Pentru omul modern, agorafobia poate fi una dintre cele mai chinuitoare afecţiuni. Motivul e cât se poate de simplu: numele bolii desemnează atât teama individului de a ieşi în spaţii deschise (pieţe, dom-uri etc) cât şi frica paralizantă pe care acesta o încearcă atunci când trebuie să se amestece într-o mulţime de oameni sau să intre în magazine sau alte locuri vaste, puţin cunoscute.
De asemenea, un om suferind de agorafobie ar putea acuza frica de a călători neînsoţit cu trenul, cu avionul şi chiar cu mijloacele de transport în comun, cum ar fi autobuzul şi tramvaiul – dezavantaj evident, mai ales dacă pacientul trăieşte şi îşi desfăşoară activitatea exclusiv în oraş.
De regulă, bolnavii de agorafobie suferă atacuri severe de panică atunci când sunt puşi într-una dintre situaţiile deja descrise şi pot ajunge, în timp, să nu-şi mai poată părăsi locuinţa. În acest fel, îşi creează propria închisoare, dintre pereţii căreia nu va putea evada decât cu ajutor din partea medicului.
Cazurile de agorafobie au fost semnalate, mai frecvent, la persoane aflate în pragul vârstei de 30 de ani, bărbaţi şi femei deopotrivă.
Specialiştii consideră că numărul femeilor afectate de această tulburare nu este mai mare decât al bărbaţilor, deşi cel mai probabil bărbaţii dispuşi să-şi accepte problema şi să vină la medic pentru a cere ajutor sunt mai puţini.
Simptomele specifice
Atunci când mediul ambiant îl sperie, pacientul cu agorafobie va resimţi dificultăţi (uneori accentuate) de respiraţie, senzaţia acută de sufocare, dublată de dureri toracice, ameţeală şi greaţă. Pulsul i se va accelera brusc şi va transpira abundent.
Panica momentului este una cât se poate de reală, pacientul temându-se, de fapt, fără a-şi putea explica în mod raţional de ce, că îşi va pierde controlul şi chiar că va muri, dacă nu ajunge imediat într-un spaţiu protejat.
Specialiştii nu au reuşit, deocamdată, să identifice cauzele exacte care duc la declanşarea agorafobiei. În plus, deşi s-a constat că şansele de îmbolnăvire ale membrilor unei familii în care s-au înregistrat antecedente în acest sens sunt mai mari, e totuşi greu de spus dacă există un factor genetic responsabil de răspândirea afecţiunii sau dacă motivele sunt cu totul altele.
Uneori, agorafobia este asociată şi cu tulburări ca depresia şi tulburarea obsesiv-compulsivă.
Tratamentele specifice pentru pacienţii care suferă de agorafobie includ, în anumite cazuri, administrarea de medicamente, cum ar fi antidepresivele, care dau rezultate în 6-8 săptămâni de la începerea schemei terapeutice.
Acest tratament se desfăşoară, însă, numai la recomandarea şi sub supravegherea medicului. Alteori, tratamentul se bazează în principal pe terapii cognitive, psihanaliză sau terapii de grup.
