Lung e drumul Cavadineștiului. 150 de kilometri de reabilitat, într-o singură comună (FOTO)

Lung e drumul Cavadineștiului. 150 de kilometri de reabilitat, într-o singură comună (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(12 voturi)

La peste 80 de kilometri de municipiul de reședință al județului, comuna Cavadinești urcă ușor la 90 de metri înălțime pe dealurile Covurluiului, mărginită fiind la "hotarul estic" de albia pârâului Horincea, un afluent al Prutului. Atestat documentar de aproape 700 de ani, toponimul Cavadinești pare a fi un derivat lingvistic al unui anume căpitan Cavadin, din vremea răzeșilor lui Ștefan cel Mare. Dar nici vechimea și, mai nou, nici lungimea comunei nu par să o avantajeze neapărat în drumul spre modernitate.

"Suprafața comunei este de peste 11.000 de hectare, cu o populație de 2.973 de locuitori, iar, la o asemenea întindere, principala problemă o reprezintă drumurile de acces", spune primarul Dănuța Bourceanu, din noul său birou de la parterul sediului reabilitat al Primăriei Cavadinești. Acesta așteaptă înfrigurat, la propriu, tăierea panglicii, după o investiție de circa 1,25 milioane de lei, ce a dorit să mențină structura arhitectonică de acum peste o sută de ani, evident cu extinderi și dotări specifice secolului al XXI-lea.

"Am obținut maximul de un milion de euro pe fonduri europene pentru reabilitarea de drumuri în toată comuna și ne apropiem de final. Preocuparea pentru accesarea lor nu lipsește, dar principala problemă este întrunirea punctajului solicitat", a mai precizat Dănuța Bourceanu. Ea a menționat un aspect oarecum suprinzător: "Cavadineștiul este traversat de circa 150 de kilometri de drumuri, lungime care ne-a determinat să acoperim investițiile în infrastructura rutieră și prin PNDL. Distanța este foarte mare între satele componente și între locuințele oamenilor".

La 50 de kilometri de Bârlad și la 40 de Târgu-Bujor, singura localitate mai apropiată cu (doar) pretenții urbane este Bereștiul, la circa 13 kilometri. Niciuna dintre acestea nu oferă posibilități efective de ocupare activă pentru locuitorii Cavadineștiului, comună preponderent agrară, cu o latură socio-medicală. Nu este mai puțin adevărat că întreaga "rețea" de comune "înșirate" de-a lungul Prutului și a graniței de est a Uniunii Europene se află cu adevărat la periferia acestei construcții multistatale.

Trei investiții de aproape 1,6 milioane de lei

Cu un buget alocat în 2020 de 18 milioane de lei, comparabil cu cel de anul trecut, comuna Cavadinești se străduiește să-și gestioneze prioritățile. Având trei școli, din care cea din satul Gănești este destinată exclusiv ciclului primar, și trei grădinițe, cu circa trei sute de copii școlarizați, la această oră se investește serios în toaleta uneia dintre unitățile de învățământ, după cum ne-a comunicat primarul Dănuța Bourceanu: "Este un proiect de 213.000 de lei, pe care îl derulăm cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean".

"Zona" de sănătate a comunei pare în regulă, din moment ce activitatea dispensarului este asigurată de doi medici de familie, existând și un centru de permanență, însă clădirea unității sanitare reclamă urgentă reabilitare. "Suntem în faza de obținere a avizelor și îmi doresc foarte mult să începem această investiție, în valoare de circa 520.000 de lei, din fonduri proprii, pentru care suntem sprijiniți și de Consiliul Județean", a precizat Dănuța Bourceanu.

Proiectele comunale de actualitate vizează și reabilitarea căminului cultural din satul Gănești, un proiect semnat prin AFIR, în valoare de 850.000 de lei, jumătate din aceste lucrări fiind suportate din bugetul comunei. "Apă curentă avem în toate satele, mai puțin în Vădeni, unde lucrează în prezent societatea Apă-Canal. Există, de asemenea, un studiu privind canalizarea, însă aici ne-am blocat din cauza locuințelor rarefiate și va trebui să găsim un mod de lucru pentru zonele cu mai mulți locuitori. Iluminatul public în comună funcționează, iar gospodăriile beneficiază de curent electric în gospodării, încălzirea fiind asigurată cu lemne, inclusiv pentru cei cu centrale termice", ne-a descris succint primarul comunei Cavadinești starea de fapt a utilităților.

Într-un eventual al patrulea mandat, Dănuța Bourceanu își dorește finalizarea tuturor proiectelor de investiții deja începute, dar și o etapă a treia a Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL). "Comuna este foarte întinsă și avem mare nevoie de fonduri în continuare pentru drumuri. Trebuie intervenit pe toate ulițele și pe toate ramificațiile și în acest sens trebuie să întrunim punctajul și să asigurăm cofinanțarea, în cazul proiectelor pe fonduri europene", a mai precizat edilul-șef din Cavadinești.

