
Anca Melinte
Pentru fluidizarea traficului. Primăria vrea sensuri unice pe cinci străzi importante
Vineri, 12 Mai 2017 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Primăria municipiului Galaţi plănuieşte să instituie sensuri unice pe cinci artere importante de circulaţie din oraş. Ca să fie sigură că nu greşeşte, a organizat o achiziţie publică pentru atribuirea unui contract de servicii de proiectare pentru "Reglementari privind circulaţia cuprinsă între străzile Basarabiei - Mihai Bravu - Domnească - Prundului - Traian prin marcarea de sensuri unice".Valoarea estimată a contractului este de 25.500 de lei fără TVA, iar criteriul de a ...
Expertiză tehnică. Primăria vrea să afle de ce se scufundă PNL
Vineri, 12 Mai 2017 07:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Imobilul de pe strada Universităţii nr. 6, care găzduieşte sediul PNL Galaţi şi birourile parlamentare ale deputatului Victor Paul Dobre şi senatorului George Stângă, se află într-o stare avansată de degradare şi nu mai prezintă siguranţă în exploatare. Aşa susţine Primăria municipiului Galaţi, proprietara clădirii, care a organizat o achiziţie publică în vederea atribuirii contractului pentru servicii de proiectare şi expertiză tehnică. În caietul de sarcini al achi ...
Vizită taiwaneză la Galaţi
Vineri, 12 Mai 2017 08:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Larry Tseng, reprezentantul Taiwanului la Bratislava, s-a întâlnit ieri cu primarul Ionuţ Pucheanu şi city managerul Marius Humelnicu. Potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei, discuţiile au vizat toate domeniile în care ar putea avea loc colaborări, dar în mod special au fost prezentate oportunităţile de care ar avea parte posibilii investitori în oraşul Galaţi. Vizitatorii au fost interesaţi de modul în care se pot desfăşura activităţi economice în Zona Liberă ş ...
De la Dunărea de Jos, în Lagună/ După Galaţi, şi Brăila merge la Veneţia
Vineri, 12 Mai 2017 09:00 | Publicat în DIASPORA
Anul trecut pe vremea asta, Galaţiul era prezent la Veneţia cu o expoziţie foto-documentară dedicată Comisiei Europene a Dunării „un' istituzione internazionale in terra romena”. Acum a venit rândul Brăilei să-şi promoveze comorile de artă, tot în Republica Leului.„Venezia nelle opere grafiche e pittoriche di alcuni artisti romeni provenienti dalla collezione del Museo di Braila «Carol I»” - „Venezia în operele artiştilor români. Grafică şi pictură din colecţia Muz ...
Radiografia politică a unui personaj. Nicolae Bacalbaşa face apologia sexului şi a vulgarităţii
Vineri, 12 Mai 2017 00:00 | Publicat în ANALIZĂ
„A sosit vremea ca vocea doctorului Bacalbaşa, celebru în toată ţara pentru pildele şi vorbele de duh, să se audă în Parlamentul României!”. Aşa era lansat, în septembrie 2008, candidatul PSD Nicolae Bacalbaşa, cel care, de ieri, este suspendat din partid.
Reacţia PSD este una tardivă, dacă avem în vedere că atacul la adresa Ralucăi Turcan nu e primul derapaj al politicianului gălăţean, ci doar unul de la tribuna Parlamentului. Iată o radiografie a modului în care a e ...
CONCURS pentru Corpul de control al primarului
Joi, 11 Mai 2017 07:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Primăria municipiului Galaţi organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcţiei publice de execuţie, temporar vacantă, de consilier, clasa I, grad superior, la compartiment Corp Control Primar. Candidaţii trebuie să aibă studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, şi vechime în specialitatea studiilor de minimum nouă ani. Proba scrisa este programată pe 18 mai şi v ...
Moldova a cucerit Eurovisionul cu saxofonul
Joi, 11 Mai 2017 00:00 | Publicat în TV MANIA
„Hey Mamma“. Fără părtinire, Moldova chiar a avut un show de excepţie pe scena primei semifinale a Eurovision. În vreme ce concurenţa a venit cu piese croite parcă pe calapodul câştigătoarei de anul trecut - "1944" - de-au fâlfâit pletele şi mantiile, în vreme ce solistele se zbuciumau artistic, Moldova a mizat pe trupa SunStroke Project şi o piesă veselă şi antrenantă - „Hey Mamma“. Coregrafia simplă, dar de efect, fetele din backing vocals care s-au transformat din ...
Au fost desemnaţi primii zece finalişti ai EUROVISION. România urcă joi pe scenă
Miercuri, 10 Mai 2017 12:00 | Publicat în EVENIMENT
Primii zece finalişti care vor urca sâmbătă, 13 mai, pe scena Eurovision Song Contest 2017, de la Kiev, Ucraina, au fost desemnaţi marți seară, 9 mai, în cadrul primei semifinale a competiţiei. Din cele 18 ţări care au concurat, doar zece au prins un loc în marea finală: Moldova, Azerbaidjan, Grecia, Suedia, Portugalia, Polonia, Armenia, Australia, Cipru şi Belgia.
Reprezentanţii României, Ilinca şi Alex Florea, vor intra în concurs cu melodia ”Yodel It!”, în cea de-a dou ...
Din dragoste sau interes | Politicienii gălăţeni care şi-au ”sponsorizat” partidul
Miercuri, 10 Mai 2017 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Nu mai puţin de 108.100 de lei este cea mai generoasă dintre donaţiile oficiale oferite de politicienii gălăţeni în 2016. Iată cine sunt politicienii care au cotizat sau donat din greu în anul electoral trecut.
Potrivit Legii finanţării partidelor politice, partidele au obligaţia de a publica în Monitorul Oficial al României, până la data de 30 aprilie, cuantumul total al veniturilor obţinute, precum şi lista membrilor de partid care au plătit donaţii şi cotizaţii a căror ...
De ce şi-a dus o gălăţeancă iubitul pe ”Temptation Island”
Miercuri, 10 Mai 2017 00:00 | Publicat în TV MANIA
Mă înşală sau nu mă înşală? „Poţi să faci orice! Orice înseamnă orice” - „Fii atent, ţi-o tai, să ştii!”, acestea au fost cele două extreme ale mesajelor pe care concurentele de pe „Temptation Island - Insula iubirii", reality show care tocmai a început la Antena 1, le-au transmis clar partenerilor care se uitau ca motanii la smântână după ispitele ce-şi făceau intrarea în ring.
Am sentimentul că pe Cosmin, iubitul gălăţencei Maria, nici nu ştie ce-l aşte ...