AVARIE de proporţii/ Reţelele Electrica, DISTRUSE de HOŢI. CINCI SATE din judeţul Galaţi, în beznă

AVARIE de proporţii/ Reţelele Electrica, DISTRUSE de HOŢI. CINCI SATE din judeţul Galaţi, în beznă
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Luni seara, peste 1.600 de consumatori din cinci sate gălăţene (Stoicani, Frumuşiţa, Tămăoani, Ijdileni şi Fântânele) au rămas fără curent electric din cauza avariilor provocate la 32 de transformatoare ale SDEE Galaţi, precum şi la trei centrale eoliene din localitatea Scânteieşti.  "În urma controlului efectuat în instalații de către personalul operativ al SDEE Galați s-a constatat faptul că au fost deteriorate, prin tăiere, în vederea sustragerii, de către persoane necunoscute până în acest moment, aproximativ 300 de metri de rețea trifazată 20kV. Readucerea în stare de funcționare a instalațiilor deteriorate necesită fonduri de aproximativ 50.000 de lei", ne-a comunicat Ancuţa Petculescu, purtătorul de cuvânt al SDEE Galaţi.

Al doilea furt în mai puţin de o lună

Conform reprezentanţilor Electrica, acesta nu este primul caz din această perioadă. Mai exact, pe 14 septembrie 2015 a mai avut loc un incident similar, chiar în aceeaşi zonă, iar în ultimii patru ani s-au înregistrat peste 60 de cazuri de sustragere a anumitor elemente din instalaţiile de curent electric. Valoarea totală a pagubelor rezultate este de aproximativ 2.300.000 lei.

"În astfel de situații, personalul SDEE Galați comunică operativ evenimentele la 112 și, ulterior, sunt transmise adrese la Poliție pentru depistarea autorilor furturilor. Cu toate acestea, în cele mai multe dintre cazuri, autorii rămân neidentificați", se arată într-un comunicat emis de Electrica.

Ce se fură, de fapt

Principala ţintă a hoţilor de materiale din echipamentele de furnizare a energiei electrice o constituie uleiul electroizolant, dar şi conductorul de aluminiu, conductorul de cupru şi alte componente metalice, pe care hoţii pot scoate bani frumoşi la centrele de colectare a materialelor feroase şi neferoase. Preţul unui kilogram de cupru, spre exemplu, variază între 10 şi 15 de lei, iar preţul unui kilogram de aluminiu între trei şi patru lei. Conform reprezentanţilor Electrica, reţeaua funcţionează, în acest moment, în stare tehnică de provizorat.

Se face apel la simţul civic

"Pe lângă prejudiciile aduse SDEE Galaţi, aceste acte de vandalism pot cauza şi incidente grave cu impact major asupra vieţii, sănătăţii sau bunurilor consumatorilor. De asemenea, persoanele care sustrag astfel de materiale din componentele reţelei de distribuţie se expun pericolelor de electrocutare, atât pe ele cât şi pe celelalte persoane care se află în imediata apropiere. SDEE Galaţi face apel la simţul civic al cetăţenilor pentru a sesiza instituţiile abilitate, sau societatea noastră, dacă au cunoştinţă de existenţa unor situaţii de intervenţii neautorizate la reţelele de distribuţie a energiei electrice", a conchis Ancuţa Petculescu, purtătorul de cuvânt al SDEE Galaţi.

