La Brăhășești, un primar tânăr le întinde mâna bătrânilor, prin servicii sociale (FOTO)
Foto: Marian Calestru

La Brăhășești, un primar tânăr le întinde mâna bătrânilor, prin servicii sociale (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(14 voturi)

Comuna Brăhășești are în prezent aproape 10.000 de locuitori, iar distanța față de Galați este de peste 100 de kilometri. Mai aproape este municipiul Tecuci, la circa 30 de kilometri, iar actualul primar, Mircea Dumitru, la 33 de ani, este, probabil, cel mai tânăr primar în funcție din județ. De altfel, atunci când începea primul său mandat, în 2012, el avea doar 24 de ani.

Între timp, a avut de gestionat și pandemia de COVID-19, în condițiile în care comuna a fost introdusă și în carantină, în urmă cu un an. "Dacă tragem o linie parțială asupra modului cum a fost gestionată situația epidemiologică și ținem cont de faptul că numeroși locuitori ai comunei circulă foarte mult prin țară, putem spune că lucrurile au fost în regulă, cu excepția perioadei când am fost în carantină. Poate nu am fi meritat acest lucru, pentru că persoanele depistate pozitiv nu locuiau și nu locuiesc nici astăzi zi de zi în comună. Doar au domiciliul aici", ne-a precizat Mircea Dumitru. În ceea ce privește campania de vaccinare, chiar a doua zi după vizita noastră, mai exact marți, 25 mai, o caravană mobilă urma să ajungă la locuitorii din Brăhășești, iar pe lista primăriei erau circa 60 de persoane interesate.

Preocuparea pentru soarta vârstnicilor ajunși la senectute fără sprijin din partea urmașilor s-a materializat prin crearea unui centru de servicii sociale, proiect POCU în valoare de circa zece milioane de lei. "Am simțit permanent nevoile lor și printre acestea inclusiv pe cea de comunicare, de a fi ajutați cu chestiuni mici, gen procurarea de medicamente și nu numai", descrie situația edilul comunei din nordul extrem al județului. În paralel, a avut loc reabilitarea unor locuințe sociale, însă suma obținută pentru o casă s-a redus la 18.000 de lei, iar aceste fonduri au luat destinația strictului necesar.

Legat de alimentarea cu apă, problema pare a fi rezolvată în comuna Brăhășești, pentru că rețeaua de distribuție, ce măsoară în jur de 45-46 de kilometri, deservește 90 la sută din populație. "Sistemul de canalizare este în derulare. Proiectul a început în 2017, dar abia acum au început lucrările. Valoarea investiției este de 5,36 milioane de lei fără TVA, la care se adaugă costurile cu asistența tehnică, ISC și proiectarea. Este un proiect pe fonduri europene câștigat la AFIR ,cu finanțare nerambursabilă de un milion de euro, restul fiind asigurat de la bugetul local", ne-a declarat Mircea Dumitru. Din aceeași sursă, am aflat că urmează să fie dat ordinul de începere a lucrărilor pentru forarea a două noi puțuri, iar, în cadrul proiectului, este prevăzută și o stație de tratare a apei potabile.

Gaze, dispensar, parc și sediu nou al primăriei

Spinoasa și costisitoarea problemă a alimentării cu gaze este abordată și la Brăhășești în sensul găsirii unor soluții comune. "Ar fi necesară crearea unui parteneriat cu comuna Țepu, pentru a găsi o sursă de finanțare. Altfel, va trebui ca, în trei-patru ani, să construim rețeaua pe bugetul local multianual", ne-a spus edilul-șef.

O nemulțumire a sa este legată de modul de relaționare cu furnizorul de electricitate, care suplimentează contoarele de pe stâlpi, în loc să facă o modernizare a rețelei. "Ne chinuim cu un transformator de doi ani și încă nu îl avem montat", a mai spus Mircea Dumitru, atrăgând atenția și asupra unor facturi de regularizare imense primite de locuitori ai comunei care nu au fost acasă luni de zile. "Pierderile trebuie acoperite și atunci le acoperim de la Toflea?", se mai întreabă el.

Se preconizează începerea proiectării pe DJ 241C către comuna învecinată Țepu, nevoia de reabilitare fiind de circa șapte kilometri. O grădiniță se află în lucru la Toflea, iar la școala din Brăhășești a fost finalizat un proiect de eficientizare energetică și de modernizare, inclusiv a grupurilor sanitare.

Dispensarul de la Toflea a fost modernizat în urmă cu zece ani, iar cel de la Brăhășești este în construcție și va fi inaugurat în toamnă, după desemnarea unui alt constructor. "Am anulat vechiul contractul, am executat garanția și am reluat toate procedurile. Dispensarul trebuie făcut și el va fi într-un parc, o altă investiție a noastră", ne-a precizat primarul Mircea Dumitru.

În aceeași zonă din comună, ce ar urma să fie doar pietonală, există un proiect de realizare a unui nou sediu al primăriei, în care să poată funcționa toate serviciile ce țin de instituție.

Muzeu și zonă pescărească

La Brăhășești se visează frumos. Cel puțin, tânărul edil-șef Mircea Dumitru crede că, o dată rezolvate problemele funcționale ale comunității în materie de infrastructură, educație sau sănătate, se poate și mai mult, iar viitoarele proiecte ar trebui să aibă în vedere și cultura, istoria sau agrementul.

Pe teritoriul comunei, se află situl arheologic cetatea de pământ de la Cosițeni, din punctul "Cetățuia", datând din secolele al IV-lea - al III-lea î.e.n. din cultura geto-dacică. Totodată, în sudul comunei se află o moară de apă din secolul al XIX-lea, situată, mai exact, în proximitatea pârâului Hanului. La fața locului se află și o locuință veche tradițională, iar Mircea Dumitru este de părere că zona poate fi transformată într-un mic muzeu.

O altă investiție ambițioasă are în vedere amenajarea unui loc de agrement cu specific pescăresc, în apropierea a patru iazuri de mici dimensiuni. Bălțile se pare că au pește, fiind populate în urmă cu circa un deceniu, iar edilul-șef din Brăhășești crede că pe acest amplasament se poate amenaja inclusiv o zonă de camping.

Cum se poate dubla bugetul local

Bugetul comunei Brăhășești se apropie de zece milioane de lei, 60 la sută din acest total fiind alocat către secțiunea de dezvoltare. Pe lângă accesarea fondurilor europene sau a celor guvernamentale, ar mai exista o soluție pe viitor pentru suplimentarea acestuia. În proiect există o investiție de realizare a unui parc de celule fotovoltaice de 30 de Megawați. Acesta ar putea genera, în opinia primarului Mircea Dumitru, în calitate de producător de energie, venituri anuale de două milioane de euro la bugetul local, ceea ce ar însemna, dacă ne raportăm la prezent, o dublare a acestuia.

Citit 15928 ori Ultima modificare Duminică, 30 Mai 2021 12:02

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.