Anca Melinte

Anca Melinte

Raport de incompatibilitate, anulat de Curtea de Apel

Luni, 16 Noiembrie 2020 08:00 | Publicat în EVENIMENT
Judecătorii Curţii de Apel Galaţi au dispus anularea raportului de evaluare întocmit de Agenţia Naţională de Integritate (ANI) prin care Daniel Stadoleanu, director executiv al Direcţiei Impozite, Taxe şi Alte Venituri Locale din cadrul Primăriei Galaţi, a fost acuzat de incompatibilitate. Hotărârea poate fi atacată cu recurs. „Director din cadrul Primăriei Galați, acuzat de incompatibilitate” scriam pe 28 februarie 2020 despre situaţia lui Daniel Stadoleanu, director execu ...

Medic voluntar Covid, pe scena X Factor

Luni, 16 Noiembrie 2020 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Sacrificiu. „În viața de zi cu zi sunt medic primar - medicină internă, iar pe perioada pandemiei am fost detașată voluntar la Covid. M-am oferit și acolo am lucrat în ultimele trei luni. Medicina este un domeniu în care trebuie să fii de nota 10. Fiecare dintre noi, în această perioadă, ne-am dat din nou examenele la medicină. Am lucrat cam o gardă de 24 de ore la trei zile. Ce m-a marcat cel mai tare este această neîncredere a oamenilor că se întâmplă ceva. Psihic, abi ...

Gălăţeanca AlexandRRa, primii paşi către afirmarea internaţională (FOTO şi VIDEO)

Duminică, 15 Noiembrie 2020 08:00 | Publicat în MAGAZIN
AlexandRRa Lupo este numele de artist cu rezonanţă internaţională al gălăţencei Alexandra Maria Lupoae, cu care americanii de la Next Music au ales să-i promoveze show-urile de pe LIVE Session, program unde sunt selectaţi să performeze live, în fiecare săptămână, aproximativ 500 de muzicieni din toate colţurile lumii - solişti, instrumentişti, formaţii, DJ!AlexandRRa Lupoae şi-a început drumul artistic la vârsta de cinci ani. De la simple ore de canto, a ajuns la absolvirea ...

Gălăţencele Alexandra Căpitănescu şi Mihaela Condurache au făcut spectacol la X Factor (VIDEO)

Sâmbătă, 14 Noiembrie 2020 18:27 | Publicat în EVENIMENT
„O bombiţă cu ceas”, aşa a numit-o Ştefan Bănică pe gălăţeanca Alexandra Căpitănescu, în vreme ce despre gălăţeanca Mihaela Condurache a spus, pe bună dreptate, că „are ceva din Dida Drăgan”. Cele două artiste au făcut spectacol joi seara, pe scena X factor şi au primit, fiecare, câte trei „Da”-uri din partea juriului. „Tu crezi că ai stofă de star?”, a întrebat-o Loredana, de la masa juriului X Factor, pe gălăţeanca Alexandra Căpitănescu, în vârst ...

Căprioară cu parfum de succes

Sâmbătă, 14 Noiembrie 2020 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Puterea de a te reinventa. „Din Denisa care nu mai făcea bani din muzică a ajuns antreprenoare. Face câteva sute de mii de euro şi a lăsat muzica pe planul doi”, aşa a început ştirea Antenei Stars despre Denisa Tănase, care împreună cu sora ei, Raluca, forma trupa „Bambi”. Sincer, era cât pe-aici să n-o recunosc pe tânăra de pe ecran, care nu prea mai semăna cu jumătatea brunetă a trupei de căprioare ajunse la maturitate şi care ajunseseră să cânte un soi de mane ...

Cezar Bichescu, noul city manager al Galaţiului

Vineri, 13 Noiembrie 2020 11:30 | Publicat în EVENIMENT
Noul city manager (administrator public) al municipiului Galaţi este conf. univ. dr. ing. Cezar Ionuţ Bichescu, aşa cum ziarul "Viaţa liberă” anunţa încă din 2 noiembrie. După city manageri ca Florin Popa, Aurel Vlaicu şi Marius Humelnicu, venirea unui universitar la Primăria municipiului Galaţi constituie o premieră. Decizia îi aparţine primarului Ionuţ Pucheanu. Primarul Ionuţ Pucheanu a explicat ieri, într-o conferinţă de presă susţinută alături de noul city manager ...

Cine organizează un festival evreiesc

Vineri, 13 Noiembrie 2020 09:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Primăria a pus la bătaie un contract în valoare estimată de 185.151 de lei fără TVA pentru „servicii de organizare şi desfăşurare a acţiunii pilot “Festival cultural evreiesc Rediscover”. Festivalul face parte din proiectul „Rediscover - Redescoperirea, expunerea și exploatarea moștenirii evreiești ascunse din Regiunea Dunării”, implementat in perioada iunie 2018 - mai 2021, şi finanțat prin Programul Transnaţional Dunărea. În cadrul acestui proiect, Galaţiul este p ...

Culegere de dansuri tradiţionale, editată de Centrul Cultural

Joi, 12 Noiembrie 2020 15:00 | Publicat în CULTURA
Pentru a nu se pierde în uitare, dansurile populare autentice din Lunca Prutului Inferior şi-au găsit locul într-o culegere editată de Centrul Cultural „Dunărea de Jos”, instituţie aflată sub egida Consiliului Judeţean Galaţi. Totul a fost posibil graţie unei finanţări obţinute de Centrul Cultural din partea Administrației Fondului Cultural Național, în urma unui concurs. „Jocul popular autentic din Lunca Prutului Inferior” este proiectul Centrului Cultural „Dunărea ...

”Dacă stai toată ziua în casă, nu trebuie să-ţi baţi nevasta?!”

Vineri, 13 Noiembrie 2020 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Vax Populi. „De ce credeţi că îşi bat mai des bărbaţii nevestele în carantină decât înainte?”/ - „Nu poate să mai plece de acasă. Dacă nu pleacă, trebuie să se apuce de ceva!”/ - „Sunteţi căsătorit? S-a pus problema să-i daţi vreo palmă doamnei?”/ - „Da’ cum?! Păi dacă stai toată ziua în casă nu trebuie s-o iei la bătaie?!”.Înspăimântător, aşa mi s-a părut dialogul dintre reporterul „Vax Populi” şi cetăţeanul de rând, văzut miercuri s ...

PSD a luat tot ce putea lua, la şedinţa extraordinară a Consiliului Local

Miercuri, 11 Noiembrie 2020 20:25 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Deşi la şedinţa extraordinară a Consiliului Local de miercuri, 11 noiembrie, au participat 25 de aleşi, cei 15 consilieri PSD au decis totul. Şi-au împărţit locurile în comisiile de vânzare a spaţiilor medicale, de soluţionare a contestaţiilor şi de negociere a redevenţelor, în comisiile de analiză a solicitărilor de locuinţe, de evaluare şi selecţionare a asociaţiilor şi fundaţiilor care pot primi subvenţii de la bugetul local. Structuri în care nu s-a strecurat niciu ...
Pagina 565 din 1733