Nu mai suntem în "anul păioaselor"/ Se estimează că va fi cu 13% mai puţin grâu ca anul trecut

Nu mai suntem în "anul păioaselor"/ Se estimează că va fi cu 13% mai puţin grâu ca anul trecut
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Potrivit unui raport al Comisiei Europene, dat publicităţii în cursul anului trecut, România va înregistra, în cursul acestui an, cea mai mare scădere a producţiei de cereale de pe continent. Mai exact, ar urma să recoltăm, susţin oficialii europeni, cu 13 la sută mai puţine cereale faţă de anul trecut. Scăderea de producţie, comparativ cu 2013, ar urma să fie, în diferite proporţii, şi în alte state, cum ar fi: Spania (scădere cu 12,8 la tă) sau Danemarca (scădere cu 2,5 la sută). Alte ţări ar urma, însă, să producă mai mult ca în 2013. Printre aceste se numără, potrivit aceluiaşi raport al CE, Italia (creştere de 13,2 la sută), Polonia (8,6 la sută) şi Marea Britanie (6,2 la sută).

Producţia totală de cereale, la nivelul Uniunii Europene, ar urma să fie de circa 301 milioane de tone, în scădere cu 0,3 la sută faţă de anul anterior.

Potrivit datelor Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Galaţi, anul trecut s-a recoltat, de pe 60.870 de hectare, cantitatea de 194.586 tone de grâu, secară şi triticale.

Citit 831 ori Ultima modificare Miercuri, 07 Mai 2014 13:01

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.