Micii fermieri gălăţeni ştiu ce e de făcut. „Producem lapte mai bun decât străinii!”
Foto: Foto: Vasile Caburgan

Micii fermieri gălăţeni ştiu ce e de făcut. „Producem lapte mai bun decât străinii!”
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Fermierii cu gospodării mici nici n-au dat atenţie scandalului infestării laptelui cu aflatoxină * Oamenii sunt prea ocupaţi cu munca şi fac tot ce pot ca să scape de grija zilei de mâine, în condiţiile în care statul, în loc să îi ajute, le pune noi şi noi biruri * Laptele "la cutie", adus de peste mări şi ţări, nu poate fi mai bun decât laptele din fermele gălăţene


Micii producători de lapte din judeţ îşi văd de treabă aşa cum pot, chiar dacă presa vuieşte de scandaluri cu lapte infestat cu aflatoxină, care ne-ar putea pune sănătatea în pericol. Oamenii ştiu de generaţii întregi cum să crească animale şi cum să colecteze laptele, aşa că nu se sperie de un nou scandal mediatic. Li se pare mai degrabă o nouă încercare de intoxicare, prin care oameni cu bani mulţi şi interese serioase vor să mai vândă nişte lapte frumos ambalat, în detrimentul produsului proaspăt şi sănătos pe care îl pregăteşte micul fermier. Atâta vreme cât grajdurile sunt curate, iar medicul veterinar monitorizează starea de sănătate a vacilor de lapte şi analizează periodic produsele lactate, de ce ar trebui să ne temem acum mai mult decât altă dată că laptele românesc ne va îmbolnăvi? Producătorilor de lapte nu le pare prea rău din cauza scandalului cu aflatoxina, ci sunt dezamăgiţi, mai degrabă, de faptul că statul nu îi susţine suficient. Continuă însă să muncească pe brânci şi se uită cu uimire la orăşenii care chiar cred că laptele adus în supermarketuri de peste mări şi ţări este mai sănătos şi mai hrănitor decât cel livrat în stare proaspătă, de la vacile crescute la doar câteva zeci de kilometri de piaţă sau de magazin.

50 de litri de sănătate curată pe zi

Marian Palade are 59 de ani şi creşte vaci de lapte, în gospodăria sa de la Vânători, de mai bine de 10 ani. A lucrat şi în Galaţi, dar, înainte de 1989, a muncit la CAP, aşa că ştie ce şi cum să facă. Produce suficient lapte încât să îşi aprovizioneze zecile de clienţi fideli din comună. Nu-i trebuie nimic mai mult şi este conştient de faptul că, în condiţiile actuale de piaţă, nici nu poate face absolut nimic pentru a-şi extinde ferma.

„Am patru vite din rasa Holstein. Doar cu patru lucrez de la început, de mai bine de 10 ani. Dacă ar fi mai puţine, n-ar da suficient lapte pentru clienţi. Dacă ar fi mai multe, mi-ar fi aproape imposibil să le îngrijesc. Oricum, chiar şi cu patru vaci, eu tot sunt de părere că cel puţin jumătate dintre copiii din comuna Vânători au crescut cu lapte pe care părinţii lor l-au cumpărat de la mine”, spune Marian Palade.

Fiecare vită din grajdul familiei Palade dă peste 10 de litri de lapte pe zi, care ajunge la clienţi, în cel mai scurt timp posibil, după mulsul de dimineaţă sau după cel de seară. Per total, cam 50 de litri de lapte proaspăt şi sănătos, pe care gălăţenii din Vânători îl beau zilnic.

„Eu nu înţeleg ce vor să ne spună, mai exact, la televizor, zilele astea. Că e mai bun laptele adus în supermarket din străinătate decât cel pe care îl fac vacile mele aici? Eu nu văd cum ar putea să fie aşa. Nu m-am apucat de treaba asta de ieri, de azi. Curăţ grajdul ori de câte ori este nevoie şi îl văruiesc. Medicul veterinar de la noi face analize animalelor şi laptele este testat. Niciodată n-am avut probleme, aşa că nu înţeleg ce e diferit acum. Laptele este foarte bun”, este de părere producătorul de la Vânători.

„E greu, nici nu se pune problema extinderii!”

Marian Palade spune că, indiferent ce s-ar auzi la televizor, oamenii din zonă au în continuare încredere în el şi în laptele pe care îl livrează. Nu rămâne cu produse pe care să nu aibă cu să le vândă. Dar, cu toate că vânzările merg bine, nu se gândeşte să cumpere mai multe vaci de lapte şi să producă mai mult decât în prezent.

„N-am lucrat niciodată cu mai mult, pentru că ar fi prea multă muncă pentru un om sau doi. Iar acum nici nu se pune problema să extindem ceva, din cauză că este foarte greu cu banii. Am depus solicitări la APIA şi anul trecut, şi anul ăsta şi ne numărăm printre cei care, potrivit legii, trebuie să primească ajutor. Dar banii n-au venit încă. Şi cu noile legi, îmi vor mai şi lua un nou impozit pe două dintre cele patru vaci. Iar cum anul trecut a fost secetă, a crescut foarte mult şi preţul la furaje. Eu nu am teren pe care să produc furaje în regim propriu, aşa că le cumpăr pe toate. Vacile mele mănâncă vreo 450 de kilograme pe săptămână. A fost şi secetă, recoltele au fost foarte slabe, aşa că a crescut mult preţul la furaje. Şi dacă în urmă cu câţiva ani dădeam 5 lei pe un balot de lucernă, acum dau minim 20 de lei. Şi nu pot să cresc cine ştie ce preţul litrului de lapte, la vânzare, din cauză că oamenii n-ar mai cumpăra. Îl dau cu 3 lei de multă vreme”, conchide Marian Palade.

„Nu există probleme!”

Directorul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Sănătatea Alimentelor (DSVSA) Galaţi, dr. Ştefan Vasile, spune că, printre cele aproape 1.100 de probe recoltate, la nivel naţional, pentru identificarea contaminării cu aflatoxină a laptelui s-au numărat şi 12 de la producătorii şi procesatorii gălăţeni.

„Toate rezultatele analizelor, în cazul probelor recoltate din judeţul nostru, au ieşit negative. Astfel, laptele produs şi procesat la noi este bun pentru consum, fără niciun fel de problemă. Nu s-a semnalat nicio altfel de problemă cu lapte, din vreun punct de vedere”, a declarat dr. Ştefan Vasile.

 

Citit 4505 ori Ultima modificare Miercuri, 27 Martie 2013 18:06

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.