Premieră tehnologică la Galaţi / Vom produce căldură din pânza freatică

Premieră tehnologică la Galaţi / Vom produce căldură din pânza freatică
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Primăria din Frumuşiţa îşi va monta, în curând, la sediul administrativ un sistem bazat pe pompe sol-apă care va capta energia termică din pânza freatică şi o va direcţiona spre spaţiile care trebuiesc încălzite. Instalaţia va include şi alte surse alternative de alimentare cu energie, cum ar fi panourile solare. De acest sistem vor beneficia şi şcoala şi grădiniţa din zonă, de la DN 26.

Cei 1.017.113.00 de lei, fără TVA, necesari pentru aceste lucrări, provin de la bugetul de stat, nu de la cel local, spune primarul comunei, Ioan Nelu Munteanu. Primăria va asigura doar co-finanţarea în valoare de doi la sută, mai spune edilul. Fondurile au fost deja alocate, proiectul a fost făcut, iar acum s-a ajuns în faza de selecţie a firmei care urmează să execute lucrările specifice şi montajul dispozitivelor, ne-a informat primarul comunei. Potrivit proiectului întocmit de SC Origami Consulting SRL, primăria şi grădiniţa se încălzesc acum cu centrale termice pe bază de curent electric, iar şcoala care va beneficia de instalaţia plătită de stat foloseşte momentan o centrală pe lemne cu tiraj forţat. Prin introducerea pompelor sol-apă şi a infrastructurii aferente folosirii acestora, se va consuma mai puţină energie electrică, deci se va polua mai puţin şi se vor economisi bani.

„Am lucrat mult la acest proiect şi am înregistrat numeroase contestaţii. Suntem în faza de selecţie a firmei care va executa lucrările. Abia apoi vom putea să ne apucăm de treabă”, ne-a declarat primarul comunei Frumuşiţa, Ioan-Nelu Munteanu.

Sistemul inovator se bazează, de fapt, pe folosirea unor pompe de căldură, panouri solare şi preparatoare de apă caldă care vor capta şi folosi căldura din pânza freatică, direcţionând-o spre spaţiile de încălzit şi spre punctele de alimentare cu apă caldă.

Firma care va fi desemnată câştigătoare va trebui să execute lucrarea în maxim jumătate de an, potrivit invitaţiei de participare la licitaţia electronică, de pe SEAP. În cazul în care procedurilor vor mai dura, iar vremea nu va permite finalizarea lucrărilor, noua instalaţie ar putea fi funcţională din iarna lui 2014.

Citit 3342 ori Ultima modificare Vineri, 11 Octombrie 2013 16:43

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.