Bilanţ dezastruos: Avem de trei ori mai puţin grâu

Bilanţ dezastruos: Avem de trei ori mai puţin grâu
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

 

  • Recolta medie de grâu la hectar depăşeşte cu puţin o tonă, în condiţiile în care, în 2011, ajungea la trei tone * Un singur an din ultimii 12 a mai fost atât de slab în agricultură * Unii dintre fermieri nici n-au mai avut ce recolta * Grâul nu este doar puţin, ci şi de slabă calitate * Preţul a crescut de peste două ori în ultimul an, iar tendinţa de scumpire se menţine * Ajutorul de minimis pe care îl va da Guvernul este mic şi se acordă doar pentru o suprafaţă de maxim 10 hectare
Producţia de grâu a atins pragul critic în acest an. Sute de fermieri şi zeci de asociaţii de producători s-au ales cu o recoltă la jumătatea celei de anul trecut, în vreme ce alte câteva zeci au apreciat că nici măcar nu mai merită să bage combinele pe câmp şi nu au recoltat nici măcar un bob. În judeţul Galaţi, în acest an, 45.423 de hectare de teren au fost cultivate cu grâu de asociaţii de producători, restul de 11.032 de hectare fiind în exploataţii individuale. „Dacă ţinem cont şi de suprafeţele cu grâu de sămânţă, la nivelul judeţului am avut în cultură 56.455 de hectare. Pentru aceste suprafeţe, producţia totală raportată a fost de 59.547 de tone de grâu”, a precizat directorul-executiv al Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Galaţi, Profira Onode.

Dacă anul trecut producţia medie de grâu la hectar, pe judeţ, era de trei tone, în acest an cifra a scăzut la puţin peste o tonă. Dar nu vom muri de foame..., apreciază directorul DADR, deşi scumpirile au început deja.

Doar în 2007 au fost recolte atât de slabe

„Culturi calamitate de grâu s-au raportat în tot judeţul. În urma deplasărilor în teren, specialiştii Direcţiei au constat că, în funcţie de zonă şi de cât au putut fermierii să irige, culturile de grâu au fost distruse în proporţie de 40 până la 60 la sută. Toţi agricultorii au produs mai puţin decât în cursul anului trecut, iar singurul an mai slab de după Revoluţie, din punctul de vedere al recoltelor, a fost 2007”, a apreciat Profira Onode.

„Nici un bob pe care să-l valorificăm!”

Am luat legătura cu mai multe asociaţii de producători agricoli din judeţ, ca să vedem cât grâu s-a făcut şi unde. În general, fermierii cu zeci de ani de experienţă care şi-au permis să plătească scumpul preţ al irigaţiilor au reuşit să mai salveze o parte din recoltă din ghearele secetei. Cei care nu au putut iriga trec acum printr-o perioadă de criză. Recolta a fost sub aşteptări, iar despre profit nu prea se mai poate vorbi. Mai rău este că şi anul 2013 se anunţă tot secetos.

„În general, producţii mai bune, de circa 2 tone la hectare, au obţinut fermierii din Bădălan, care au irigat. În restul judeţului, producţiile au fost mici, iar unii - cum ar fi cazul unei asociaţii din Oancea, unde nu se poate iriga - fermierii nici măcar nu au mai recoltat grâul, pentru că au ajuns la concluzia că nu merită”, mai spune directorul executiv al DADR.

La Scânteieşti, spre exemplu, recolta a scăzut la mai puţin de jumătate faţă de anul trecut. „Am avut, la nivel de asociaţie, 300 de hectare cultivate cu grâu în acest an. Producţia medie, la hectar, este de 790 de kilograme, în condiţiile în care anul trecut s-au scos 1,7 tone la hectar”, a declarat Dumitru Slabu, preşedintele Asociaţiei Agricole „Scânteia” din comună.

O producţie mai bună au raportat fermierii de la Smârdan, chiar dacă nici aici nu se poate vorbi despre belşug. „Fermierii asociaţiei noastre au cultivat grâu pe o suprafaţă de 280 de hectare. În medie, s-au recoltat cam 2.050 kilograme de grâu la hectar. Producţia noastră a scăzut, faţă de anii trecuţi, cu 60 la sută. Am traversat un sezon agricol foarte slab şi, din câte văd, pentru anul viitor se anunţă tot secetă. Nici nu putem vorbi despre anumite soiuri care ar merge mai bine, în condiţiile în care nu le putem da apă. Iar dacă am folosi o cantitate mai mare de îngrăşământ, pe secetă, n-am face decât să chinuim şi mai mult plantele, fără nici un rezultat”, este de părere inginerul Mădălin Vasilache, de la Asociaţia SC Agrodori SRL.

La Tuluceşti, grâul recoltat a fost suficient pentru a-i plăti pe cei care şi-au dat pământul în arendă, dar nu şi pentru a aduce profit asociaţiei Agroind. „Recolta din acest an a fost slabă, şi cantitativ, şi calitativ, din cauza secetei şi a imposibilităţii de a iriga. Am avut în cultuăa 600 de hectare cu grâu, iar producţia a fost de circa 1,3 tone la hectar. Comparativ, anul trecut s-au scos şi 2,4 tone la hectar. Infrastructură pentru irigaţii există, dar cum apa este foarte scumpă, fermierii au reuşit să irige doar pe circa 150 de hectare, unde producţia a fost, într-adevăr, puţin mai bună. Din câte ştiu, doar 2003 a fost un an mai prost din punct de vedere al recoltei decât acesta, în zona noastră. Cu ce am recoltat în acest an, am reuşit să plătim datoriile către oamenii de la care pământul cultivat fusese luat în arendă, dar nu ne-a mai rămas nici un bob de grâu pe care să-l valorificăm”, apreciază Aristiţa Stoian, lidera asociaţiei Agroind.

Ajutorul de minimis nu acoperă pagubele

Aprobat în sfârşit de Guvern, ajutorul de minimis pe care îl pot primi fermierii care sunt persoane fizice sau juridice va consta într-o despăgubire în valoare de 100 de lei pe hectarul de cultură dezvoltată pe teren arabil şi calamitată. Fiecare fermier va primi însă bani pentru doar maxim 10 hectare de cultură calamitată. Mai exact, valoarea ajutorului de minimis nu va depăşi suma de 1.000 de lei, bani care ar putea să nu acopere nici măcar parţial investiţia pe care agricultorul a făcut-o în dezvoltarea culturii. Chiar dacă ajutorul nu este substanţial, la DADR se vor aduna, cel mai probabil, până pe 15 octombrie, peste o mie de solicitări de despăgubire.

 

Citit 2265 ori Ultima modificare Miercuri, 05 Septembrie 2012 18:26

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.