50 de pacienți vor avea condiții ultramoderne

Despre Unitatea Medico-Socială din satul Gănești (comuna Cavadinești), o investiție a Consiliului Județean (CJ) Galați, am relatat de curând. Mai mult, o vizită recentă pe șantierul noului spital pentru bolnavii neuropsihici ne-a dezvăluit, la început de primăvară, stadiul avansat al proiectului din fonduri proprii ale CJ. Acesta este evaluat la aproape 14 milioane de lei și, conform declarațiilor președintelui CJ Costel Fotea, ar putea fi inaugurat luna viitoare, deși termenul inițial era finele anului în curs.

"Acești oameni nu au absolut nicio vină pentru starea în care au ajuns. Vorbim chiar de persoane cu studii superioare și toți merită condiții cât mai bune", ne-a spus Dănuța Bourceanu, primarul comunei Cavadinești. De altfel, potrivit lui Costel Fotea, cei 50 de pacienți ce vor fi internați aici vor dispune de absolut toate facilitățile medicale și sociale la standardele anului 2020, plecând de la pijamale și papuci de casă, până echipamente medicale, bucătarie, săli de mese, cabinete medicale și farmacie proprie.

Femeile sunt la putere în Cavadinești

Primăria comunei Cavadinești are o conducere exclusiv... feminină. Pe lângă primarul Dănuța Bourceanu, coordonarea UAT-ului din apropierea județului Vaslui este realizată, potrivit informațiilor publice existente, de viceprimarul Gina Goga, dar și de secretarul Atena Alexandrescu.

Altfel, în structura instituției mai există 19 posturi de execuție, grupate în șapte compartimente, la care se adaugă șase posturi de asistent personal pentru persoanele cu handicap, toate ocupate, așa cum rezultă din cea mai recentă organigramă, prezentă pe site-ul primăriei.

"A existat nevoia angajării unui specialist pe zona de achiziții publice și am reușit, în sfârșit, să încadrăm, în urma concursului, o persoană din zonă, domiciliată în Vlădești", ne-a precizat Dănuța Bourceanu.

De menționat și că, în preajma alegerilor locale din acest an, din componența Consiliului Local al comunei Cavadinești fac parte șapte consilieri din partea PSD, cinci ai PNL și un altul aparținând ALDE.

Primăria Cavadinești revine "acasă"

Momentan, activitatea Consiliului Local al comunei Cavadinești se desfășoară într-un spațiu improvizat, un fost cămin pentru vârstnici, amplasat aproape de intrarea dinspre Galați. Totuși, finalizarea reabilitării sediului Primăriei va readuce normalitatea în raporturile cu cetățenii comunei. "Era o investiție absolut necesară", ne-a confirmat, dacă mai era nevoie, și primarul Dănuța Bourceanu.

Albia Horincei necesită intervenții

Subiectul nu pare de actualitate în contextul secetei ce a cuprins în acest "sezon" de toamnă - iarnă județul Galați. Totuși, o avertizare meteo INMH de Cod roșu, destul de recentă, din vara lui 2019, preciza că pot apărea "(...) posibile efecte severe de inundaţii locale şi creşteri importante de debite şi niveluri, cu depăşiri ale cotelor de pericol pe râurile din bazinul hidrografic Horincea (afluent al râului Prut), în judeţele Galaţi şi Vaslui".

Problema e cunoscută la Cavadinești. "Ne dorim decolmatarea Horincei, pentru că viiturile și creșterile de nivel ar putea duce la inundații în comună", spune primarul Dănuța Bourceanu. Soluția tehnică prezentată include o implicare a Apelor Române. "Ei ar pune la dispoziție utilajele necesare, iar noi - carburantul. Există un protocol în acest sens și trebuie să facem această intervenție", a mai adăugat edilul-șef al comunei din nord-estul județului.

Asistența socială, în suferință

"Este o comună foarte greu de administrat. Bugetul este ceva mai mare decât cel de anul trecut, însă pentru asistența socială banii ne ajung doar pentru primele șase luni. Pensiile agricole sunt foarte mici, iar dosare primim în continuare, zona este una îmbătrânită, doar tineretul poate pleca și nu ne rămâne decât să așteptăm rectificarea bugetară", ne-a confirmat o realitate primărița din Cavadinești, cu adăugirea că "cei de peste 50 de ani își găsesc cu greu de muncă oriunde, chiar și la oraș".

Citit 18802 ori Ultima modificare Luni, 09 Martie 2020 13:02

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.