Nimfomania se caracterizează printr-o dorință intensă și permanentă a femeii afectate de a se angaja în contact sexual repetat cu mulți parteneri, fără o implicare emoțională profundă
Dorința sexuală nu variază, este impetuoasă și neîngrădită. Pe lângă comportamentul sexual, o femeie nimfomană suferă și de tulburări de gândire, cum ar fi gânduri repetitive (obsesii), dar se confruntă și cu sentimentul de vinovăție sau de rușine. Cauza exactă a nimfomaniei nu a fost identificată de către medici. La fel ca alte tulburări psihice, aceasta poate apărea din cauza mediului din copilărie, din motive ereditare ori din cauza unor evenimente marcante și traume, cum ar fi abuzul sexual. Totodată, nimfomania poate fi cauzată și de un dezechilibru al secreției de serotonină și de dopamină. Descrierile nimfomaniei au apărut pentru prima dată în anii 1700. Dar abia la sfârșitul anilor 1800, eticheta a fost transformată într-un diagnostic psihiatric și aplicată pe scară largă femeilor excesiv de sexuale.
Tratamentele din vechime erau inumane
Tratamentele pentru nimfomanie aplicate în acele vremuri erau de-a dreptul sinistre: îndepărtarea clitorisului și a ovarelor, lipirea vaginului, băile reci și repausul obligatoriu la pat au fost prescrise în mod obișnuit. În 1886, dr. Theophilus Parvin a recomandat exerciții fizice regulate și o dietă vegetariană, combinată cu aplicarea vaginală de... cocaină. În zilele noastre, metodele prin care se tratează nimfomania sunt asemănătoare cu metodele prin care sunt tratate și alte tulburări compulsive: terapie cognitiv-comportamentală, terapie în familie sau de cuplu, tratament medicamentos pe bază de anxiolitice, antidepresive și antipsihotice, adoptarea unei alimentații sănătoase, bazată pe alimente cât mai naturale și puțin procesate, implicarea în activități sociale, sport, odihnă suficientă, înscrierea într-un grup de sprijin, acupunctură, masaj terapeutic, yoga sau remedii pe bază de plante.
(Articol realizat din surse online)
