Cuca - radiografia unei COMUNE care AR CAM VREA să intre în Europa
Foto: Foto: Florin Răvdan

Cuca - radiografia unei COMUNE care AR CAM VREA să intre în Europa
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Dacă acum câţiva ani, doar drumul principal din comună era asfaltat, iar gropile erau prezente la tot pasul, acum nu se mai poate spune acelaşi lucru. Proiectul de refacere al drumurilor din comună este în curs de desfăşurare. "Am avut o finanţare de 11 miliarde de lei vechi de la stat, proiectul este aprobat, totul este în regulă. Urmează să mai primim încă 55 miliarde de lei vechi tot pentru asfaltarea drumurilor, aşa că pot spune că sunt mulţumit", declară primarul Vlad Mihăiţă.

Principalul motiv pentru această "schimbare la faţă" a comunei este intrarea într-o nouă eră, după cum o spune chiar edilul comunei. "Vrem să îi atragem pe tineri înapoi în comună, să vină să locuiască aici, să muncească aici, să producă pentru comună. Ori, nu putem face asta dacă nu le oferim condiţii", mai spune Vlad Mihăiţă.

Pe lângă drumuri, în organigrama primăriei se află şi un proiect de un milion de euro pentru construirea unei turbine eoliene, ce urmează să asigure alimentarea cu energie electrică pentru întreaga comună, dar şi extinderea reţelei de apă potabilă. "Momentan, satul este acoperit în proporţie de 90 la sută, în ceea ce priveşte apa potabilă. Cu bani de la guvern, vrem să extindem această reţea şi, la un moment dat, să facem şi canalizare", afirmă primarul.

Chiar dacă proiecte sunt multe, după doi ani de mandat, doar la unele dintre ele a fost începută munca, iar asta nu este nici pe placul oamenilor, dar nici pe placul primarului. "După doi ani ca primar, pot spune că abia îmi cunosc oamenii, abia am aflat pe cine mă pot baza, cu cine pot lucra. Ce-i drept, şi birocraţia pune multe beţe în roate, dar trebuie să ne descurcăm, nu avem de ales", spune edilul.

Oamenii de la "416" muncesc cu drag

Cei care primesc venitul minim garantat sunt o parte din echipa de nădejde a primăriei, de fiecare dată când este nevoie de ei. "Îi avem pe oamenii ăştia, de la "416", care muncesc foarte mult. Nu contează ce avem nevoie, ei răspund mereu afirmativ. Curăţă pârâul, decolmatează şanţurile, ajută la curăţarea trotuarelor de zăpadă, ajută bătrâni care nu se pot descurca singuri şi multe altele", îi laudă primarul pe asistaţii social.

Cu toate acestea, unii dintre ei nu îşi doresc să facă nici un curs de specializare. "Sunt mulţumită cu ce am. Am un pat, un acoperiş deasupra capului, mâncare caldă. Ajut cum pot, nu spun niciodată nu. Nu contează la ce e nevoie, facem şanţuri, trotuare, indiferent. Sunt mulţumit", ne spune un bărbat care a dorit, totuşi, să îşi păstreze anonimatul.

Pe cei de la "416" i-am găsit, laolaltă, în faţa primăriei. "Aşteptăm să vedem ce avem de lucru astăzi. Nu fugim de muncă", spun, aproape la unison, femeile şi bărbaţii.

Societatea agricolă "Petru Rareş", principalul angajator din Cuca - 47 de salariaţi 

În timpul discuţiei pe care am avut-o cu primarul, l-am întrebat ce firmă din comună oferă cele mai multe locuri de muncă. Societatea agricolă "Petru Rareş", condusă de inginerul Gheorghe Negrea, are 47 de angajaţi, pe diverse funcţii, fie că este vorba despre ingineri, contabili sau muncitori calificaţi ori necalificaţi. "Momentan, nu avem nevoie de mai mulţi oameni. La cele 2.500 de hectare pe care le lucrăm anual, 47 de angajaţi sunt mai mulţi decât suficienţi, plus că majoritatea sunt cu ştate vechi", ne spune inginerul Negrea.

Cel mai tânăr angajat al companiei are doar 25 de ani, iar cel mai vârstnic are aproape 60 de ani şi se apropie rapid de ieşirea la pensie. "Cam aşa se mai eliberează un loc la noi. Mai iese câte unul la pensie sau se mută la oraş, pentru o viaţă mai bună. Eu îi înţeleg pe toţi şi avem o relaţie de colaborare foarte bună", mai spune ingierul care conduce societatea agricolă.

