* Acum câteva luni, prin piaţa descoperită de zarzavaturi era mare vânzoleală * Unde-a fost odată comerţ, domneşte zăpada * Acum, numai cei curajoşi îşi mai expun marfa pe tarabe *
Dacă ne gândim la starea vremii din ultimele zile, nu e deloc greu să înţelegem de ce toţi comercianţii de legume şi fructe au abandonat tarabele amplasate în coasta halei de verdeţuri din Piaţa Centrală.
Pe cele mai multe dintre standuri, stratul de zăpadă era încă virgin, ieri, la orele prânzului. Totuşi, s-au găsit doi curajoşi care să spargă gheaţa, la propriu.
Este vorba despre un comerciant care scosese la vânzare mere mari şi roşii, la 2 lei kilogramul şi despre un altul care îşi umpluse taraba, printre altele, cu ardei iuţi, fasole şi usturoi.
Totuşi, cele mai multe mărfuri se odihneau tot la căldură, în hala mare. Cât despre preţuri, vă dăm detalii chiar acum.
Clementina, cel mai enervant fruct din lume?
Fructe autohtone găsiţi mai peste tot, dar în cantităţi din ce în ce mai mici. Preţul merelor variază între 1,3 lei şi 2,5 lei pe kilogram. Gutuile galbene şi perele verzi s-au gândit să îşi vândă la fel pielea, contra unei sume de 5 lei pe kilogram.
Şi dacă tot vă gândiţi la desert, vă spunem că bostanul pentru plăcintă se dă şi cu 1,5 lei. În rest, bună pace. Portocalele mari şi frumoase pot fi cumpărate cu 3,5 lei, bananele, la 4,5 lei.
Am trecut în fugă pe lângă un morman de fructe în faţa cărora stătea scris „Clementine fără sâmburi - 4,5 lei”. Nu ştim ce părere aveţi despre preţ, dar vă putem spune că o clementină cu sâmburi poate concura cu succes pentru titlul de „Cel mai enervant fruct din lume”, din cauză că este nu doar foarte mică, ci şi foarte greu de consumat, evident în cazul în care nu doriţi să înghiţiţi şi sâmburii.
Am găsit şi grefe (nu din cele de piele, ci fructe numite generic grapefruit) de culoare deschisă, numite „grefe albe”, la 3 lei kilogramul.
De asemenea, comercianţii s-au aprovizionat cu pomelo din belşug şi pe care îl puteţi băga în sacoşă numai după ce aţi plătit pentru el 5,49 lei.
Dovleceii au prins tupeu
Varza nu se devalorizează şi se dă tot la 2,5 lei kilogramul, la fel ca şi „morcovii dulci”. Să ne spună cei care cresc iepuri în casă dacă preţul e unul bun sau nu!
Fasolea costă 5 sau 6 lei kilogramul, iar preţul salatei verzi a urcat până la 2 lei, deşi cea de 1,5 lei este şi ea încă pe tarabe. Usturoiul e marfă valoroasă, altfel nu s-ar da cu 12 lei.
Ce-aţi spune, însă, dacă aţi avea la îndemână şi nişte ardei graşi roşii ca focul şi lucioşi, atunci când gătiţi sau ornaţi felurile aşezate deja pe farfurie?
Dacă ideea vă încântă, aflaţi că un kilogram costa ieri 7 lei. Nu departe am zărit vinete pentru gătit la 3,5 lei kilogramul, dar şi dovlecei care vor să se impună pe piaţa legumelor preferate ale gălăţenilor, la preţul actual de 7,5 lei kilogramul.
Cartoful, tot cartof! Costă 1,2 lei kilogramul, fără discriminare legată de culoare - galbenă şi roz.
La urma urmei, că mărfurile sunt ieftine sau scumpe, cele mai multe dintre ele vor sfârşi tot prin oalele, cratiţele şi tigăile gălăţenilor. Iar dacă, în periplul printre tarabe, găsiţi mai ieftin decât am găsit noi, să vă fie de bine!