* Veteranul Alexandru Dănilă a împlinit ieri 100 de ani * A prins două războaie, a luptat într-unul… * Şi este, încă, pe picioare! * N-a luat o bulină până la 90 de ani şi s-a urcat pe acoperişuri până la ´93 * Mai meştereşte şi acum * Meseriaş la înălţime, gentleman pe pământ * A acoperit Catedrala şi Gara de Nord * Un veac la locul de muncă *
„Nu mi se pare că am o sută de ani, nu! Nu mi se pare!”, ne spunea ieri veteranul, vioi ca un şcolar.
„În viaţa mea n-am luat o bulină, până la 90 de ani!” Iar doi ani mai târziu s-a mai urcat pe-o casă, s-o repare, aşa cum a făcut o viaţă.
Atunci clientul l-a întrebat ce vârstă are. „Am 70 de ani, i-am spus. Mi-era ruşine să îi spun că am 92...”.
La 93 de ani n-a mai urcat, dar a continuat să facă tinichigerie la sol. Acum, veteranul de război s-a ridicat în picioare să ciocnească un pahar cu noi. Noi, mai că ne-am fi aşezat să ne mai odihnim cele picioare...
Alexandru Dănilă se mai plânge doar de ochelari (s-a operat la ochi, de cataractă, la 91 de ani, şi de hernie, puţin mai târziu), vede încă bine, aude bine şi ţine minte de ne face de ruşine: născut pe 19 ianuarie 1909, îşi aminteşte chiar copilăria, chinuită, de orfan.
Tatăl i-a căzut pe front la Mărăşeşti (numele locului l-a urmărit: a fost şi al vasului de război pe care a servit tânărul în războiul mondial următor!), mama i s-a dus un an mai târziu, de boală…
Când şi-a făcut o familie „…munceam unul pentru cinci persoane!”.
Şi astăzi, la o sută de ani, îşi manageriază singur bugetul. Are grijă de casă şi nu-i place să stea degeaba.
Secretul veşniciei
Ca să trăieşti, trebuie să aplici nişte reguli, spune omul centenar: să te abţii de la ţigară, de la alcool şi trebuie să mănânci regulat.
A muncit ca un artist de circ, cocoţat pe acoperişuri înalte, în poziţii imposibile. Când ajungea acasă, bea un (singur!) pahar de vin şi mânca.
Un orfan sub bombardamente
Şi-a început copilăria orfan, la Bacău, în orfelinatul „General Averescu”. A prins foametea Primului Război Mondial. Îşi aminteşte: copiii ca el erau mai mult curioşi decât înfricoşaţi - scormoneau în locurile unde căzuseră bombe, după „jucării”, bucăţi de metal.
La 14 ani, statul şi-a luat mâna de pe el, l-a lăsat singur în lume. Se făceau case CFR, una lângă alta: s-a oferit să le învelească în tablă şi asta i-a fost de atunci meseria! A absolvit în 1930 Şcoala de Arte şi Meserii, tot la Bacău.
Copil cu nume de biserică
Îl întrebi ce a lucrat în viaţă? Catedrala episcopală din Galaţi a învelit-o de două ori cu tablă: prima dată prin ‘50, a doua oară la cutremurul din ´77, la reparaţii, când a trebuit reaşezată tabla.
A învelit şi Palatul Navigaţiei, sediul Facultăţii de Chimie Alimentară de pe strada Carnabel, case peste case… Dar şi marea catedrala din Bolgrad, oraş aflat acum în Ucraina, în ţinutul Bugeacului.
Preoţii au vrut atunci să-i dea numele catedralei – „Soborul” – uneia dintre fetele meşterului, care tocmai trebuia botezată. „Soborul era atât de mare, că intrau patru regimente înăuntru!” – îşi aminteşte meşterul, care a avut mereu astfel de slujbe… sus-puse!
Marinar cu rău de mare!
A făcut trei ani de armată apoi, în anii ´30, ani de criză, s-a îmbarcat în marina românească civilă.
„Pera, Galata, Izmir, Istambul – cunosc toate porturile!” A făcut voiaje şi la Haifa sau Cairo. Şi acum îi e dor de mare („Ei, ha! Cum să nu?!”) şi-ar mai pleca, deşi a avut şi de tras în urma răului de mare. E drept, numai la ruliu…
Doctorul i-a spus: „Dacă ţii la viaţă, te debarci!” Şi s-a apucat iar să urce pe case, lucru mai puţin primejdios. Ghinion: al doilea război l-a trimis iar pe mare!
Iadul din cală
Recrutul a lucrat în pântecele navei, unde nu se vede soarele şi este cald ca în Iad, ca fochist: alimenta cu cărbune cazanele.
De acolo era aproape imposibil să scapi dacă nava se scufunda! Răzbătea doar bubuitul tunurilor de deasupra. Nava sa apăra strâmtoarea Bosfor.
A avut noroc: nici submarinele, nici torpiloarele şi nici avioanele nu au nimerit-o…
„Vreţi să vă serviţi cu mine?”
Ca meseriaş în tinichigerie, câştiga mai mult decât colegii – după pricepere! Meşterul îl plătea mai bine, dar îl şi încărca de comenzi: jgheaburi, burlane, învelitori pentru acoperiş. El câştiga pe zi 120 de lei.