În ceea ce priveşte dotările, societatea "Petru Rareş" are în curte 17 tractoare, modele noi, opt combine, nouă discuri şi şapte semănători, iar de bunul mers al lucrurilor se ocupă doi tineri ingineri. "Cât timp societatea produce profit, îmi permit să-mi ţin angajaţii, aşa că sper să meargă treburile bine în continuare", mai spune domnul Negrea.

220 de şcolari, la 2.000 de locuitori, într-o comună gălăţeană

Chiar dacă populaţia comunei Cuca a mai scăzut între ultimele două recensăminte, de la 2.500 la aproximativ 2.000 de locuitori, foarte mulţi dintre aceştia sunt tineri. Dovada acestui fapt sunt cei peste 220 de copii înscrişi la unul dintre ciclurile de învăţământ din comună, fie că vorbim despre grădiniţă, ciclu primar sau gimnazial.

Astfel, la grădiniţa din Cuca sunt înscrişi 50 de copii, jumătate la grupa mică, jumătate la grupa mare. La ciclul primar, în clasele 0-IV, sunt 91 de elevi, iar în ciclul gimnazial sunt înscrişi, în acest moment, 81 de copii. Din nefericire, numărul lor este în scădere, după cum o declară chiar primarul.

"La anul, preconizăm că la grădiniţă vom avea cu 10 copii mai puţin, în timp ce la şcoală vor fi cam cu 15 la sută mai puţini. Unii pleacă la liceu, alţii se mută la oraş, dar mai avem şi câţiva care abandonează şcoala", declară Vlad Mihăiţă. În acest moment, există trei copii care au abandonat definitiv şcoala şi mai mulţi cu absenţe acumulate, dar nu în număr foarte mare.

Am încercat să vorbim şi cu directoarea şcolii, însă fiind vacanţă nu era nimeni la instituţia de învăţământ.

Pentru aceşti copii, cursurile sunt ţinute de un număr mic de profesori, majoritatea veniţi din alte părţi ale judeţului. "Din comună avem doar doi educatori, un învăţător şi un profesor. Ar mai fi o doamnă care e de aici, dar dânsa e căsătorită cu cineva din altă comună şi face naveta. Nu sunt prea mulţi tineri profesori care acceptă să vină la sat, chiar dacă li se plăteşte naveta", mai spune primarul.

Şcoala din comună este dotată cu un cabinet informatic cu 15 calculatoare, un laborator de chimie şi unul de fizică, unde elevii pot învăţa lucruri elementare şi pot face experiemnte simple. Ceea ce le lipseşte cel mai mult acestora este o sală de sport, singurul loc unde pot face mişcare fiind un teren cu asfalt. "E greu iarna, copiii vor să alerge, dar nu au unde. Nu vrea nimeni cine ştie ce sală, dar măcar o cameră unde copiii să poată sări capra, să facă mişcare şi iarna, nu să stea în clase", ne spune o mămică.

Cărţi şi internet pentru copii

Copiii care vor să îşi îmbogăţească orizontul de cunoaştere pot face asta ori la biblioteca şcolară, acolo unde pot găsi aproape toate cărţile din programă, ori la biblioteca din incinta căminului cultural, unde există şi o sală de calculatoare, dotate cu acces la internet. Programul este bine stabilit, aşa că cei mici nu exagerează cu statul la calculator.

Se promovează voluntariatul, prin Crucea Roşie

Primarul Vlad Mihăiţă ne-a spus că un grup de voluntari din comună, sub egida Crucii Roşii, a organizat mai multe programe pentru copiii din Cuca, prin care i-au încurajat pe aceştia să gândească în afara tiparelor. Voluntarii au prezentat chiar şi filme pentru copii, la căminul cultural. Prin aceste acţiuni, se doreşte responsabilizarea celor mici pentru un viitor mai bun.


CITEŞTE ŞI: APĂRARE CONTRA INUNDAŢIILOR doar pe hârtie. N-au învăţat nimic din CATASTROFA soldată cu TREI MORŢI

Citit 3314 ori Ultima modificare Miercuri, 11 Februarie 2015 17:37

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.