Cristinel Luca

Cristinel Luca

În iulie, câştigul salarial mediu net, mai mare cu 74 de lei

Vineri, 11 Septembrie 2020 14:50 | Publicat în ECONOMIE
Câştigul salarial mediu nominal net a fost, în luna iulie 2020, de 3.372 de lei, în creştere faţă de luna precedentă cu 74 de lei (+2,2 la sută), anunță Institutul Național de Statistică. Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (7.910 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1.687 de lei). Comparativ cu luna iulie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal ne ...

Primele blocuri din Galați contorizate individual pentru energie termică

Vineri, 11 Septembrie 2020 12:10 | Publicat în EVENIMENT
80 de apartamente și garsoniere din fostele cămine de la Viaduct ale Combinatului sunt primele locuințe de bloc din Galați care beneficiază de contorizare individuală pentru alimentarea cu energie termică. Cele 80 de gigacalorimetre au fost montate în cadrul unei lucrări comandate de Primăria Galați și realizate de Calorgal, în valoare de peste 200.000 de lei.  Căminele C1 și C2 din cartierul Micro 14, de pe strada Pictor Isser, sunt primele blocuri din Galați pentru care s-a r ...

Jurnalist torturat și decapitat în Mexic

Vineri, 11 Septembrie 2020 00:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Un jurnalist mexican care a scris despre crimele violente din statul Veracruz de pe Coasta Golfului a fost găsit decapitat. Cadavrul lui Julio Valdivia (44 de ani), care s-a specializat în relatarea de crime şi violenţe, a fost găsit în apropierea căilor ferate, decapitat şi torturat, a spus un angajat al ziarului, care nu a dorit să fie identificat. El Universal şi alte câteva publicaţii locale au relatat că aceasta este a patra moarte a unui jurnalist în Mexic anul acesta. În 2 ...

Ford a angajat primii roboţi cu patru picioare

Sâmbătă, 12 Septembrie 2020 03:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Un robot care arată ca un câine vine în ajutorul inginerilor de la Ford. Robotul este poreclit Fluffy şi îi ajută pe ingineri să optimizeze spaţiul ca să facă loc pentru noi linii de producţie. Robotul este dezvoltat de firma de robotică Boston Dynamics. Robotul este dotat cu cameră 360 de grade, ceea ce îi permite să evite obstacolele din jur, dar poate şi urca scările sau ajunge în zonele greu accesibile. În plus, robotul nu riscă să fie electrocutat sau radiat. Maşinări ...

Vaccinul anti-COVID, transportat cu 8.000 de avioane ”Jumbo Jet”

Joi, 10 Septembrie 2020 22:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Livrarea vaccinului pentru coronavirus la nivel mondial va fi "cea mai mare provocare din istoria transporturilor", potrivit industriei aeronautice, citate de BBC. Ar fi nevoie de aproximativ 8.000 de aeronave Boeing 747 "Jumbo Jet", a anunțat Asociația Internațională pentru Transport Aerian (IATA). Vaccinul nu există în acest moment, însă IATA deja colaborează cu linii aeriene, aeroporturi, organizații de sănătate și companii farmaceutice, pentru a pune la punct un plan global de ...

Centrele Engie, închise

Vineri, 11 Septembrie 2020 06:00 | Publicat în EVENIMENT
Astăzi, toate centrele de relaţii clienţi ale Engie România vor fi închise, pentru că ziua de 11 septembrie este liberă pentru angajaţii companiei. Începând de luni, 14 septembrie, se revine la programul normal. Serviciul call-center, apelabil la numărul 021.9366, va fi limitat astăzi la oferirea de informaţii despre serviciile şi produsele companiei. Pentru intervenţiile de urgenţă, Distrigaz Sud Reţele, filiala de distribuţie a Engie, asigură permanenţa, la numărul unic ...

Balastiere filmate cu drona, pentru combaterea fraudelor

Miercuri, 09 Septembrie 2020 07:00 | Publicat în ECONOMIE
Echipe mixte, coordonate de Inspectoratul General al Poliției și formate din reprezentanți ai Apelor Române, Gărzii Naționale de Mediu și Agenției Naționale pentru Resurse Minerale, au efectuat controale la peste 100 de balastiere, pentru depistarea activităților de exploatare a nisipului și a pietrișului desfășurate fără acte de reglementare sau în afara perimetrelor de exploatare, precum și a activităților care nu respectă metodele de exploatare. Controalele au avut loc ...

De ce toate ne prind nepregătiți?

Sâmbătă, 05 Septembrie 2020 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Prezent ieri la Forumul Mării Negre, secretarul de stat Raed Arafat a afirmat că pandemia de coronavirus ne-a prins total nepregătiți. Acest lucru care s-a putut vedea cu ochiul liber în aproape toate țările, cu câteva mici excepții, de regulă prin Asia de sud-est. ”Din păcate, încă de la începutul acestei pandemii, au fost ignorate avertismentele. Mai avem de făcut foarte multe în privința a ceea ce înseamnă pandemia. Au crescut avertismentele că exista posibilitatea să a ...

Peste 350 de petiții către ITM, de la începutul pandemiei

Vineri, 04 Septembrie 2020 05:00 | Publicat în ECONOMIE
Inspectoratul Teritorial de Muncă Galați a primit, în perioada 16 martie – 14 august, 354 de petiții, marea majoritate dintre acestea vizând exclusiv domeniul relațiilor de muncă, reiese dintr-un raport al instituției prezentat recent în cadrul Comisiei de dialog social. 324 dintre acestea au primit răspuns, celelalte fiind în lucru. Principalele probleme sesizate în domeniul relaţiilor de muncă sunt: neplata drepturilor salariale restante (acordarea salariului, plata concediului ...

51 de români candidează în Italia

Vineri, 04 Septembrie 2020 04:00 | Publicat în DIASPORA
Autoritatea Electorală Permanentă informează că 51 de cetățeni români, rezidenți în Italia, au solicitat și au primit adeverințele necesare pentru a-și putea înscrie candidatura la alegerile locale din această țară. Adeverințele atestă faptul că solicitanții nu au nicio interdicție în ceea ce privește exercitarea drepturilor electorale și nici nu se află sub incidența unei hotărâri judecătorești definitive prin care să fi fost condamnați la pierderea drepturilor e ...
Pagina 502 din 756