GALERIE FOTO/ Disperare şi pagube la Izvoarele: Cu frica-n sân, în casele crăpate de cutremure
Foto: Foto: Bogdan Codrescu

GALERIE FOTO/ Disperare şi pagube la Izvoarele: Cu frica-n sân, în casele crăpate de cutremure
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Măsurători şi iar măsurători, dar nicio concluzie * Unii dintre localnici dau vina pentru provocarea cutremurelor pe exploataţiile petroliere, dar cercetătorii infirmă această ipoteză * Pe de altă parte, nicio motivaţie clară nu s-a găsit pentru avalanşa de seisme din zonă


Oamenii din satul Izvoarele ale căror case au fost avariate de zecile de cutremure resimţite în zonă ultimele trei săptămâni spun că au ajuns la capătul răbdării. Trăiesc zi şi noapte cu teama că pământul de sub ei va începe din nou să clocotească şi că bubuiturile asurzitoare vor răsuna iarăşi, prevestind urgia. În vreme ce mulţi dintre localnicii din sat dau vina pe exploatările petroliere din zonă, tocmai locatarii caselor de paiantă cu pereţi crăpaţi sunt cei care nu acuză pe nimeni. Tot ce vor e să se ştie în siguranţă. Au asigurări pe case, dar asta nu le redă liniştea. 

Viceprimarul din Slobozia Conachi, Alexandru Stanboală, spune că în urmă cu vreo cinci ani s-au făcut pe teritoriul comunei prospecţiuni pentru exploatarea gazelor de şist prin fracturare. Aude şi el oamenii din Izvoarele care dau vina pe exploatările petroliere, dar nu ia poziţie oficială, de vreme ce niciun specialist nu spune că aşa ar fi. Ba mai mult, cercetătorii spun clar că exploatarea nu este cauza cutremurelor.

De ziua ei, între pereţii şubreziţi de seisme

Elisabeta Stoian a împlinit, ieri, 55 de ani. În loc de zi liniştită, ziariştii fac bulevard prin casa ei, pozându-i pereţii casei de paiantă, crăpaţi şi plini de markerii pentru monitorizarea deteriorării.

« Mă uit prin casă, unde sunt pereţii crăpaţi. Doamne, dacă s-ar opri… Am venit aici, împreună cu soţul meu, în toamna lui 1977. După cutremurul cel mare, pe care soţul meu, acum de 57 de ani, l-a prins în armată. Şi de atunci am tot strâns, ne-am iubit, ne-am înţeles şi am crescut copii sănătoşi. De aici vrem să ne şi scoată pe ultimul drum, când o fi vremea. Dacă Dumnezeu ne pedepseşte pentru păcatele noastre, aşa cum vrea El să fie! Dacă nu, să se oprească odată bubuiturile şi cutremurele care ne-au băgat în sperieţi”, ne spune Elisabeta Stoian.

Soţul, Tudorel, e ceva mai practic.

« Am lucrat la sonde şi ştiu cam cum stă treaba. Să vedem ce ne vor spune ei. Dar asta când voi fi acasă, pentru că în după-amiaza asta trebuie să plec la muncă. Am înţeles că am fost invitaţi la discuţii cu cei care scot petrol, dar acum n-am vreme», a declarat bărbatul.

"Mai bine în modul pentru sinistraţi decât aici !"

Simion Mocanu are 64 de ani şi e celălalt gospodar ai cărui pereţi s-au crăpat din cauza cutremurelor. « Am opt camere şi în patru dintre ele pereţii s-au crăpat. Ştiu şi eu cum e cu extracţia petrolului, dar parcă poţi şti…Urmează să vedem ce se întâmplă şi ce ne zic cei de la Petrom», spune bărbatul.

"Avem copii pe care i-au afectat inundaţiile şi stau acum în module. Prima dată am zis să-i aducem aici, dar au stat două, trei zile şi au plecat cu frica-n sân. Suntem la capătul puterilor. Acum începe să fiarbă din nou şi nu ştim încotro să ne ducem şi ce să facem…”, ne spune Ioana Mocanu, izbucnind în lacrimi. Până la închiderea ediţiei, femeia ne-a comunicat, telefonic, faptul că întâlnirea nu a mai avut loc.

Câţi oameni au asigurări?

Vice-primarul din Slobozi-Conachi, Alexandru Stanboală, spune că doar o treime dintre casele din satul Izvoarele sunt asigurate. «La momentul de faţă, din datele noastre, în satul Izvoarele se află circa 600 de gospodării. Dintre acestea, sunt asigurate nu mai mult de 30 la sută. Sunt şi oameni care nu-şi permit să se asigure sau care pur şi simplu nu s-au asigurat, ştiind cât de mult va trebui să umble după hârtii, la o adică, chiar dacă plătesc poliţa», ne-a declarat vice-primarul Alexandru Stanboală.

« Aerul vibrează, dar nu de la cutremur»

Reprezentanţii Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (IFP) au înregistrat, de la seismul din Vrancea de sâmbătă dimineaţă, un singur cutremur, de 2,3 grade. Dar au adus alte instrumente la Izvoarele pentru că au înregistrat vibraţii ale aerului care, spune ing. Toader Victorin, nu au legătură cu cutremurele.

De la Bucureşti, cercetătorul Mihail Diaconescu spune că, în urma şedinţei factorilor de decizie de la nivel central la care a luat parte ieri, strategii definitive în ceea ce priveşte satul Izvoarele nu s-au luat, iar zona este, în continuare, monitorizată.

« Au fost şi reprezentanţii Petrom la discuţii. Activitatea dumnealor nu este cauza seismelor. Iese din discuţie », a precizat Mihail Diaconescu.

Citit 3197 ori Ultima modificare Marți, 08 Octombrie 2013 09:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.