde, arată publicația Top Santé. Dacă anumiți medici le recomandă celor care vor să se lase de fumat, experții Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) consideră, „fără dubiu”, că sunt dăunătoare sănătății. Conform unui studiu recent al Karolinska Institute…

Tratament anti-COVID testat și în România

Scris de Marți, 14 Septembrie 2021
Compania farmaceutică MSD și Ridgeback Biotherapeutics au anunțat demararea studiului de fază 3 MOVe-AHEAD, care evalueaza Molnupiravir, o terapie antivirală orală investigațională, pentru prevenirea bolii infecțioase COVID-19. Studiul MOVe-AHEAD, desfășurat și în România, înrolează persoane, cu vârsta de cel puțin 18 ani, care locuiesc în aceeași gospodărie cu o persoană…

A crescut numărul gălăţenilor internați pe fondul infectării cu COVID-19

Scris de Marți, 14 Septembrie 2021
Peste 30 de noi cazuri de infectare cu COVID-19 au fost depistate la testele efectuate în județul Galați, conform ultimei raportări pentru 24 de ore. În intervalul amintit, aproape 50 de pacienți declarați vindecați au fost externați. Potrivit datelor centralizate de Prefectura Galaţi privind evoluţia cazurilor de infectare cu COVID-19,…

Mai puţin de 500 de vaccinări anti COVID-19, în 48 de ore

Scris de Luni, 13 Septembrie 2021
Vineri și sâmbătă, 10-11 septembrie 2021, în județ au avut loc doar 453 de imunizări împotriva noului coronavirus, peste o treime dintre acestea având loc în parcarea Shopping City. Mai exact, 297 de gălățeni au fost inoculați cu prima doză, în timp ce alți 156 au efectuat doza de rapel,…

Premierul cere suplimentarea paturilor ATI-COVID

Scris de Duminică, 12 Septembrie 2021
Premierul Florin Cîțu a cerut, duminică, 12 septembrie 2021, în videoconferință cu mai mulți miniștri, prefecți și alte autorități, ca numărul de paturi ATI pentru COVID să fie dublat la nivel național, recunoscând că situația epidemiologică este îngrijorătoare. "Aș vrea să vorbim despre situația ATI, unde avem deja 600 de…

Metode prin care poţi scăpa de arsurile gastrice

Scris de Duminică, 12 Septembrie 2021
În cazul în care ai dureri şi arsuri de stomac, o soluţie rapidă, dar la care trebuie să apelezi numai pe durate scurte de timp, este să prepari o pastă dintr-o linguriţă de bicarbonat de sodiu, puţină apă şi un strop de oţet de mere. Iei din ea de patru…

Cimbrul este antibiotic natural

Scris de Duminică, 12 Septembrie 2021
Faringita şi laringita pot fi calmate cu ajutorul uleiului esenţial de cimbru. Pentru a ajunge la acest rezultat, ia de trei ori pe zi câte trei picături de ulei, amestecat cu miere sau cu apă. Este recomandat într-o serie de afecţiuni precum viroza, bronşita, sinuzita, în infecţii genitale (vulvovaginite, cervicite)…

Anti SARS-CoV-2. „Stabilizare” la doar 200 de vaccinări zilnice

Scris de Sâmbătă, 11 Septembrie 2021
Joi, 9 septembrie, în județul Galați au avut loc doar 239 de vaccinări împotriva noului coronavirus. Astfel, 169 de persoane au fost inoculate cu prima doză de ser, iar 70 au efectuat rapelul, după cum urmează: 86 la Centrul drive-thru (68 prima doză și 18 rapel), 33 la Centrul de…
Pagina 34 din 130