Jale în agricultură - Producţia de grâu se anunţă dezastruoasă!
Foto: Foto: Vasile Caburgan

Jale în agricultură - Producţia de grâu se anunţă dezastruoasă!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
  • „Dacă nu plouă, nici un fermier nu rămâne în picioare!” * Grâul a răsărit târziu şi a dat spic înainte de vreme * Seceta vlăguieşte culturile * Producţia va fi de până la trei ori mai mică decât anul trecut * Irigaţiile rezolvă doar o parte a problemei * DADR Galaţi a informat Prefectura despre situaţia dramatică a producătorilor de grâu

Seceta prelungită şi gerul din iarna trecută au făcut ca o bună parte din grâul de pe ogoarelor fermierilor gălăţeni să răsară târziu şi să crească foarte prost. Recolta se anunţă mult mai slabă decât în anii trecuţi, cu câteva tone mai puţin la hectar faţă de anul trecut. Dar sunt şi situaţii în care, din cauza rezultatelor slabe, fermierii au fost nevoiţi să apeleze la întoarcerea culturilor. Grâul stricat a fost înlocuit cu culturi de porumb, iar fermierii speră că măcar în perioada următoarea va ploua suficient astfel încât să fie recuperate o parte din pierderi. Un semnal de alarmă privind situaţia culturilor de grâu a fost lansat şi de Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Galaţi. Prefectura a fost informată cu privire la situaţia dramatică în care se găsesc producătorii de grâu, iar DADR Galaţi a propus înfiinţarea unei comisii care să strângă date din teren. Rapoartele referitoare la nivelul slab de dezvoltare al grâului de pe câmpurile gălăţene ar urma să ajungă pe masa Guvernului, cu speranţa că se va găsi o soluţie pentru sprijinirea fermierilor afectaţi. De altfel, situaţia de la Galaţi nu este singulară. Probleme serioase din pricina culturilor slab dezvoltate de grâu întâmpină şi agricultorii din Constanţa, Tulcea şi Brăila.

„S-a rupt plugul în pământ!”

Fermierii gălăţeni spun că încă din toamnă se anunţa un sezon foarte dificil. Oamenii spun că, din cauza secetei, pământul era atât de uscat încât se rupea plugul în arături. Pământul uscat a făcut ca şi consumul de motorină al utilajelor agricole să fie unul cu mult mai ridicat. „În iarnă a dat gerul, zăpada a căzut prea târziu şi oricum vântul a spulberat-o. O parte din grâu a ieşit abia în primăvară, când iarăşi nu a plouat suficient. S-a ajuns ca planta să nu-şi mai tragă apa din sol, ci pământul să secătuiască planta. În plus, la începutul acestei luni am avut o săptămână cu temperaturi foarte ridicate pentru această perioadă, de până la 30 de grade Celsius, iar acest lucru a înrăutăţit şi mai mult starea culturii de grâu”, ne-a explicat preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Cereale şi Plante Tehnice (APCPT) Galaţi, Petre Grigore. Acesta a precizat că membrii APCPT Galaţi deţin o treime din terenurile cultivate cu cereale la nivel de judeţului şi că probleme s-au raportat de peste tot. „Strict în cazul culturilor de la societatea noastră (SC Simongrig SRL), m-am gândit să întorc cultura de grâu, dar în cazul în care nu cad suficiente precipitaţii nu aş face decât să investesc şi mai mult într-o nouă cultură, fără să fac producţie. Dacă nu plouă, nici un fermier nu va rămâne în picioare”, este de părere Petre Grigore.

Irigaţiile nu rezolvă toate problemele

Irigaţiile pot fi o soluţie pe timp de secetă, dar şi aici există o serie de limite. „Noi am mai irigat, unde am avut posibilitatea. Dar nici irigaţiile n-au mers aşa cum trebuie, din cauza vântului care făcea ca apa din aspersor să ajungă numai în anumite porţiuni de cultură. Oricum, irigaţiile sunt scumpe şi nu pot fi o soluţie salvatoare, dacă nu plouă. Investiţia, prin utilizarea irigaţiilor, s-ar putea să nu se justifice, la final”, ne-a mai spus fermierul gălăţean.

Autorităţile locale cer intervenţia Guvernului

Îngrijorările fermierilor gălăţeni sunt împărtăşite şi de autorităţile publice. Potrivit datelor furnizate de DADR Galaţi, în acest an s-au raportat 54.097 de hectare însămânţate cu grâu. Dintre acestea, fermierii au întors deja culturile pe o suprafaţă de 1.371 hectare. Au rămas, deci, în cultură la momentul de faţă suprafeţe de 52.626 de hectare cu grâu. „Cu siguranţă vor apărea probleme şi cu unele dintre aceste exploataţii şi vor mai fi fermieri care să îşi întoarcă culturile. Noi am sesizat deja Prefectura şi dorim înfiinţarea unor comisii de specialitate, care să facă cercetări în teren, pentru o evaluare mai aprofundată a situaţiei. Rezultatele urmează să le trimitem la Guvern în vederea stabilirii unei strategii prin care să încercăm să îi ajutăm pe fermierii care au de suferit din cauza culturilor slabe de grâu” ne-a declarat Profira Onode, directorul Direcţiei Agricole de Dezvoltare Rurală.

Recoltă şi durere

În ceea ce priveşte viitoarea recoltă, fermierii gălăţeni sunt destul de rezervaţi în aprecieri. „În anii trecuţi, aveam recolte de până la şapte tone pe hectar. În acest an, dacă scot două tone la hectar sunt mulţumit. Am vorbit cu un fermier de la Şendreni care estimează că va scoate 500 de kilograme de grâu pe hectar, în condiţiile în care a folosit 300 de kilograme la însămânţare. Nici nu se pune problema să îţi scoţi măcar cheltuiala cu lucrările agricole!”, ne-a spus Petre Grigore. Prin urmare, pe cât de bun pentru agricultură s-a dovedit anul trecut, pe atât de dificil se anunţă anul acesta. Iar o recoltă sub aşteptări este o veste proastă nu numai pentru fermieri, ci pentru noi toţi, pentru că fiecare avem de pus o pâine pe masă.

Citit 3674 ori Ultima modificare Miercuri, 23 Mai 2012 22:24

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.