Explorări endoscopice ORL la Spitalul Clinic de Urgenţă

Explorări endoscopice ORL la Spitalul Clinic de Urgenţă
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Gălăţenii care ajung, cu diverse suferinţe, în secţia de otorinolaringolorie (ORL) a Spitalul Clinic de Urgenţă Galaţi, pot beneficia de un diagnostic sau de tratament bazat pe explorarea endoscopică.

Această tehnologie medicală îi permite medicului specialist să vizualizeze mult mai bine zone dealtfel mai greu accesibile, să stabilească mult mai rapid şi cu o mai mare precizie un diagnostic corect şi să prescrie un tratament adecvat, care să grăbească vindecarea sau ameliorarea stării pacientului.  

Mai multe detalii despre acestă aparatură medicală ne-a oferit  dr. rezident Corneliu Codreanu.

„În momentul de faţă, noi facem o endoscopie funcţională. Majoritatea procedurilor endo-nazale le realizăm acum cu ajutorul endoscopului, pentru că o manieră mult mai eficientă decât modul clasic de lucru, cu lampă”.

„Noi am adus aparatura necesară – endoscoul, monitorul, sursă de lumină, pensele (care sunt foarte scumpe) etc. Important este că, în  zona Moldovei, doar la Iaşi se mai face chirurgie endoscopică”.

Durerea este mult diminuată

Care sunt avantajele explorărilor profunde şi a chirurgiei realizate sub control endoscopic?

„Spre exemplu, pentru rinosinuzitele cronice polipoase, în trecut ( acum cu indicaţii chirurgicale foarte rare) se deschidea sinusul maxilar pe cale externă, pentru a se putea interveni”.

„Această tehnică necesita, pentru pacient, circa opt zile de spitalizare, dar şi îngrijiri post-operatorii obligatorii pentru o perioadă îndelungată. Uneori, chirurgul leza şi fosa caninică în proces, iar pacientul avea dureri greu de suportat”.

„Acum, această procedură se poate face pe cale endoscopică, mult mai avantajos şi pentru pacient şi pentru medic. Nu mai vorbim despre leziuni externe inestetice sau mutilante, pentru că totul se operează la nivel intranazal”.

„Putem vizualiza mult mai bine zonele asupra cărora se acţionează, iar tehnica este una minim invazivă”.

„Trebuie menţionat tot aici că durerea durerea postoperatorie este mică, iar pacientul se poate externa după circa 2 zile. Îngrijirile post-operatorii sunt şi ele relativ simple, complicaţii sunt puţin frecvente », a mai spus dr. Codreanu. 

Alte avantaje ale endoscopiei

Potrivit medicilor specialişti, printre marile avantaje ale endoscopiei se mai numără şi: abordarea zonelor profunde, ajungându-se chiar până la baza craniului dacă aparatura este suficient de performantă şi explorarea diverselor fose.

Spre exemplu, mai spun medicii, utilizarea endoscopului şi-a dovedit eficienţa în în identificarea şi diagnosticarea diverselor formaţiuni tumorale apărute în zona naso-faringiană. 

După caz, medicii vă pot recomanda această formă de explorare, dat fiind că este şi un ajutor de nădejde în stabilirea diagnosticului şi un aliat al chirurgului.

Tot mai multe intervenţii chirurgicale din sfera ORL se efectuează sub control endoscopic.

Citit 2527 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.