
Anca Melinte
Judecătorul Marian Budă, ales preşedinte al CSM
Vineri, 13 Mai 2022 17:00 | Publicat în Regional
„Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a ales în funcţia de preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii pe domnul judecător Marian Budă, începând cu data de 13.05.2022 până la data de 06.01.2023”, a transmis joi seară CSM.
Decizia a fost luată cu majoritate, fiind înregistrate 10 voturi ”DA”, 5 voturi ”NU” şi 2 voturi NULE.
Potrivit CV-ului, Budă a urmat în perioada 1979-1984 Facultatea de Electrotehnică - Universitatea din Craiova, iar în perioada 1 ...
Program prelungit de transport pentru „Noaptea Muzeelor”
Sâmbătă, 14 Mai 2022 15:00 | Publicat în EVENIMENT
Printr-un comunicat de presă, Primăria municipiului Galați informează că, în noaptea de sâmbătă spre duminică, se va prelungi programul unor mijloace de transport în comun până în jurul orei 00,30, cu ocazia evenimentului „Noaptea Muzeelor".
Este vorba despre Traseul 105 (Micro 19 – Grădina Publică) – 4 autobuze; Traseul 20 (Complex Siret – Piața Centrală – Gara CFR) – 2 autobuze; Traseul 11 (Micro 13 – Piața Centrală) – 4 autobuze. ...
UPDATE Sorin Oprescu, dat în urmărire generală
Vineri, 13 Mai 2022 12:41 | Publicat în Regional
Poliția Română l-a dat deja în urmărire generală pe Sorin Oprescu, potrivit site-ului instituției. Fostul primar al Capitalei nu a fost găsit de poliție după ce Curtea de Apel București l-a condamnat la 10 ani și 8 luni de închisoare, printr-o sentință definitivă.
Conform G4Media, Oprescu ar fi părăsit România în 25 aprilie, prin Vama Giurgiu. El nu avea interdicție de a ieși din țară.
Potrivit HotNews.ro, fostul primar al Capitalei, Sorin Oprescu a fost condamnat d ...
Plățile prin intermediul stațiilor SelfPay, suspendate temporar
Vineri, 13 Mai 2022 12:06 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Primăria municipiului Galați informează că serviciul de plăți prin intermediul stațiilor SelfPay a fost suspendat temporar, ca urmare a epuizării plafonului valoric pentru plata comisioanelor.
„În regim de urgență se derulează pașii legali pentru reluarea plăților prin stațiile SelfPay, iar până atunci gălățenii au la dispoziție alternativa de plată electronică prin intermediul platformei www.ghiseul.ro.
Peste 18.000 de contribuabili au apelat la acest serviciu pân ...
Autorecenzarea a fost prelungită până pe 27 mai 2022
Vineri, 13 Mai 2022 10:52 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Comisia Centrală a Recensământului Populaţiei şi Locuinţelor a decis ca perioada de autorecenzare a populației să se prelungească. Potrivit HotNews.ro, românii vor putea să se autorecenzeze până în data de 27 mai 2022, în cadrul Recensământului Populației și Locuințelor.
De asemenea, noul calendar de culegere a datelor de la populație prin interviuri față în față, prin intermediul recenzorilor este: 31 mai – 17 iulie.
„Populației, dacă i se oferă, un instrument ...
Pasajul „Dunărea”, țintă pentru huligani. Tineri și adolescenți, prinși vandalizând (FOTO)
Vineri, 13 Mai 2022 07:00 | Publicat în JURIDIC
Pasajul „Dunărea” a devenit ținta preferată a vandalilor minori sau care abia au trecut de majorat. Numai în ultima săptămână, polițiștii locali au prins mai mulți tineri și adolescenți care au atacat cu pumnii camerele de supraveghere și tavanul fals din interiorul pasajului.
Pe lângă cele „Cinci geamuri vandalizate la Pasajul «Dunărea»” care urmează să fie înlocuite - așa cum ați putut afla din ziarul „Viața liberă” - și camerele de supraveghere din inte ...
Plan Urbanistic Zonal pentru Aeroportul Regional Galați-Brăila, cu bani din PNRR. Galațiul, Șendreniul, Braniștea și Schela își dau mâna cu județul
Vineri, 13 Mai 2022 00:02 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Aleșii locali din municipiul Galați și din comunele Șendreni, Braniștea și Schela se pregătesc să-și dea mâna cu Consiliul Județean, pentru elaborarea Planului Urbanistic Zonal necesar Aeroportului Regional Galați - Brăila și obiectivelor complementare aferente conexiunilor rutiere ale acestuia. Un proiect de hotărâre în acest sens a ajuns deja în dezbaterea consilierilor locali și va fi supus aprobării în ședința extraordinară de luni, 16 mai 2022. Pentru realizarea docu ...
Acord între Galați și Vânători, pentru mijloace de transport electrice
Joi, 12 Mai 2022 15:25 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, și primarul comunei Vânători, Costel Manolachi, au semnat joi, 12 mai 2022, un acord de asociere între cele două localități privind achiziția de mijloace de transport nepoluante în cadrul PNRR. Este vorba despre 20 de autobuze electrice și un microbuz nepoluant.„Este încă o inițiativă ce se înscrie în linia acțiunilor pe care le avem pentru un transport modern și prietenos cu mediul, oferind gălățenilor condiții civilizate d ...
Statul român dăunează grav sănătății cetățenilor lui
Vineri, 13 Mai 2022 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Deficit de personal medical, excedent de oameni bolnavi. "Ultimul raport Eurostat arată că România are în continuare deficit de personal medical. Avem 3,2 doctori practicanți la 1.000 de locuitori, media europeană fiind de 3,9 şi 7,5 asistenţi medicali la 1.000 de locuitori, cu o medie europeană de 8,4", a fost știrea Pro Tv de la care a plecat "Starea Nației” cu Dragoș Pătraru: ”România e în risc sanitar: Deficit de personal medical, excedent de oameni bolnavi. Ne trebuie ...
5.000 de pliante pentru responsabilizarea proprietarilor de câini
Sâmbătă, 14 Mai 2022 12:00 | Publicat în SFATURI
Bun-găsit, dragi iubitori de animale! Astăzi, vom încerca să vă fim de folos anunțând iniţiativa prin care grupul de acțiune comunitară "Câini pentru oameni" speră să contribuie major la responsabilizarea proprietarilor de câini - tipărirea și distribuția a 5.000 de pliante care detaliază obligațiile proprietarilor de câini, precum și amenzile care vor fi aplicate pentru nerespectarea acestora, conform Hotărârii Consiliului Local nr. 339/2021.
"Întâlnim mulți gălă ...