A început culesul: Via de Galaţi are rod bogat, iar vinul va fi de excepţie
Foto: Foto: Bogdan Codrescu

A început culesul: Via de Galaţi are rod bogat, iar vinul va fi de excepţie
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

* Producţie bună, de la patru până la 11 tone de struguri nobili la hectarul de vie * Cine are plantaţie nouă şi a ştiut să facă struguri de masă, recoltează acum şi 20 de tone la hectar * La Oancea, unele soiuri s-au şi cules, în vreme ce în podgoriile Nicoreştiului, recoltatul începe abia la jumătatea lunii viitoare * Boabele ciorchinilor au acum şi zahăr din belşug şi apă suficientă, aşa că, în cazul în care nu plouă excesiv în săptămânile următoare, vinul va fi bun şi tare, să-l ţinem minte!


Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare pentru Vinicultură şi Vinificaţie (SCDVV) Târgu Bujor a început culesul de luni, 26 august. Prin părţile Iveştiului, însă, se intrase în vie şi cu vreo săptămână înainte, iar la finele acestei săptămâni, culesul este în toi în partea de sud şi est a judeţului. În cele mai multe dinte podgoriile Nicoreştiului se va recolta abia începând cu jumătatea lunii viitoare. Producătorii şi-ar dori, cu toţii, un preţ mai bun decât cel după care trebuie să se orienteze acum, în funcţie de piaţa din Vrancea. Nu de alta, dar fără suficienţi bani e imposibil să faci să rodească miliardele de ochi ai viţei gălăţene!

Se culege cu sârg, la Târgu Bujor

După un an în care s-a cules greu şi s-a vinificat cu chin, la SCDVV Târgu Bujor specialiştii se aşteaptă la un an mai bun. "Am început să culegem ce aveam din soiul Porto, pentru că este unul timpuriu. A fost secetă în ultima perioadă, iar boaba începuse deja să-şi piardă din apă. Oricum, după o perioadă în care a fost secetă, a început să plouă acum, când nu era cazul. Soiurile albe, care sunt foarte dulci în acest an, sunt expuse aparţiei mucegaiului, aşa că trebuie recoltate repede. Sperăm ca în circa trei săptămâni să reuşim să terminăm recoltatul. Probleme cu producţia s-au înregistrat nu atât din cauza condiţiilor din acest an, cât a celor din cursul anului trecut. Spre exemplu, Merlotul dă doar circa trei tone în această toamnă, după ce, în urma sezonului prost din 2012, a pornit cu ciorchini puţini. La celelalte soiuri vom scoate cam patru sau cinci tone la hectar, în medie", ne-a declarat ing. Cristina Simon, directorul SCDVV.

Articolul poate fi citit în întregime, în exclusivitate, în ediţia tipărită a cotidianului „Viaţa liberă”. Ziarul se găseşte la toate chioşcurile de difuzare a presei din Galaţi, la preţul de 1,5 lei exemplarul. Abonamentul la ediţia tipărită a „Vieţii libere” costă 25 de lei pe lună în mediul urban şi 20 de lei pe lună în mediul rural.

Citit 3888 ori Ultima modificare Marți, 03 Septembrie 2013 10:07

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.