Drumurile din judeţul Galaţi, moartea maşinilor

Drumurile din judeţul Galaţi, moartea maşinilor
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Groapă lângă groapă şi cârpeli ineficiente


Drumul Naţional 26, care coboară dinspre judeţul Vaslui, prin Galaţi, este aproape impracticabil, mai ales în partea de nord a judeţului nostru. De la Rogojeni până spre Slobozia Oancea, spre exemplu, se circulă cu viteză redusă, mai ales în cazul şoferilor care nu vor nici să sară de pe şosea şi nici să-şi rupă maşina în două în vreo groapă şi să rămână în mijlocul drumului. De fapt, cât de buni şoferi ar fi, nici nu prea mai au gălăţenii aflaţi la volan pe unde să ocolească gropile, din cauză că acestea s-au căscat pe ambele sensuri de mers. Cotidianul nostru a mai sesizat această problemă, dar cei de la Drumuri Naţionale n-au făcut decât să cârpească pe ici, pe colo, de la Galaţi spre Ijdileni. Şi, de bine ce şi-au făcut treaba, plombele de pe porţiunea de drum de pe la Tuluceşti au şi început să sară. Aşa că, în curând, ne vom întoarce de unde am plecat. Cine are treaba prin estul judeţului va merge, de la sud la nord sau invers, pe un drum naţional care îi va face maşina să geamă din toate încheieturile. Evident, toate acestea se întâmplă într-un judeţ cu oarece pretenţii de pol economic dintr-un stat european. Fără glumă, dar cam în condiţii similare cu cele de pe DN 26 de la Rogojeni se merge şi spre stânile din câmp, pe drum de căruţe. Slavă Domnului că suntem conştiincioşi şi ne cumpărăm roviniete ori de câte ori circulăm pe drumurile judeţe!

Drumurile, moartea maşinilor

Şoferii gălăţeni care ies în judeţ se plâng că prea puţine sunt drumurile pe care nu-şi rup maşinile în două. Ar fi multă treabă de făcut, mai ales că ei îşi plătesc dările către stat, dar statul nu-i despăgubeşte pentru piesele şi consumabilele auto care trebuie schimbate din cauza drumurilor extrem de proaste. Cei mai mulţi dintre şoferii de taxi şi curse judeţene sunt de acord: nu avem drumuri.

„Ce vă pot spune? De la Galaţi până la Bârlad, spre exemplu, am stricat două cauciucuri. Este, probabil, cel mai prost drum din judeţ la ora actuală. Apoi, este drumul de după Cuca, la fel în stare foarte proastă. L-au mai peticit pe cel spre Buzău, dar nu se simte nici acolo mare lucru”, ne spune Dănuţ Chelmu, şofer de taxi în vârstă de 45 de ani.

„Să vedeţi cum arată drumul dinspre Berheci spre Vrancea, până la Tănăsoaia unde trebuie să ajung eu. Sunt gropi adânci cât roţile de tractor. Ce să mai vorbim despre drumul de la Oancea în sus. Şi acolo sunt gropi de zeci de centimetri adâncime. Dacă ai noroc să prinzi şi ploaie când treci prin zonă, om te-ai făcut! Mai sunt probleme la Vlădeşti, la Găneşti… Spre Bereşti nu ştiu cum o mai fi, că n-am mai fost demult. Apoi, de la Pechea la Corod parcă s-a furat din asfalt… Şi pe drumul care duce de la Galaţi la Tecuci sunt probleme destul de mari. Nu ştiu cât de prost poate fi asfaltul acela pe care îl pun, de se strică aşa de repede. Nu face nimeni un capăt de treabă care să dureze”, este de părere Vasile Lazăr, în vârstă de 64 de ani, şofer de taxi.

„Din fericire, noi nu circulăm pe drumurile astea stricate. Facem Galaţi-Brăila, pe dig, unde drumul este bun. E şi o porţiune destul de mică, aşa că nu întâmpinăm prea mari probleme din cauza calităţii drumurilor”, ne-a declarat Vali, în vârstă de 36 de ani, şofer de cursă inter-judeţeană.

Citit 5912 ori Ultima modificare Miercuri, 08 Mai 2013 20:46

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.