Pe lângă faptul că are o istorie bogată, comuna Bălăbăneşti se mai bucură şi că are oameni cărora le pasă de comunitate. Din păcate, nu sunt unii cu putere executivă pe plan local. Din fericire, însă, sunt acei bălăbăneşteni cu caracter puternic, cei cărora nimic, nici măcar cele mai grele încercări ale vieţii, nu le-au răpit bucuria de a-şi promova comunitatea în lume.
Cel mai bun exemplu, în acest sens, este profesorul Nicolae Pământ, care continuă munca lui Felix George Taşcă. Este istoricul locului. A predat istorie şi geografie, în comună, din tinereţe. Şi tot cam de atunci a început să documenteze istoria Bălăbăneştiului. A lucrat, ani de zile, alături de colaboratori, la o monografie a comunei. Apoi, la volumul "Răzeşii de Bălăbăneşti", compus din scrierile lui George Felix Taşcă, care a fost şi publicat, prin implicarea directorului Muzeului de Istorie, Cristian Căldăraru.
De la o vreme, pe profesor l-a tot sâcâit o boală, care nici măcar nu-l lasă să-şi ridice fruntea. "Recunosc, a fost o perioadă când am abandonat proiectele acestea legate de Bălăbăneşti. Dar le-am reluat. Lucrez cum pot. Sunt lucuri care trebuiesc spuse. Nu merită să le lăsăm aşa, necunoscute, îngropate. Merg greu. Şi ce? Mi-am luat un scaun. O să merg cu scaunul. Dar o să lucrez la ele", spune profesorul Pământ.
Te fascinează când îl auzi povestind despre Româneşti, cum s-a numit Bălăbăneştiul, mai demult. Despre uricul pe care l-a dat Ştefan cel Mare şi despre răzeşii care îşi lucrau aici, liberi, pământul. Despre bogăţia locului şi despre foametea care i-a chinuit pe oameni, în anii grei. Despre valurile de ciumă şi holeră. Despre cum boierii veneau aici îmbrăcaţi după ultima modă şi despre modul în care acest loc, astăzi parcă uitat de toată lumea, era numit, în parte cu admiraţie, în parte ironic, cu invidie, "picior de Paris".
Curios lucru, Nicolae Pământ nici măcar nu e de-al locului. S-a născut şi a crescut la Lieşti. "Îmi aduc aminte şi acum de ziua în care am ajuns în gara din Bălăbăneşti. Era înainte de ora 12.00. Ce tânăr eram! În aceeaşi zi, m-am înscris la horă, iar dumincă, la două zile de la venirea în sat, am jucat. Am fost întâi suplinitor, la şcoală, apoi titular. Când m-au chemat înapoi, la Lieşti, n-am mai vrut să mai duc. Mă stabilisem aici, cu tot cu familie. Am predat şi am cercetat tot ce am găsit. În restul timpului, ca orice om de la ţară, am muncit. Am fost la câmp, am crescut animale… Trebuia să îmi cresc şi copiii cumva", povesteşte profesorul Pământ.
Era pe cale să deschidă un muzeu, în sat, când problemele de sănătate i-au impus să plece la tratament. Acum, că s-a întors, vrea să o ia de la capăt. "Mai am ceva exponate. Parte au dispărut. De ce, nu ştiu. Ele au valoare istorică pentru noi, oamenii de aici şi pentru cine vrea să ne cunoască. Dar preţ n-au. În fine, cu ce a mai rămas şi cu ce s-ar mai putea strânge, tot ar trebui să putem deschide", a declarat profesorul Pământ.
Apoi, pe masa de lucru sunt mai multe manuscrise. Spune profesorul că legendele Bălăbăneştiului - care fac parte şi din biografie - ar trebui publicate şi separat. Într-o ediţie mică, într-un tiraj care să le permită măcar copiilor să le citească uşor. Spunem noi că şi monografia ar trebui reeditată, în condiţii grafice cât mai bune.
"Şi mai am o problemă, pentru că am tot scris aşa de mult despre George Felix Taşcă, genealogistul, aş vrea să putem vedea şi ce alte documente mai are în biblioteca sa. Din păcate, nu avem acces la acea bibliotecă, din pricină că n-am ajuns la un acord cu moştenitorii. Şi ar fi, totuşi, necesar să aflăm acele lucruri, pentru comunitatea noastră….", mai spune profesorul.
Sunt doar câteva dintre proiectele pe care profesorul Nicolae Pământ le are în lucru. Poate că ceva mai mult interes şi sprijin din partea autorităţilor locale n-ar strica...
