Mariana Constandache

Mariana Constandache

UPDATE. Chef periculos în mijlocul străzii. Zeci de indivizi au incendiat cauciucuri de mașini (VIDEO)

Duminică, 19 Aprilie 2020 10:30 | Publicat în JURIDIC
Update: În urma cercetărilor poliției, au fost identificate încă zece persoane implicate în incidentul petrecut aseară în comuna Munteni. Și acestea au fost sancționate contravențional pentru nerespectarea prevederilor Ordonanței Militare nr. 3/2020, fiecare cu amendă în valoare de 20 000 de lei. Scene incredibile au avut loc în noaptea de Înviere la Munteni, unde zeci de localnici au încălcat din nou legea privind restricționarea circulației si ordinea publică. Cu mai p ...

Camion cu cereale, jefuit la drumul mare

Joi, 16 Aprilie 2020 02:00 | Publicat în JURIDIC
Trei angajaţi ai unei societăţi comerciale din Brăila, alături de alte trei persoane, sunt cercetaţi penal după ce au pus la cale un furt dintr-un camion al firmei, încărcat cu porumb. Furtul a avut loc pe raza comunei gălăţene Independenţa, în noaptea de marţi spre miercuri, suspecţii cu vârste cuprinse între 21 şi 45 de ani reuşind, până la momentul în care au fost depistaţi de poliţişti, să descarce peste 400 de kilograme de porumb. "Afacerea" le-a fost stricată de ...

Şofer ”în zig-zag”, prins pe Tecuci

Joi, 16 Aprilie 2020 01:00 | Publicat în EVENIMENT
Un gălăţean de 44 de ani s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins la volan, în miez de noapte, într-o stare avansată de ebrietate. Poliţiştii au ajuns la el în urma unui apel pe 112, prin care le era adus la cunoştinţă faptul că o maşină se deplasează sinuos pe strada Tecuci. Agenţii Secţiei 4 au identificat autoturismul în cauză şi odată cu asta pe şoferul care mirosea puternic a băutură. Verificarea cu etilotestul a arătat că acesta avea o alcoolemie în aerul e ...

Trucuri pentru hrănirea copilului mofturos

Miercuri, 15 Aprilie 2020 07:00 | Publicat în SFATURI
Reușești cu greu să-ți convingi copilul să mănânce? Iată câteva trucuri, recomandate de specialişti, care nu dau greș.  Pe cât posibil, ar fi bine ca toată familia să mănânce împreună. - Dă-i copilului aceeași mâncare pe care o consumă restul familiei, dar nu adăuga sare în farfuria lui.- Fă ca mesele să fie o experiență plăcută. Vorbește despre lucuri frumoase în timp ce mâncați.- Dă-i porții mici și laudă-l că a mâncat, chiar dacă nu termină tot din ...

Cum reacţionăm fizic la frica legată de COVID

Miercuri, 15 Aprilie 2020 10:30 | Publicat în SOCIETATE
Această criză economică, socială, emoțională devine riscantă pentru sănătatea noastră dacă alegem să punem capac tuturor emoțiilor pe care le trăim în această perioadă. Frica, furia, confuzia, nesiguranța, revolta, ura, panica, incertitudinea dau dureri de cap, afecțiuni ale sistemului digestiv, afecțiuni ale rinichilor. Capul. Are legătură cu ceea ce știm că suntem, ceea ce vrem să fim și cu ceea ce alegem să credem despre viață. Reacțiile psihosomatice la nivelu ...

Gălăţeni amendaţi pentru că s-au plimbat nejustificat

Miercuri, 15 Aprilie 2020 01:00 | Publicat în EVENIMENT
Nu mai puţin de 180 de gălăţeni au fost prinşi în ultimele 24 de ore, pe străzi, fără declaraţii şi documente care să le justifice urgenţa deplasărilor, echipele de control din teren aplicând amenzi în valoare de aproape 294.000 de lei. Poliţiştii şi jandarmii care trebuie, în această perioadă, să îi verifice şi pe cei aflaţi în izolare la domiciliu după ce au venit din alte ţări ori pentru că au intrat în contact cu persoane confirmate pozitiv la testarea pentru ...

Apa potabilă, doar pentru băut şi menaj!

Marți, 14 Aprilie 2020 07:00 | Publicat în EVENIMENT
În plină pandemie de coronavirus şi în faţa secetei cu care se confruntă deja tot judeţul, furnizorul de apă potabilă aruncă un avertisment dur la adresa consumatorilor. Gălăţenii, îndeosebi cei din mediul rural, sunt somaţi să folosească apa doar pentru băut şi treburile casnice şi nu pentru irigaţii, în caz contrar operatorul declarându-se nevoit să treacă la furnizarea apei cu program.  Reprezentanţii SC Apă-Canal recunosc că deja se confruntă cu dificultăţi ...

O şoferiţă a lovit un pieton şi a plecat

Luni, 13 Aprilie 2020 19:00 | Publicat în AUTO
Un accident aparent banal, petrecut pe o stradă din mediul rural, ar putea avea consecinţe serioase pentru o femeie de 38 de ani, aflată la volanul maşinii implicate. Autoturismul condus de localnica din Cudalbi a avut loc pe o stradă din comună şi a constat în acroşarea unui pieton care staţiona pe marginea drumului. Bărbatul, un gălăţean de 34 de ani, a suferit leziuni şi a fost dus la spital, numai că femeia aflată la volan nu a rămas să vadă consecinţele evenimentului î ...

Eroii faptelor bune strâng alimente pentru bătrâni

Marți, 14 Aprilie 2020 09:30 | Publicat în APEL UMANITAR
Doi campioni ai acţiunilor caritabile, care s-au făcut remarcaţi datorită implicării în ajutorarea persoanelor cu probleme grave de sănătate, lansează o nouă campanie pentru sprijinirea celor în suferinţă. În contextul pandemiei care îi obligă mai cu seamă pe vârstnici să nu iasă din case şi care a stopat organizarea de evenimente caritabile, militarul gălăţean Laurenţiu Cobzaru şi pompierul brăilean Costel Mazâlu au găsit o nouă modalitate de a ajuta. Ei vor să s ...

Când poţi fi dus cu forţa la secţie. Reguli noi pentru poliţişti, la verificarea suspecţilor

Luni, 13 Aprilie 2020 08:00 | Publicat în EVENIMENT
Persoanele care nu îşi declină identitatea, care dau indicii clare că au comis sau urmează să comită o infracţiune, au un comportament violent care pune în pericol viaţa, siguranţa sau sănătatea altor persoane pot fi duse la secţia de poliţie fără drept de apel. Ele trebuie verificate urgent şi eliberate de îndată dacă nu există indicii temeinice care să impună luarea altor măsuri. Orice poliţist aflat în faţa unei persoane asupra căreia planează o suspiciune că a ...
Pagina 523 din 1133