Evaluaţi acest articol
(8 voturi)
6 comentarii

Acoperirea comunei cu apă curentă a fost unul dintre principalele obiective ale primarului Adrian Filote şi primul care i-a reuşit. "Avem apă în toată comuna, iar cine vrea să se racordeze plăteşte în jur de 400 de lei pentru întreaga procedură, cu tot cu manoperă. Nu plătim la Apă-Canal, ci avem noi puţuri forate, din care luăm apă, aşa că preţul este mult mai mic decât la Galaţi, iar întreaga sumă adunată lunar din comună intră în bugetul local", ne-a explicat primarul din Fârţăneşti.

Astfel, oamenii din comuna situată la 45 de kilometri de Galaţi plătesc, pentru un metru cub de apă rece consumat, nici mai mult, nici mai puţin de 1,94 lei, un preţ de aproape patru ori mai mic decât în oraş. Situaţia este cu atât mai ciudată cu cât oraşul Galaţi are un acces mai bun la apele înconjurătoare decât comuna Fârţăneşti, acolo unde au fost necesare puţuri de apă şi trei bazine.

Conform spuselor primarului Adrian Filote, se va mai fora încă un puţ la Fârţăneşti, pentru că obiectivul său este să micşoreze, în viitor, preţul metrului cub de apă rece. "Mi-am propus să le creez facilităţi oamenilor şi să îi atrag şi pe alţii în comună, nu să îi jecmănesc", ne-a explicat edilul.

Citit 2826 ori Ultima modificare Marți, 03 Noiembrie 2015 17:41

6 comentarii

  • postat de localnic din Firtanesti Duminică, 07 Februarie 2016 08:43 5.13.236.*** Link la comentariu
    1
    0

    Apa este in comuna,dar canalizarea scolii nr 2 e numai cu numele!toaleta din interior nu se folosste,iar gradinita 2 nici macar toalete pentru cei mici!Ies saracii in curte!!!pitici de 5-6 ani stau in vant!!!ca sa nu mai zic de cladire ca-i de pe vremea lu' Stefan cel Mare!Hai sa ne laudam cu apa,deci.......

    Raportează
  • postat de Alexander leg. a V a Macedonica Sâmbătă, 07 Noiembrie 2015 10:37 92.83.70.*** Link la comentariu
    1
    4

    Daca udati curtile si gradinile,daca spalati masinile cu apa de izvor,este mare pacat ! Nu va trece mult timp si rezerva de apa subterana se va epuiza si-atunci sa vezi criza de apa potabila ! Pentru irigatii,spalat masini ... etc.sunt alte surse de apa care trebuie folosite. Apa potabila din rezervele subterane acumulate in decursul miilor de ani trebuie utilizata numai pentru uz casnic.

    Raportează
  • postat de Diana Vineri, 06 Noiembrie 2015 23:04 188.78.159.*** Link la comentariu
    5
    3

    Dar apa e cu porția....cand vor ei....șI murdara pe deasupra eu nu as plăti așa ceva și ce se fac cu banii...la ce se folosesc .....în niciun caz în folosul comunității sigur își inkrca buzunarele

    Raportează
  • postat de omul.muncii Joi, 05 Noiembrie 2015 08:01 83.103.186.*** Link la comentariu
    6
    2

    da canalizare aveti?Se vrea inca un mandat ziarul sa faca o documentare sa arate cit sa cheltuit pentru acest serviciu(inca de pe SAPARD)si citi consumatori au . Apoi mai vedem.

    Raportează
  • postat de MARIAN Miercuri, 04 Noiembrie 2015 18:00 5.13.212.*** Link la comentariu
    4
    8

    Pt.localnic....
    Sa aruncam cu pietre e usor,sunt curios tu din ce familie te tragi, banuiesc ca esti unul din aia care stai cu mina antinsa la primarie cand li se dau bani iar cand vin la munca culmea li se rupe coada la sapa......rusine
    BRAVO ADRIANE si spor la traba tata lasai pe astia care stau si scriu mesaje pe internet in loc sa te ajute la construirea comunei ,eu te sustin

    Raportează
  • postat de localnic Miercuri, 04 Noiembrie 2015 08:21 217.73.162.*** Link la comentariu
    9
    3

    Dom' primar, taica-tu era un domn. Matale nu i-ai calcat pe urme...

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.