* Doar 144 de paturi şi 160 de bolnavi cu boli psihice * Pacienţi internaţi în urmă cu aproape un sfert de secol * Un singur medic, cu specializarea medicină internă – managerul dr. Emilia Ştefănescu * Un psiholog, dar nici un specialist psihiatru * Nu există cameră de izolare * E nevoie şi de alte categorii de personal medical * Condiţiile de cazare nu mai sunt o problemă * Cine vine să facă proiecte şi să atragă fonduri? *
Despre spitalul de la Găneşti s-a scris şi s-a vorbit mult în ultimii ani. „Numai de rău, niciodată de bine, ne spune managerul unităţii, dr. Emilia Ştefănescu, angajată aici din 1992. Deşi la noi, ca peste tot, există şi părţi bune, nu doar rele”.
Transformat de curând din spital de psihiatrie pentru cronici în unitate medico-sanitară, Găneştiul primeşte bani pentru cheltuielile administrative de la Consiliului Judeţului. Sarcina de a plăti salariile personalului şi materialele sanitare îi revine însă Ministerului Sănătăţii.
În prezent, capacitate centrului medico-social este de 144 de paturi, distribuite pe patru pavilioane, toate renovate de curând. Capacitatea oficială este însă depăşită deja, fiind internaţi aici 160 de pacienţi.
„Iar solicitări pentru alte şi alte internări primim continuu. Numai săptămâna trecută au fost 10 cereri. Dar chiar nu mai avem unde să-i internăm”, mai spune dr. Ştefănescu.
„Bani, bani!”
De cum am intrat în curtea unităţii medico-sanitare, ne-au întâmpinat mai mulţi bolnavi care ne-au explicat fără ocolişuri ce vor de la noi. „Bani, bani!” se auzea pe cele mai diferite tonalităţi. Voci paşnice însă şi oameni care au păstrat în permanenţă distanţa, fără a deveni ameninţători.
„Avem chioşcuri în apropiere, ne explică dr. Ştefănescu, iar cei mai liniştiţi dintre bolnavi merg până acolo şi îşi mai cumpără câte ceva – doar normele europene cer să fie reintegraţi în societate, iar interacţiunea periodică cu oamenii e o metodă bună”.
Pacienţii au o lume numai a lor
„Dintre cei 160 de bolnavi pe care îi avem, 108 sunt schizofrenici, 34 suferă de retard mintal în diferite grade, 10 sunt epileptici, iar alţii au tulburări bipolare. Circa 100 dintre ei sunt bărbaţi”, detaliază managerul dr. Ştefănescu.
„E drept că odată internaţi, ar trebui să îi mai şi externăm, la un moment dat. Dar avem şi pacienţi care sunt aici din 1985, un bărbat şi o femeie. Cu rudele am avut tot felul de experienţe”.
„Unii, când le-am dat telefon, ne-au întrebat : ˝Da de ce mă sunaţi, a murit?˝. Nu cred că avem 10 pacienţi care să fie vizitaţi regulat de rude. Pe unii îi înmormântăm noi cu ajutorul Bisericii – o pomană pentru nişte suflete chinuite”.
Prin curte, bolnavii îşi văd de ale lor. Unii se joacă cu nişte pui de pisică, alţii se plimbă în grupuri sau stau pe scările de piatră. Printre ei sunt pacienţi care comunică unii cu alţii şi cu personalul centrului şi alţii care se izolează. Dr. Ştefănescu îi cunoaşte pe fiecare în parte, după nume şi probleme medicale.
Pentru noi, cei rupţi pentru câteva ore din tumultul oraşului, e o altă lume. Mergem din pavilion în pavilion şi peste tot pacienţii sunt interesaţi de vizita noastră, ne privesc, ne urmează, unii chiar ne ating uşor cu mâna, în semn de prietenie.
Chiar dacă saloane sunt greu de întreţinut la capitolul curăţenie, n-am putea spune că miroase urât. Cel puţin nu mai mult decât într-o secţie de spital obişnuită, în care bolnavii au probleme de tot felul.
La intrarea într-unul dintre pavilioane, stă rezemată o tânără care de dimineaţă a spart un geam termopan. „Îi spun că sunt supărată pe ea şi că ar trebui să-i fie ruşine să mai facă, ne spune dr. Ştefănescu. Ce altceva să-i fac, spuneţi şi dumneavoastră?”.
Condiţiile de cazare şi masă
După renovarea relativ recentă, cele patru pavilioane arată bine, faţă de ce a fost pe aici, ne spune managerul unităţii.
„Bolnavilor li se face curăţenie şi li se schimbă lenjeriile ori de câte ori este nevoie. Dar, spre deosebire de celelalte categorii de pacienţi, aceştia care suferă de afecţiuni psihice au nevoi speciale, pentru că unii dintre ei distrug aproape tot ce au la dispoziţie.
