„Tratat de Reabilitare Pulmonară”

„Tratat de Reabilitare Pulmonară”
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Coautor al lucrării este dr. Sânziana Lovin, medic la Spitalul General Căi Ferate (CFR) din Galaţi *

Volumul „Tratat de Reabilitare Pulmonară” a apărut la editura Mirton din Timişoara. În ce constă ineditul lucrării de specialitate ne-a explicat chiar unul dintre autori - dr. Sânziana Lovin, medic internist şi expert în probleme de somn la Spitalul General Căi Ferate din Galaţi.

„Acesta este primul tratat comprehensiv privind reabilitarea respiratorie. Şi a apărut sub redacţia prof.dr. Voicu Tudorache, şeful serviciului de Pneumologie din Timişoara şi profesor la Universitatea de Medicină şi Farmacie  «Victor Babeş». Eu sunt al doilea autor, iar al treilea este Marlyce Friesen, din Canada”.

„În anii ’80 mai apăruse o carte despre recuperare respiratorie sub redacţia unui autor pe care-l cheamă Sbenghe şi care a descris tehnici utile de gimnastica respiratorie (kinetoterapie) şi de fizioterapie. Dar până la el şi după aceea, tăcere în ceea ce priveşte recuperarea respiratorie. Iar recuperarea de acest tip este încă privită mai ales ca o cură balneo-climaterică”.

„Spre exemplu, pacienţilor cu astm sau cu sechele după tuberculoză sau cu bronşită cronică sau cu boala fumatului (bronho-pneupatie obstructivă croncică  - BPOC), atunci când se adresează unor servicii, li se prescriu tratamente framacologie şi reabilitarea prin cură balneo-climaterică”, precizează dr. Lovin.

Cum ar trebui, de fapt, să stea lucrurile? «Într-o echipă de rebilitare a bolnavului respirator cronic avem nevoie şi de nutriţionist (pentru că pacientul respirator cronic este, în general, denutrit), mai rar obezi”.

„Mai e nevoie de psiholog, de kinetoterapeut (e greu să-i spui pacientului căruia zeci de ani i s-a spus la externare să evite efortul fizic că trebuie să îşi redobândească aceste capacităţi, pentru că altfel îi va fi mai rău)”.

„E nevoie, de asemenea, de un asistent  social, care să-l ajute pe pacient să se îngrijească din nou, să aibă o listă cu telefoane de contact, să îşi managerieze boala”, mai spune dr. Sânizana Lovin.

„Această carte tratează tocmai această problemă foarte complexă. La ea au contribuit peste 47 de autori: pneumologi, kinetoterapuţi, psihiatri, cardiologi, antropologi, psihologi, anesteziaţi, urgentişti, fiziologi, internişti, balneo-fizioterapeuţi şi specialişti în recuperare”.

„Ideea a plecat din Timişoara, unde este prof. Tudorache, care este liderul recuperării respiratorii şi are centrul cel mai frumos. Deci şi şcoala medicală timişoreană e cea care a avut iniţiativa acestei lucrări. Sunt şi autori din Franţa, Anglia, Canada, Ungaria. Cartea nu este însă un mozaic dispersat, pentru că autorii au format o echipă, iar cartea este cursivă, bine închegată”, conchide coautorul.

Citit 6216 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.