Remus Basalic

Remus Basalic

Un tânăr a ajuns de urgenţă la spital după ce a fost ÎNJUNGHIAT într-un SCANDAL

Vineri, 11 Decembrie 2015 23:00 | Publicat în EVENIMENT
Doi adolescenţi, ambii în vârstă de 18 ani, au ajuns la spital, după ce s-au bătut, în cursul serii de joi. Incidentul a avut loc în comuna Fârţăneşti. Unul dintre băieţi avea mai multe răni provocate cu un cuţit. "Pacienţii au fost aduşi la Spitalul Clinic de Urgenţă Galaţi. Unul dintre ei avea un traumatism toracic şi mai multe plăgi înjunghiate sub axilă (subsuoară - n.r.). Celălalt era lovit în zona capului", a precizat dr. Mihai Polinschi, directorul Serviciului ...

COMORI DE PATRIMONIU/ Biserica „Sf. Spiridon”, martoră la distrugerea Galaţiului

Sâmbătă, 12 Decembrie 2015 08:00 | Publicat în Campanii VLG
Biserica "Sf. Spiridon" este unul dintre cele mai reprezentative şi impunătoare locaşe de cult din Galaţi, atât datorită vechimii sale, cât şi ca urmare a întâmplărilor istorice care s-au ţesut, de-a lungul timpului, în jurul său. Construită aproximativ pe locul unei vechi bisericuţe din lemn, actuala biserică cu ziduri din cărămidă era, la 1848, catedrala oraşului Galaţi. Şi-a pierdut ulterior această funcţie, însă a rămas una dintre cele mai impunătoare biserici di ...

Zi de SĂRBĂTOARE pentru urmaşii lui Gutenberg. LA MULŢI ANI!

Duminică, 13 Decembrie 2015 00:00 | Publicat în EVENIMENT
Tipografii, magicienii literelor, sunt cei care trudesc toată noaptea pentru ca amatorii de informaţie să poată cumpăra ziare încă de la prima oră a dimineţii. Mai mult decât o revoluţie, tiparul a însemnat o evoluţie pentru omenire. Informaţia "fierbinte", enciclopediile, dicţionarele, cultura de masă, tot ceea ce cunoaştem şi ne ghidează astăzi în viaţă nu ar fost posibile fără presa de tipar. Este astăzi litera electronică la un pas să detroneze litera pe hârtie? ...

DENTIŞTII gălăţeni şi-au ALES noua conducere

Vineri, 11 Decembrie 2015 00:00 | Publicat în SOCIETATE
Medicii dentişti gălăţeni au ales recent persoanele care îi vor reprezenta profesional pe parcursul următorilor patru ani. Noul preşedinte al Colegiului Medicilor Dentişti (CMD) Galaţi este dr. Mihaela Moisei. Dr. Moisei preia astfel funcţia care a fost deţinută până acum, pe parcursul a două mandate consecutive, de medicului dentist Doina Ciocănaru. Pe lângă profesia de medic dentist, Mihaela Moisei predă în cadrul Facultăţii de Medicină Dentară de la Galaţi. Noul preş ...

160 de PACIENŢI s-au ÎMBOLNĂVIT în unităţile sanitare din Galaţi

Joi, 10 Decembrie 2015 10:00 | Publicat în SOCIETATE
O analiză realizată de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Galaţi, referitoare la situaţia infecţiilor intraspitaliceşti din unităţile sanitare gălăţene, în ultimii trei ani, arată o creştere a numărului de infecţii nosocomiale raportate de la an la an. Astfel, dacă în 2013 au fost raportate doar 95 de cazuri de îmbolnăviri în spital, în 2014 numărul lor a crescut la 171, iar în primele nouă luni ale acestui an au fost deja raportate 160 de astfel de infecţii. Potri ...

O criză care se adânceşte: LIPSĂ acută de MEDICI în spitalele gălăţene

Joi, 10 Decembrie 2015 00:00 | Publicat în SOCIETATE
* Liderii Sindicatului Sanitas atenţionează că deficitul de medici devine tot mai mare, de la an la an Deficitul de medici şi asistenţi medicali din spitalele gălăţene a ajuns în acest an la peste 2.500 de persoane. Plecarea personalului medical de specialitate către ţări unde salariile sunt de câteva ori mai mari decât în România îi afectează în primul rând pe bolnavi. Apar astfel liste de aşteptare de câteva luni la cabinetele medicale din policlinicile spitalelor, în ...

FIRME AMENDATE şi avertizate de ITM Galaţi, pentru nerespectarea măsurilor de securitate în muncă

Miercuri, 09 Decembrie 2015 08:00 | Publicat în EVENIMENT
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Galaţi a desfăşurat, în perioada ianuarie-noiembrie a.c., o acţiune cu privire la îmbunătăţirea securităţii în muncă a lucrătorilor din întreprinderile gălăţene. Au fost astfel organizate activităţi de informare, conştientizare, monitorizare şi control în ceea ce priveşte respectarea legislaţiei de securitate şi sănătate în muncă. În acest scop, inspectorii ITM au selectat câte două întreprinderi, din categoria firmelor ...

Moş Crăciun vine cu DISPONIBILIZĂRI pentru 1.300 de gălăţeni

Miercuri, 09 Decembrie 2015 00:00 | Publicat în ECONOMIE
În jur de 1.300 de angajaţi gălăţeni din construcţii şi agricultură ar putea rămâne fără locuri de muncă, exact înainte de sărbătorile de iarnă. Este vorba despre o serie de concedieri temporare, anunţate de mai multe companii din Galaţi, ca urmare a restrângerii activităţii pe timpul iernii. Dacă toate aceste planuri se vor concretiza, rata şomajului din Galaţi va ajunge şi mai mare, în condiţiile în care oricum judeţul nostru a devenit un pol al şomajului în ţa ...

Cum puteţi face RECLAMAŢII la Spitalul Judeţean

Marți, 08 Decembrie 2015 11:00 | Publicat în UTILE
Aproape 125.000 de pacienţi au fost trataţi, în 2014, în Ambulatoriul de specialitate al Spitalului Clinic de Urgenţă Galaţi. În aceeaşi perioadă, alţi aproximativ 43.000 de bolnavi au fost internaţi în cea mai mare unitate sanitară cu paturi din judeţ. Având în vedere numărul imens de pacienţi, inevitabil apar şi nemulţumiri legate de condiţiile din spital sau de calitatea actului medical. Pe pagina de internet a spitalului, la adresa http://spitalulurgentagalati.ro/, pa ...

Un MEDICAMENT antidiabet folosit în mod frecvent ar putea fi SECRETUL LONGEVITĂŢII

Marți, 08 Decembrie 2015 12:00 | Publicat în SOCIETATE
Un medicament antidiabetic folosit în mod frecvent, metformina, va fi subiectul unor teste efectuate pe oameni, în SUA, după ce cercetătorii au descoperit că ar putea conţine elemente cheie pentru prelungirea speranţei de viaţă, până la, în medie, 120 de ani, potrivit unui studiu citat de Mediafax. Cercetătorii cred că acest medicament ar putea fi eficient în încetinirea procesului de îmbătrânire şi în împiedicarea apariţiei unor maladii precum Alzheimer şi Parkinson. Stu ...
Pagina 457 din 692