Citit 5704 ori Ultima modificare Vineri, 09 Octombrie 2015 01:07

12 comentarii

  • postat de dna
    Miercuri, 14 Octombrie 2015 21:50
    89.137.230.***
    Politicienii tradatori de neam si tara au jefuit si furat tara dupa 1989 pana in 2015. Ce nu au furat au vandut la straini pe nimic dar pe spagi colosale si totul s-a dus in mana strainilor, toata bogatia tarii si rezervele. S-au inchis apoi multe si am fost nevoit sa plecam din tara, sa ne sinucidem, sa ne prostituam, sa furam , sa cersim. Apoi dupa vanzarea fabricilor si uzinelor au taiat padurile si ne-au indatorat pe veci la Fondul Monetar International acesti camatari internationali care jefuiesc tarile pt prosperitatea lor. Acum procurorii si justitia santajabila si corupta chipurile a inceput sa aresteze de ochii lumii dar ce nu stiu romanii e ca ei scapa dupa un an sau 4 dar raman cu averile si ce au furat. Deci Romania niciodata nu va fi o tara prospera si demna. suntem un popor de slugi, cersetori, pupindosisti, nedemni, lasi, fricosi, puturosi, analfabeti si semianalfabeti si e lesne de inteles cum de-au cucerit alte popoare si ne-au batjocorit si cotropit. Cu cativa intelectuali necorupti din tara nu se face primavara. Deci pana poporul asta nu devine educat si unit nu se face nimic. Sa se dea legea 0 adica din momentul asta cine mai fura si tradeaza si jefuieste tara condamnarea la moarte, taierea mainii, trasul in teapa si va garantez eu ca in 24 ore se face curat in tara. Amin!
    0
    5
    Raportează
  • postat de @ @@mitica
    Joi, 08 Octombrie 2015 15:54
    5.13.158.***
    Absolut corect!
    0
    4
    Raportează
  • postat de mircea
    Joi, 08 Octombrie 2015 15:52
    89.137.230.***
    Politia poate sa prinda hotii dar nu se doreste iar daca nu poate sa ii prinda inseamna ca trebuie chemat FBI-ul american ca aia sigur ii prind.
    0
    6
    Raportează
  • postat de @@mitica
    Joi, 08 Octombrie 2015 15:48
    84.243.108.***
    Da nu iti ajung 900 ron.Da pana la a fura! Da-l naibii de simt civic.Ce naiba cauti sa furi,vrei sa spui ca te scoate foamea din casa.Poate dar e grea munca.Pana la apeluri gen,,platiti-va intretinerea''(vs Stan M) SAU ,,nu mai furati aveti spirit civic" trebuiesc masuri clare si dure cu infractorii.
    0
    3
    Raportează
  • postat de Gigel
    Joi, 08 Octombrie 2015 13:54
    5.2.211.***
    pe strada Frunzei nu functioneaza iluminatul stradal de vreo 2 saptamani....si pe aici or fi trecut hotii?
    0
    4
    Raportează
  • postat de @Mitica
    Joi, 08 Octombrie 2015 12:12
    5.13.149.***
    Ai si nu ai dreptate! Exista intr-adevar multi puturosi, dar nici despre salariul de 900 lei net nu poti spune ca e un salariu indestulator.
    0
    8
    Raportează
  • postat de val
    Joi, 08 Octombrie 2015 11:26
    213.233.103.***
    Trecerea sub controlul ferm al statului ale tuturor unitatilor de colectare a materialelor metalice ! Sa fie desfiintate unitatile comerciale private de colectare, desfiintand unitatile de cumparare, facand acest comert numai prin unitati de stat bine controlate, dispar hotii de chilipiruri si nu mai avem astfel de situatii nedorite !
    0
    11
    Raportează
  • postat de sitizan
    Joi, 08 Octombrie 2015 10:43
    109.99.225.***
    s-au furat niste cabluri de ancorare a stalpilor electrici si tevi petrom ....s-a anunatat firma de paza si politia. Intrucat responsabilul zonal al pazei era ruda pe departe cu hotii, a declarat la politie ca nu s-a furat nimic....astfel incat, hotul neprins = negustor cinstit = dosar cu A.N
    0
    2
    Raportează
  • postat de Papuc
    Joi, 08 Octombrie 2015 09:54
    80.14.100.***
    Problema cred ca ar fi fost rezolvata prin desfiintarea acestor centre de colectare: nu primesti bani, nu mai ai motiv sa vandalizezi...dar poate e prea tarziu acum.
    0
    13
    Raportează
  • postat de IC
    Joi, 08 Octombrie 2015 07:34
    79.116.96.***
    Cate o spanzuratoare pe fiecare stalp ,pentru cei care sau urcat sa taie conductorii iar la cei care au ramas jos ,taiata cate o mana ,gloantele sunt scumpe si sa fie rezervate marilor spagari si hoti cu gulere albe , numai asa starpim hotii .
    0
    14
    Raportează
  • postat de mITICA
    Joi, 08 Octombrie 2015 04:50
    5.13.255.***
    Unde sa munceste daca nu este locuri de munca!( sic) Niste nenorociti.La mine la serviciu se cauta oameni si nu-i gasim.Se lucreaza greu afara pe 1.200 net.Da pt ce daca cu 2-3 lei poti sa te imbeti de te faci praf( 2 halbe de vin varsat).Stai la masa ai televizor iti mai canta o manea si te incalzesti.Cunosc pensionari care muncesc in plus iar baietii lui de 24-26 ani stau un fata blocului pe scari toata ziua.(Unde sa se angajeze sa-l ia patronul in ras cu 900 lei ?)Niste prosti.Sa fie clar !DE MUNCA SE GASESTE!
    0
    28
    Raportează
  • postat de Carmen
    Joi, 08 Octombrie 2015 00:31
    89.136.7.***
    In Mazepa 1 același lucru....bezna totala...si aici s-a furat sau este doar o neglijența?
    1
    14
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.