* Pacienţii aflaţi în faza acută a unei afecţiuni psihice pot fi internaţi la Spitalul de Psihiatrie „Elisabeta Doamna” * Cronicii însă sunt adesea îngrijiţi de familii, la domiciliu, pentru că în Galaţi nu există unităţi cu statut de spital în care ei să poată rămâne internaţi pentru perioade mai lungi, necesare recuperării * Care dintre bolnavi pot deveni periculoşi? * Cazuri de internare obligatorie * „Mulţi dintre pacienţi nu-şi iau tratamentul acasă”, precizează şeful secţiei Psihiatrie III din cadrul Spitalului de Psihiatrie Galaţi, dr. Virgil Draşovean
Demenţe, cazuri de schizofrenie, nevroze, depresii, tulburări afective bipolare, dar şi multe probleme legate de abuzul de alcool – sunt doar câteva dintre afecţiunile pe care le tratează zilnic medicii Spitalului de Psihiatrie din Galaţi.
Sunt aici două secţii a câte 75 de paturi (una pentru bărbaţi şi alta pentru femei) şi o a treia secţie de 80 de paturi, mixtă. În plus, există şi un compartiment cu 15 paturi pentru copii.
Detalii suplimentare cu privire la aceste bolile tratate aici şi la strategiile terapeutice folosite ne-a oferit dr. Virgil Draşovean, medic psihiatru.
Ne-am concentrat pe afecţiunile în cazul cărora îngrijirea la domiciliu a bolnavului psihic poate deveni deosebit de dificilă şi periculoasă pentru familie, în special, şi pentru societate, în general.
Reporter: D-le doctor, care sunt cele mai des întâlnite afecţiunile psihice care îi răpesc bolnavului capacitatea de a-şi purta în permanenţă singur de grijă? Şi când devine bolnavul o problemă reală – chiar un pericol - pentru familia care îl ocroteşte?
Dr. Virgil Draşovean: Sunt mai multe astfel de afecţiuni psihice, care pot necesita, la un moment dat, internarea pe perioadă îndelungată a pacientului. Printre ele se numără demenţele, schizofrenia sau tulburările bipolare de tip expansiv.
Spre exemplu, pacienţii care suferă de demenţe le pot pune mari probleme rudelor care îi îngrijesc. Bolnavii pot deveni şi periculoşi, în special pentru că uită ce fac.
Pot deschide gazul şi îl pot lăsa deschis, uitând să mai aprindă chibritul când e nevoie. Sau dau drumul la apă, uită şi inundă casa. Şi câte şi mai câte.
E o afecţiune care intervine, de regulă, după vârsta de 50 de ani şi merge până la 85 sau chiar mai mult. Însă, fiind spital de acuţi, noi nu putem să-i internăm pe pacienţii care suferă demenţe, decât foarte rar – timp de trei zile, până la o săptămână - atunci când aceştia pun probleme mari sau devin agresivi.
Încercăm să îi mai liniştim, ca să le putem da tratamentul în ambulatoriu. Pentru că realitatea este că, în România, în momentul de faţă, demenţa se tratează mai mult în ambulatoriu. Iar numărul celor care suferă de acest tip de afecţiune este foarte mare.
R: Opţiunile rudelor care sunt nevoite să îngrijească un pacient bolnav de demenţă nu sunt, astfel, limitate drastic?
Dr. V.D.: O soluţie ar fi crearea de noi spitale speciale de cronici pentru tratarea demenţelor. Câteva există deja şi în România, (nu şi în Galaţi) dar pot fi numărate pe degetele de la o mână.
În plus, familia trebuie să plătească de la 1.000 de lei în sus pe lună pentru internarea bolnavului. E un preţ mare, dar uneori nu poţi, pur şi simplu, să-l mai ţii acasă pe bolnav.
Cei care n-au posibilităţi, trebuie să găsească o soluţie ca să prevină accidentele. Însă, există şi alte afecţiuni care îi pot crea probleme atât bolnavului, cât şi familiei.
Chiar şi tulburările afective sau expansive pot pune probleme, de alt gen, însă. Pacienţii sunt adesea foarte veseli, nu mai dorm nopţile sau fac cheltuieli foarte mari.
La un moment dat, familia se trezeşte că pacientul a împrumutat şi cheltuit sume de bani mult mai mari decât poate plăti. Dar el, de fapt, este bolnav, suferă de o tulburare bipolară de tip expansiv.
R: Care sunt greutăţile pe care le întâmpină familia unui pacient schizofrenic, îngrijit la domiciliu? Pot deveni aceşti bolnavi periculoşi pentru apropiaţi?
Dr. V.D.: Probleme pot pune şi unii pacienţi bolnavi de schizofrenie. Există, spre exemplu, aşa numita schizofrenie cu debut medico-legal, în cadrul căreia nu se întâmplă nimic până când pacientul omoară pe cineva.
I se face expertiză medico-legală psihiatrică, pentru a stabili dacă este schizofrenic. Dacă într-adevăr este, intră sub incidenţa articolului 114 din Codul Penal şi e, obligatoriu, internat.
După o perioadă, poate fi externat în conformitate cu prevederile articolului 113 din Codul Penal, care prevede că bolnavul va fi supravegheat de un medic, la care se va prezenta o dată pe lună. Evident, nu toţi bolnavii de schizofrenie sunt aşa, nu se ajunge întotdeauna la situaţii atât de grave.
Dar unii pot suferi de delirium, pot avea halucinaţii şi atunci trebuie internaţi. Nu de puţin ori, un bolnav poate ajunge la noi după ce a făcut ceva rău.
R. Cum se manifestă schizofrenia şi cum apare ea? Putem să prevenim îmbolnăvirea?
Dr. V.D: Majoritatea schizofrenilor sunt deştepţi, cu facultăţi, chiar cu doctorate. Nu toţi, evident. Debutul de obicei se produce devreme, în jurul vârstei de 18-20 de ani.
Este un fenomen patologic care se întâmplă în interiorul creierului. Pe scurt, este vorba despre nişte intermediari implicaţi în transmisia sinaptică. Aceştia suferă modificări cantitative.
Unii scad, alţii cresc şi atunci au loc toate aceste schimbări. Putem spune că există tratamente mult mai bune decât acum zece ani, dar profilaxie nu, pentru că mecanismele de apariţie a schizofreniei nu au fost încă pe deplin descifrate.
Avem totuşi o serie de factori pe care îi considerăm favorizanţi: suferinţă fetală sau problemele de respiraţie la naştere. Sau traumatismele la naştere. Contează şi dacă în familie – chiar şi printre bunici – a existat un caz de schizofrenie.
În cazul în care copiii sunt gemeni, iar unul e bolnav, există o posibilitate mult mai mare ca şi celălalt geamăn să facă schizofrenie. Nu e o boală vindecabilă. Vorbim despre o afecţiune complicată.
R: De multe ori, familiile se plâng de faptul că nu-i mai pot stăpâni pe bolnavi, că aceştia nu mai vor cu nici un chip să-şi ia medicamentele.
Dr. V.D.: Se întâmplă astfel de lucruri. Să ne gândim şi la bolnavii care locuiesc departe, în nordul judeţului spre exemplu. Dacă nu pot veni până la Galaţi ori de câte ori este nevoie de reţetă, nu-şi iau nici tratamentul.
Acum e mai bine oricum pentru că unele dintre medicamente pot fi prescrise pe trei luni. Pot apărea cazuri şi în oraş. Atunci când familia nu mai poate să îi administreze medicamentele bolnavului, acesta trebuie internat pentru ca altcineva să i le dea.
R: D-le dr., vă mulţumim!
