
Anca Melinte
Gălăţeancă PREMIATĂ la Sanremo Junior (VIDEO)
Marți, 09 Mai 2017 12:00 | Publicat în MAGAZIN
Gălăţeanca Alexandra Lupoae face parte dintre cei 18 copii talentaţi ai României, adunaţi din şapte oraşe ale ţării, care, sub coordonarea profesorului Viorel Gavrilă, formează grupul VIVOX, câştigătorul Trofeului GEF - Sanremo Junior 2017. Grupul VIVOX a fost desemnat marele câştigător la secţiunea internaţională dedicată şcolilor de muzică din întreaga lume, cu spectacolul „Diventare stelle” - „Stele în devenire”, un show muzical deosebit, care le-a mers la su ...
Cât de ”sfântă” e proprietatea spaţiului verde?
Marți, 09 Mai 2017 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Foc! „A trebuit să mă duc să-i cer scuze vecinului pentru că i-am tăiat patru tufe de salvie de pe deal, încercând să ajut la oprirea unui incendiu”, a mărturisit Corina Drăgotescu, la România Tv, unde, în fiecare dimineaţă, ţine o lecţie de America pe înţelesul tuturor. Ce se întâmplase? Un incendiu de vegetaţie cuprinsese zona, ameninţa deja casele, iar românca s-a gândit să oprească pălălaia sacrificând tufele vecinului, dar a fost oprită imediat. „Aici p ...
Mobilier de peste 1,6 milioane de lei pentru noua Primărie a orașului Galați| Când se mută administraţia în casă nouă
Marți, 09 Mai 2017 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Nu mai puţin de 1.610.164 de lei fără TVA va plăti Primăria municipiului Galaţi pentru mobilierul noului sediu, în care se va putea muta, cel mai probabil, la finele lunii iulie. Asta, desigur, în cazul în care noua clădire, construită pe scheletul fostei Săli a Aplaudacilor, lângă Prefectură, va fi funcţională.
Potrivit graficului de lucrări, pe care, la finele anului trecut, Primăria municipiului Galaţi ni l-a comunicat la cererea noastră, clădirea are ca termen de final ...
Găseşte-ţi, dragă, pe altul!
Luni, 08 Mai 2017 00:00 | Publicat în TV MANIA
Sus în wall pe Facebook… Şi acolo-i mândra mea! Ei bine cam aşa ar suna, în variantă virtuală, celebrul refren „Sus în deal i-o casă/ Şi acolo-i mândra mea?”. Ce mi-a venit cu piesa lui Mihai Constantinescu? Păi simplu, a venit împreună cu partenera lui, Simona Secrier, fosta componentă a trupei Etno, în emisiunea „2k1”. Şi la întrebarea: „De la 1 la 10, cât de mult contează să îl faci pe celălalt gelos, ca să menţii relaţia vie şi picantă?”, Simona Secr ...
Trupa OK World Wide, favorita publicului: Tecuceanul Laur a ajuns în FINALA ROMÂNII AU TALENT
Sâmbătă, 06 Mai 2017 08:15 | Publicat în EVENIMENT
Dacă în preselecţiile Românii au Talent, Andi Moisescu a trimis-o direct în semifinală, apăsând butonul auriu, vineri noaptea, votul publicului a decis că trupa OK World Wide - din care face parte şi tecuceaul Laur (Karbula Lorand) - trebuie să meargă în marea finală a competiţiei de la Pro TV.
Vineri seara, trupa OK World Wide, formată din patru români şi un britanic, venită din Londra, a oferit un nou moment de excepţie: dans, breakdance, acrobaţii, freerunning, parkour, ...
Cine-i ia iubitul Elenei Udrea?
Sâmbătă, 06 Mai 2017 00:00 | Publicat în TV MANIA
La ture. „Începe scandalul? Iubitul Elenei Udrea s-a dat la o divă din showbiz”, aşa începea ştirea Antenei 3 care m-a făcut să ciulesc urechile. Cine-i diva? mă perpeleam ca un mic pe cărbuni încinşi. Simona Traşcă, zisă şi Pamela de România. Juna blondă l-a atacat ca o leoaică pe Facebook pe „tinerelul Elenei Udrea”, cum îl alintă presa mondenă pe Adrian Alexandrov, partenerul fostei ministrese. Ce s-a petrecut? Păi a făcut şi omul o declaraţie în presa monden ...
Un tecucean în semifinala ROMÂNII AU TALENT
Joi, 04 Mai 2017 20:00 | Publicat în MAGAZIN
Trupa OK World Wide - din care face parte şi tecuceanul Laur (Karbula Lorand) - va concura în cea de-a doua semifinală a concursului „Românii au talent”, în această seară, de la ora 20,30, la Pro TV. Reamintim că OK World Wide a venit din Marea Britanie, Londra, şi este formată din patru români şi un englez, iar stilul lor este un mix de dans, breakdance, acrobaţii, freerunning, parkour. În 2015, dansatorii au făcut senzaţie în show-ul "Britain's Got Talent", iar la "Români ...
Exclus din ALDE, EUGEN DURBACĂ îşi face un nou partid
Joi, 04 Mai 2017 18:30 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Deputatul Eugen Durbacă a fost exclus joi, 4 mai, din ALDE, împreună cu alţi doi colegi: fostul copreşedinte al partidului, Daniel Constantin şi Mircea Banias. Contactat telefonic, Eugen Durbacă ne-a declarat: „Era de aşteptat. Noi suntem semnatarii acţiunii în instanţă prin care am contestat congresul ALDE ca fiind nestatutar şi, de asemenea, am făcut acţiune în instanţă că dorim să se revină la situaţia iniţială, la cele două partide Partidul Conservator şi Partidul ...
Unde şi de ce este TRAFICUL îngreunat
Vineri, 05 Mai 2017 11:30 | Publicat în EVENIMENT
Potrivit unui comunicat remis redacţiei, Primăria municipiului Galaţi continuă programul de reparaţie a străzilor. Sunt vizate tronsoanele semnalate de gălăţeni ca fiind cu probleme la nivelul carosabilului. Astfel, conform Primăriei, se execută frezări şi plombări pe Drumul de Centură, Prelungirea Brăilei, strada Alba-Iulia (IC Frimu), strada Siderurgiştilor - strada Anghel Saligny şi lucrări de asfaltare pe strada Navelor.
Primăria le aduce la cunoştinţă conducătorilor ...
Investiţii de 3,3 milioane de euro la șapte ȘCOLI și un LICEU
Vineri, 05 Mai 2017 06:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Nu mai puţin de 14,9 milioane de lei, adică peste 3,3 milioane de euro este valoarea totală a investiţiilor de care vor beneficia opt unităţi de învăţământ, dintre care un liceu şi şapte şcoli. Este vorba despre lucrări de reabilitare şi modernizare, de anvelopare şi, respectiv, reparaţii capitale, ai căror indicatori tehnico-economici au fost aprobaţi de aleşii locali. Din păcate, votul consilierilor nu garantează că investiţiile cu pricina se vor realiza în acest an.
...