Dar cum erau preţurile? „Era doi lei o pâine şi era trei lei o franzelă”. La birt se mânca ieftin, cu doi lei, o ciorbă de fasole cu costiţă. Patru lei costa o sticlă de vin… Doar şampania făcea vreo 30 de lei.
Trăsura te aştepta în faţa birtului pentru 20 de lei. Nepotul, jurnalist, îl întreabă mereu cum era în perioada interbelică la Constanţa, la „Crucea de Piatră”, la „fete”.
„Nu mă întreba!”, face parcă pudic, parcă în părere de rău, centenarul de azi. Costa un pol să intri. În salon, fetele stăteau la masă, să alegi pe care-ţi cădea cu tronc.
Numai că nu, nu erau dezbrăcate, ci purtau halate frumoase. Îi spuneai alesei: „Vreţi să vă serviţi cu mine?” Şi moravurile aveau… morală pe atunci!
Se îmbrăca elegant, la costum, cu guler înalt, separat de cămaşă (avea zece gulere!), şi „cu Take Ionescu la gât” – adică cu o cravată specială, care se prindea cu un aparat cu nume nemţesc.
Nu prea mergea la dans: „Că am lucrat mult la viaţa mea, mult-mult! Vara nu mai puteam de căldură, pe acoperiş: aşa se jupuia pielea de pe mine!
Meseriaşul misterios
Nemaipomenit: când s-a însurat, soţia n-a ştiut ce lucra! Se temea că fură, că prea câştiga bine. Bine îmbrăcat, bărbat bine, putea fi orice, numai meseriaş, nu!
Până când s-a dus într-o zi în piaţă şi l-a văzut la lucru pe un acoperiş de brutărie… „Şi se uită ea: uite-l pe bărbatul meu! Şi eu credeam că e vreun apaş, vreun hoţ de buzunare!”
Ispitele
A avut, în lunga sa carieră, şi multe cliente-femei. Una, nevastă de medic veterinar, stătea într-o casă naţionalizată. El i-a reparat trei zile acoperişul şi la urmă femeia a avut pretenţie să verifice: s-a urcat pe casă.
Cum era numai în halat – cu nimic pe dedesupt! – omul a avut de înfruntat ispita. Ştia că, dacă se lasă cucerit, cade înţelegerea iniţială şi femeia nu-i va mai da banii pe cât se înţeleseseră.
Iar acasă el avea familie grea! „Păi, dacă mă atingeam de ea, pierdeam banii!”
Sus pe Gara de Nord
După război, când, zice el, „nu era tren la Galaţi decât o dată pe săptămână”, nu găsea acoperişuri de reparat – oamenii erau săraci. A aflat că pe Gara de Nord căzuseră vreo trei bombe. S-a dus la Bucureşti: l-au luat, că era bun.
Nu a băut niciodată la muncă! A avut şi colegi care au căzut de pe acoperiş, chiar şi fără să bea. Îşi aminteşte cum tovarăşul său a făcut o greşeală: a călcat cu talpa goală pe locul unde stătuse, pe tablă, sobiţa de mangal pentru topit cositorul.
S-a fript şi s-a dezechilibrat. A căzut de pe clădirea Facultăţii de Chimie... Acolo, sus, mişcările trebuie bine măsurate! Aşa face şi Dumnezeu, umblă cu binişorul…Cum a umblat cu Alexandru Dănilă vreme de un secol întreg.
De trei ori sărbătorit
De trei ori sărbătorit: păi, în fiecare zi faci o sută de ani?! Mai întâi, a ciocnit cu familia: cele trei fete (una venită special de la Piteşti), un ginere şi-un nepot.
Apoi i-a deschis uşa contraamiralul Traian Anderson, preşedintele Asociaţiei Veteranilor de Război, cu o diplomă de excelenţă de la asociaţia naţională, semnată de generalul de armată Marin Badea Dragnea şi un dar în bani de la filială: o sută de lei.
De la Dumnezeu, a primit mai mult: o sută de ani şi perspectiva altora, frumoşi… De fapt, contraamiralul şi plutonierul adjutant în retragere Alexandru Dănilă au servit ţara în aceeaşi flotă de război, pe distrugătorul „Mărăşeşti”.
„Îţi dorim multă sănătate!” – i-a urat contraamiralul, înmânându-i o medalie: Crucea Comemorativă. „Şi mai daţi-mi zile, să trăiesc!” – a mai cerut sărbătoritul. Îi dorim nu zile, ci ani buni! „Să ne întâlnim şi peste cinci ani!”, i-a mai urat contraamiralul.
A treia serbare de ieri, la Centrul de Asistenţă Socială al Primăriei
„Ne-am dorit să facem ceva deosebit, să marcăm într-un mod special împlinirea vârstei de 100 de ani pentru gălăţeanul nostru.
În cadru festiv, domnul Alexandru Dănilă a primit o primă de 500 de lei din partea Primăriei Galaţi şi a ciocnit o cupă de şampanie cu ceilalţi vârstnici veniţi să onoreze această aniversare alături de noi, la Centrul de Asistenţă Socială”, a declarat