„Rup cearşafurile până le fac fâşii. Sparg chiuvetele şi chiar geamurile termopan, uneori. Dacă nu reuşesc cu mâinile goale, dau cu scaunele. Nici noi nu mai ştim câte perechi de papuci le-am cumpărat până acum. Îi rup şi îi îndeasă în canale de scurgere. Se urcă în paturi cu picioarele murdare, ude şi cearşafurile trebuie din nou spălate. Şi, în ritmul acesta, de câte ori le poţi spăla până să se rupă?”.
Bucătăria arăta bine, iar mâncarea lăsată pe foc nu semăna deloc cu ceea ce, potrivit dr. Ştefănescu, o comisie de inspecţie a numit „lături”.
Sigur că ceea ce se găteşte într-o unitate medicală nu poate arăta la fel cu delicatesele dintr-un restaurant, dar de aici până la a spune că nu e comestibilă e cale destul de lungă. Mirosul e unul plăcut, meniul echilibrat, cu supă, fasole, carne.
În spatele pavilioanelor este centrala termică, funcţională. În apropierea trebuie să înceapă lucrările la noua spălătorie, mai încăpătoare decât cea folosită acum.
Fără cameră de izolare
Deşi unii dintre pacienţi devin violenţi, în timpul crizelor, centrul medico- sanitar de la Găneşti nu beneficiază însă de o cameră de izolare.
„Păi, potrivit normelor în vigoare, o cameră de izolare trebuie capitonată, trebuie să aibă diverse dotări şi pentru asta e nevoie de bani. Atunci când bolnavii sunt agitaţi, încercăm să îi ţinem şi să îi liniştim aşa cum putem noi, cu ajutorul infirmierilor”.
„Dar în nici un caz nu e adevărat ce s-a spus despre noi, că i-am încuia în camere sau în băi. Nu s-a pus niciodată problema să facem aşa ceva”, precizează directorul unităţii.
Acte peste acte. De unde timp de proiecte?
„O comisie care ne-a vizitat recent, mi-a spus că a avut nemulţumiri pentru că n-am cere consimţământul pacientului, la internare. Păi, dacă el e oligofren, înţelege ce-i spun eu şi ce-i dau să semneze?”
„Şi dacă nu vin rudele cu el, e adus cu Salvarea, ce să facem? E clar că medicul din oraş l-a trimis aici pentru internare. În acest caz, din câte am înţeles, ar fi o posibilitate – medicul curant de aici al pacientului să-mi facă un referat prin care să justifice internarea. Adică ar trebui să-mi fac mie însămi un referat”, mai spune dr. Ştefănescu.
Din păcate, fiind şi medic şi manager, timpul nu îi permite dr. Ştefănescu să caute în permanenţă noi informaţii şi să facă proiecte pentru atragere de noi fonduri către centrul pe care îl conduce.
„Din 1995, mi-am luat o singură dată concediu. Noroc că locuiesc aici, aproape de spital şi mă cheamă telefonic, dacă apar probleme”.
E nevoie de medici, asistenţi, infirmieri şi îngrijitoare
Un astfel de centru medico-social ar avea nevoie clar de mai mulţi medici, printre care şi specialişti în psihiatrie. În schimb, centrul are doar un sigur medic, care e şi manager şi care e specializat în medicină internă. Şi cele zece asistente au nevoie de ajutor.
„De fapt, un asistent ar trebui să supravegheze 10-15 pacienţi, potrivit normelor. Asta înseamnă că ar trebui să avem mult mai mulţi. La noi se întâmplă să rămână unu-doi asistenţi pe pavilioane, pentru că mai au şi ei dreptul la concediu, nu?”, apreciază managerul.
De asemenea, cele patru îngrijitoare, cei 26 de infirmieri ar acoperi mult mai bine nevoile bolnavilor internaţi, dacă ar avea noi colegi.
„Bine că avem un psiholog, care vine de luni până vineri să lucreze cu bolnavii. I-am cedat biroul meu, ca să poată să fie mai bine. Pe lângă terapie, mai fac şi felicitări, desenează, împletesc – astea sunt micile noastre bucurii şi succese cu ei, aici”, spune dr. Şetafănescu, arătându-ne micile lucrările ale pacienţilor.
Autorităţile trebuie să acorde sprijin
Din câte am putut vedea noi, acestea sunt feţele centrului medico-sanitar de la Găneşti, loc în care, din păcate, suficiente familii gălăţene preferă să îşi abandoneze rudele bolnave, uitând să le mai facă măcar o vizită din când în când şi chiar să vină la înmormântarea făcută de cadrele medicale de aici.
Condiţiile de cazare şi de masă sunt bune pentru un spital, dar personalul e insuficient. Fără a fi specialişti, credem că un rezident în psihiatrie, spre exemplu, ar avea aici suficient de lucru şi ar putea să facă foarte mult bine.
Una peste alta, Găneşti-ul este un loc într-o luptă permanentă cu vremurile, luptă în care ar avea nevoie de mult mai multă susţinere decât i se acordă în prezent.
Mai mult, specialiştii în proiecte europene ai Consiliului Judeţean, foarte pricepuţi şi eficienţi, ar trebui să caute soluţii pentru accesat fonduri cu care să sprijine Găneştiul. Pentru că bolnavi sunt mult mai mulţi. Şi în libertate.
